Lozul cel mare dintr-un plic prăfuit - N-ai tu treabă! la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, 2018

În penultima zi de festival (12 mai 2018), teatrul ACT propune spectacolul N-ai tu treabă!, o reinterpretare a cunoscutei povestiri aparţinând lui Ion Creangă, Dănilă Prepeleac. De fapt, este povestea acestuia la o distanţă de 40 de ani, după ce i-a răzbit pe draci în toate încercările din povestea originală, iar acum ei îi sunt slujitori. În regia lui Alexandru Dabija, reprezentaţia vorbeşte într-o notă ironică despre prostie, dar şi norocul absolut inexplicabil care o poate compensa. De-aici se pot naşte fel de fel de nedumeriri cu privire la natura absolut nefirească şi incorectă a vieţii, la care însă titlul spectacolului oferă un răspuns prompt şi cuprinzător.

Marcel Iureş este un Dănilă îmbătrânit, sătul de lume şi neadaptat noilor timpuri, suveran peste draci şi stăpân peste o sumă inestimabilă de bani. Alexandru Voicu şi Andrei Seuşan sunt cei doi împieliţaţi, care simţind că sfârşitul e aproape, încep pregătirile pentru eliberarea lor de sub subjug. Naraţiunea se desfăşoară sub forma unei serii de rememorări ale tinereţii lui Dănilă, a întâlnirii cu dracii şi încercărilor la care a fost supus. Desigur, aceste întoarceri în timp au ca scop reiterarea isteţimii pe care a folosit-o el şi a naivităţii, ba chiar a stupidităţii care i-a caracterizat pe draci. Şi nu doar atât, ci la un nivel mai profund, este o dispută între conservatorismul rural şi progresismul modern. Cel din urmă este tot mai incisiv şi reuşeşte tot mai mult să elimine ruralitatea din peisaj. Mai precis, întreaga povestire este transformată într-un plan amplu pregătit de cei doi draci pentru ca amintirea lui Dănilă să nu piară, astfel încât fiecare episod este detaşat, este discutat şi modelat într-un nou concept ce ţine de aria artistică, înlocuind tradiţionalul cu stridentul şi opulentul.

Astfel apare conflictul conceptual care îl are pe Dănilă ca pion principal. Acesta nu înţelege arta modernă, nu îi poate cuprinde dedesubturile tocmai din cauză că provine dintr-un alt mediu şi dintr-un alt timp. Avuţia nu îl schimbă, el rămâne îngheţat ca mentalitate în vremurile în care era un băiat simplu şi sărac. De aceea, el niciodată nu ştie ce sume de bani deţine şi îi lasă pe cei doi draci să se îngrijească de ei. În momentele sporadice în care se intereseză de un număr exact, primeşte răspunsul "Câţi doreşti tu!", ceea ce îl convinge să-şi îndrepte atenţia către altele. El este un alienat al timpurilor moderne, un prizonier al contemporaneităţii, un desuet din poveştile vechi. Cu toate acestea îşi păstrează caracterul zglobiu şi reuşeşte să îi pună în încurcătură pentru o ultimă dată pe draci. Cu toate că este un străin al perioadei moderne, se foloseşte de aceasta pentru a le mai pune beţe în roate celor doi... cu maşina de criogenizare. Dănilă rămâne un spirit perspicace cu toate că anii au tăbărât asupra lui, cât şi o minte încă ascuţită.

Alexandru Dabija asamblează spectacolul astfel încât să scoată în evidenţă discrepanţa dintre Dănilă Prepeleac şi restul lumii. Îl pune în prim plan şi începe să deruleze fiecare pas pe care l-a făcut în viaţă pentru a ajunge la statutul său actual. Tratat cu multă ironie, periplul ar putea părea că demonstrează că acesta este un idiot fără pereche, însă îi permite să îşi creeze o viziune distorsionată asupra realităţii, care să-i ofere o justificare plauzibilă asupra faptelor de-a dreptul ilogice. În esenţă, Dănilă Prepeleac este construit ca un paradox: un idiot cu o minte ageră. Este un imbecil pentru că face o serie de alegeri pripite, dar cu o minte plină de perspicacitate pentru că este în stare să-şi păcălească competitorii. Această agerime este datorată şi unei bune cunoaşteri a mediului în care trăieşte, bătrâneţea conducându-l pe un teritoriu complet necunoscut şi nesigur.

Fiecare dintre cei trei actori personifică prin rolurile interpretate tipologi diferite de oameni. Marcel Iureş creionează tipul persoanei care se ajunge în viaţă, fără însă a avea un motiv plauzibil pentru succesul său. Este idealizarea oricărei persoane care speră să tragă lozul cel mare din nimic. Însă nu funcţionează aşa... doar în cazul lui Dănilă. Personajul lui Andrei Seuşan reprezintă modelul celui care ştie exact cum să ajungă la destinaţie, care are o minte calculată şi un plan făcut dinainte, astfel încât să ştie exact pe ce butoate să apese pentru a-şi duce la bun sfârşit planul. Cu o nuanţă de aroganţă, el ştie cum să îl trateze pe Dănilă Prepeleac astfel încât să-l câştige şi să-l convingă. În schimb, categoria pe care Alexandru Voicu o personifică este oarecum mai raţională, dar mai stângace şi mai colerică. El încearcă mai mereu să se impună, să-şi facă cuvântul auzit, însă este mereu oprit. Abia în momentele de maximă stânjenelă pentru el este lăsat să se exprime. Cei trei formează un tot pe scenă, ceea ce oferă prestaţiilor naturaleţe şi coerenţă. Mai mult de-atât, calităţile fiecăruia sunt evidenţiate prin această relaţie scenică armonioasă, care conduce în continuare la anularea percepţiei temporale şi la plăcerea sporită a spectatorului.

N-ai tu treabă! este o adaptare interesantă a operei lui Ion Creangă, oferind o privire mai matură, dar care nu îşi pierde o clipă tonul jucăuş şi ironic. Spectacolul transformă o poveste pentru copii într-una pentru adulţi, fără să se ia însă mult prea în serios, tocmai pentru că nu discută într-adevăr un subiect sobru, ci vorbeşte despre dorinţa copilărească a oamenilor de-a se îmbogăţi, Dănilă Prepeleac personificând aceste năzuinţe. O poveste despre aspiraţii exagerate pentru rezultate ridicole. Din păcate pentru oameni şi din fericire pentru personajul lui Creangă, aceste fapte pot avea loc doar în literaturi... ori pe scenă.

Dramaturgie: Cătălin Ştefănescu, după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă
Regie: Alexandru Dabija
Distribuţie: Marcel Iureş, Alexandru Voicu, Andrei Seuşan.