Singurătatea artistului, între dragoste şi propria-i operă - Pescăruşul la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2018

În cea de-a treia zi de festival, pe scena de la Alba Iulia a fost prezent Teatrul Odeon cu spectacolul montat de Andrei şi Andreea Grosu, Pescăruşul, după faimoasa piesă a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov. Aşa cum au demonstrat şi cu o seară înainte, cei doi se numără printre cei mai talentaţi tineri regizori, reuşind să creeze în spectacolele lor intimitate şi mult ataşament pentru personajele cărora le dau formă. De altfel, s-au putut bucura şi de o distribuţie deloc de neglijat, care a cuprins nume precum Marius Damian, Dan Bădărău, Elvira Deatcu, Florina Gleznea, ori Gelu Niţu.

Spectacolul este astfel construit încât se concentrează pe decepţiile romantico-artistice a patru dintre personaje. Primul dintre ei este Konstantin Treplev, jucat de Marius Damian, un dramaturg a cărui viziune asupra teatrului şi asupra artei în general este prea diferită faţă de timpurile pe care le trăieşte, astfel încât suferă crunt pentru că nu este înţeles, pentru că este considerat şi ajunge el singur să se considere ca fiind mediocru. Mai mult de-atât, el este îndrăgostit de tânăra Nina (Nicoleta Lefter), o domnişoară aspirantă la vocaţia de actriţă, care nu reuşeşte însă niciodată să îşi atingă visul de a juca în producţii mari, pentru că deşi dorinţa există, talentul lipseşte în mare măsură. Din nefericire pentru Treplev, ea nu-i poate întoarce iubirea, inima ei fiindu-i rezervată scriitorului Boris Trigorin (Mihai Smarandache), a cărui pasiune pentru scris este disipată de dorinţa sa de a pescui. Scriitura şi faima pălesc înaintea simplei sale dorinţe de-a pescui în linişte, pe lac. Cu toate că face parte din lumea bună a aristocraţiei ruseşti, el preferă să stea deoparte, să poată observa peisajele, pentru că aşa cum se confesează Ninei, nu este în stare să descrie în operele sale altceva decât privelişti ale naturii. Mai apoi, ajunge să se îndrăgostească de tânăra actriţă aspirantă, dar sentimentul pe care îl nutreşte este mai mult un mod de a-şi umple golul interior pe care-l resimte în mod constant din cauză că şi-a sacrificat tinereţea pentru a-şi construi o carieră de scriitor. Aşadar, dragostea pentru Nina este o reedificare a unei perioade pierdute pe care speră să o poate recupera prin suflul tineresc pe care aceasta încă îl are şi pe care ar putea să-l transmită şi lui. Trigorin este, însă, angajat într-o altă relaţie, alături de Irina Arkadina, închipuită de Alina Berzunţeanu, o actriţă de la Moscova şi mama lui Treplev, pe care nu o iubeşte însă defel, prezenţa sa în viaţa lui reprezentând un simplu avantaj social. De altfel, acesta lasă impresia că nu ar fi capabil de-a simţi şi de-a oferi o dragoste veritabilă, pentru că nici ceea ce simte pentru Nina nu se desprinde de un nivel superficial, renunţând uşor la ea, pierzând-o totodată şi pe Irina, în momentul în care cea de pe urmă realizează că este aleasă ca un compromis, fără vreun strop de afecţiune.

Exact ca în mintea vizionară a lui Treplev, spectacolul este înlăturat de pe piedestalul canonului şi este subiectul unor experimente prin care se urmăreşte obţinerea unei forme noi, a unei perspective distincte de-a privi opera cehoviană, fără a i se dispersa însă nucleul atât de valoros. Pescăruşul reprezintă în sine o piesă în interiorul altei piese, însă Andrei şi Andreea Grosu merg încă şi mai departe, alipind cele două planuri într-atât încât viaţa şi strădaniile fiecărui personaj devin momente ale scenei pe care anterior ei încercaseră să monteze o reprezentaţie, dar care eşuase lamentabil. Fiecare dintre ei are clipa sa rezervată să se afirmă pe micul podium din scânduri, dar care trece repede şi care mai apoi nu poate fi recuperată.

Tocmai pentru că scena este o reprezentare a vieţii în care fiecare dintre ei este prins, pe care fiecare îşi caută un crâmpei prin care să îşi poată rosti replica şi să fie mulţumit de prestaţia sa scurtă. Este bine conturată una dintre temele importante ale acestei piese, aceea a vieţii şi a semnificaţiei ei. Pe de-o parte este Treplev, care se încăpăţânează să scrie cu toate că nu este apreciat şi continuă cu ardoare s-o iubească pe Nina, cu toate că nu i se poate returna dragostea. Viaţa sa fără tânără, dar şi fără apreciere pentru opera sa este una pustie, una fără vreun sens, astfel încât decide să comită unicul gest prin care se poate elibera din acest delir disperant: să renunţe definitiv la tot ce nu poate avea. Pe de altă parte, e Piotr Sorin, interpretat de Dan Bădărău, a cărui viaţă este la fel de pustie pentru că nu a ştiut niciodată să şi-o trăiască, n-a simţit niciodată exaltarea ei, dar nici coşmarurile ei. A avut o existenţă paralizată, pe care vrea să o schimbe, dorindu-şi să plece la oraş, să simtă gustul cosmopolit al acestuia, ba chiar să-şi găsească o fetişcană tânără pe care să o ia de nevastă. El are două dorinţe, pe care însă nu a reuşit să le împlinească: să se căsătorească şi să devină scriitor.

Pescăruşul a fost un spectacol dificil, dar care a scos din partea actorilor prestaţii sublime, pline de patos şi de sentiment, un veritabil carusel al emoţiilor pentru spectatori, dar şi un moment de spectaculozitate totală. De altfel, desfăşurarea impecabilă de pe scenă a demonstrat şi o implicare deplină a acestora în angrenajul reprezentaţiei. Un merit deosebit îl au cei doi regizori, care au reuşit să sudeze relaţiile scenice într-atât de puternic încât au creat o stare de familiaritate atât între actanţi, precum şi între aceştia şi public. În plus, fiecare detaliu a fost bine aranjat la locul lui, astfel încât nimic să nu fie un surplus şi, mai important, ca fiecare verigă să conducă la o alta şi la o alta, într-o succesiune de momente asamblate astfel încât să formeze un tot unitar, pe care mai apoi să îl dezmembreze piesă cu piesă.

Spectacolul teatrului Odeon este un adevărat periplu printr-una dintre cele mai importante lucrări cehoviene, o realizare de care probabil şi dramaturgul rus ar fi fost încântat. Reprezentaţia are parte de toate ingredientele necesare pentru a fi remarcabil: o dramaturgie magnifică, o regie superbă şi o distribuţie care s-a ridicat, ba chiar a depăşit aşteptările pe care o astfel de operă o pretinde. Nu în ultimul rând, Pescăruşul este şi un adevărat festin teatral pentru orice iubitor al acestei arte, dar şi o descoperire pentru cei care caută noi şi noi forme ale glasurilor clasice.

Dramaturgie: Anton Pavlovici Cehov (traducere de Raluca Rădulescu)
Regie: Andrei şi Andreea Grosu
Distribuţie: Alina Berzunţeanu, Marius Damian, Dan Bădărău, Nicoleta Lefter, Laurenţiu Lazăr, Elvira Deatcu, Florina Gleznea, Mihai Smarandache, Gelu Niţu, Cezar Antal
Scenografie: Vladimir Turturica