Mitul cuceritorului, între realitate şi iluzie - Don Juan la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, 2018

Teatrul de Comedie din Bucureşti încheie Festivalul de la Alba Iulia 2018 cu o nouă adaptare a poveştii nemuritorului seducător al Sevillei, Don Juan, în regia lui Andrei şi a Andreei Grosu. Cuceritorul atât de periculos pentru inimile femeilor prin marea sa putere de amăgire revine pe scenă, continuându-şi seria de cuceriri. Mai mult de-atât, el se crede mai presus de moravuri, considerând că are o relaţie deosebită cu divinitatea, prin care îşi poate justifica modul de a acţiona. Don Juan este un om al simţurilor şi al instinctelor, iar mai puţin al sentimentelor, ba chiar este de părere că fidelitatea faţă de o unică femeie este precum sclavia, blocându-i orice acces către celelalte femei.

Dan Rădulescu îl joacă pe Don Juan într-o manieră care se poate încadra atât în sfera comicului, cât şi în cea a profanului. În primul rând refuzul, ba chiar poate incapacitatea sa, de a se ataşa emoţional de o singură persoană denotă o cruntă imaturitate emoţională, un spirit încă tineresc, necopt şi plin de elan viril. Precum unui demagog, vorbele îi sunt cel mai semnificativ instrument, dar ele sunt goale şi fără nicio valoare. Se foloseşte de ele doar pentru a-şi face "victimele" să audă ce vor, pentru ca apoi să-şi atingă scopul şi să le părăsească. În al doilea rând, se aşază singur pe o treaptă superioară omului obişnuit, într-o relaţie mult mai profundă cu divinitatea, astfel încât puterea superioară îi acceptă derapajele. Însă şi vorbele acestea sunt la fel de goale, pentru că nu crede în existenţa unei forţe mai presus de el. Dan Rădulescu oferă imaginea unui om care, prin trufia pe care o poartă în sine, se comportă de parcă nu ar exista nicio consecinţă pentru faptele sale, ceea ce conduce la nedumerirea privind existenţa vreunui dram de conştiinţă. Prestaţia acestuia este contrastantă, scoţând la iveală atât micile stângacii tinereşti ale personajului, precum şi modul nemijlocit în care acţionează, fiind în stare să se dezică de orice pentru plăcerile carnale.

Cu toate aceste, împotriva lui Don Juan se fac planuri pentru a fi oprit. Atât servitorul său, jucat de Liviu Pintileasa, precum şi servitorul iubitei sale, Elvira, interpretat de Dragoş Huluba încearcă să-l reaşeze pe calea cea bună. Se folosesc de costume pentru a înfăţişa complet alte persoane, mizând că nu vor fi recunoscuţi. Numărul mic de personaje şi faptul că cei doi servitori joacă pe rând mai multe roluri se datorează unei viziuni prin care se încearcă demonstrarea infatuării marelui cuceritor. Cu toate că sunt deghizaţi într-un mod recogniscibil, Don Juan nu-i distinge din cauză că este prea orbit de propria iubirea de sine, ceea ce nu îi mai permite să diferenţieze realitatea exterioară, trăind într-o bulă proprie. Fără voia sa, odată ce planul celor doi este demarat, acesta intră într-un joc care invariabil se va termina prost pentru amorez. Motivul este refuzul său vehement de-a-şi schimba năravul, ba chiar de a lua în derâdere încercările credinciosului său servitor de-a-i arăta că acţionează în mod greşit. Astfel că pentru el există doar două variante, ambele tragice. Fie refuză să îşi repună viaţa în ordine, aducând după sine moartea, fie acceptă să renunţe la obiceiurile sale de cuceritor, ceea ce, chiar mai lugubru, duce la o moarte metafizică, prin care legenda sa dispare din conştiinţa colectivă.

Spectacolul Don Juan este o reuşită a Teatrului de Comedie, şi cu toate că este tratat preponderent cu mult umor, are momente în care tonul devine ceva mai sobru, în mod special pe finalul reprezentaţiei. Dar există şi momente de falsă sobrietate, tocmai pentru a spori aspectul comic şi pentru a-i creiona şi mai clar portretul de fiinţă superficială. Andrei şi Andreea Grosu construiesc reprezentaţia aproape sub forma unui spectacol în interiorul altui spectacol, pentru că cei doi servitori joacă roluri atât de credibil, ori poate că Don Juan este cel mult prea puţin implicat, încât îl introduc pe acesta într-o realitate paralelă. Ba mai mult, prezenţa celor trei reprezintă tot o decizie bine gândită de cei doi regizori, tocmai pentru a demonstra cam cât de futilă şi cât de naivă îi este mentalitatea cuceritorului, fiind el în cele din urmă victima propriilor vorbe meşteşugite, dar goale. El este un june mult prea nepregătit pentru viaţă, mult prea arogant şi mult prea neprevăzător, toate acestea costându-l într-un final.

Aşadar, Don Juan nu doar că este o nouă montare a veşnicului mit care a născut fascinaţia atâtor minţi luminate ale culturii, precum Tirso de Molina, Molière, Lord Byron, ori Mozart, ci este şi un nou spectacol care demonstrează valoarea celor doi regizori, Andrei şi Andrei Grosu, scoţând la rampă, totodată, şi calităţile actoriceşti ale lui Dan Rădulescu, Liviu Pintileasa şi Dragoş Huluba. Este şi o reprezentaţie potrivită pentru iubitorii de teatru, presărată cu umor, dar şi cu momente prin care tipologia arhicunoscută a cuceritorului este disecată şi reinterpretată.

Dramaturgie: Molière
Regie: Andrei şi Andreea Grosu
Distribuţie: Dan Rădulescu, Liviu Pintileasa, Dragoş Huluba
Scenografie: Vladimir Turturica.