Concursul Internaţional George Enescu are loc între 1 şi 23 septembrie 2018 la Bucureşti, este deschis publicului şi va aduce pe scenele româneşti şi în faţa juriului internaţional un număr record de tineri muzicieni. Biletele s-au pus în vânzare la începutul lunii mai.
La 60 de ani de la lansare, a XVI-a ediţie a Concursului Internaţional George Enescu (1-23 septembrie 2018, Bucureşti) înregistrează un număr record de tineri înscrişi în competiţie: 400 de tineri muzicieni, din 46 de ţări de pe cinci continente. Cu o creştere a înscrierilor de 26% faţă de ediţia din 2016, Concursul Enescu are la această ediţie o prezenţă românească remarcabilă, cu 72% mai mare - în total, 36 de tineri români, înscrişi cu precădere la Secţiunea Pian. Faţă de ediţia din 2016, China şi Marea Britanie şi-au dublat reprezentarea în competiţie, în timp ce Italia şi-a triplat numărul de tineri muzicieni înscrişi.
În total, pentru cele patru secţiuni ale Concursului Enescu 2018 s-au înscris 126 de concurenţi la Secţiunea Pian, 121 la Secţiunea Vioară, 126 la Secţiunea Violoncel şi 27 la Secţiunea Compoziţie. 212 concurenţi provin din Europa şi Orientul Apropiat, 148 din Asia, 29 din America de Nord, 9 din Australia şi Noua Zeelandă, iar doi concurenţi sunt din America de Sud. Statistic, cele mai numeroase prezenţe le au Coreea de Sud - 70 de concurenţi, România - 36, China - 33, Japonia - 26, Rusia - 22, Italia - 21 şi Statele Unite ale Americii - 20 de concurenţi.
La Secţiunea Pian, participarea României este a doua cea mai numeroasă prezenţă după Coreea de Sud, reprezentată de 28 de concurenţi. Franţa are cea mai numeroasă participare la Secţiunea Violoncel, tot după Coreea de Sud care, cu excepţia Secţiunii de Compoziţie, are cei mai mulţi concurenţi pe secţiune. La Vioară, a doua cea mai numeroasă prezenţă aparţine Japoniei.
"Pornind de la vorbele lui George Enescu, aş adăuga că muzica reprezintă 30% excelenţă şi profesionalism, şi 70% mesaj. În lumea de astăzi, când contextul geopolitic este atât de complex, muzica clasică are puterea să ne unească, prin forţa exemplului. Diferite naţionalităţi se reunesc pentru a cânta într-o orchestră sau într-un cor - şi, prin aceasta, trebuie să suspende toate conflictele şi problemele, pentru că dacă nu o fac, este imposibil să cânte împreună. Muzica nu te va abandona niciodată, nu te va trăda, fiindcă muzica înseamnă armonie şi pace. Cred că artiştii, muzicienii, pot purta acest mesaj al păcii, al coeziunii şi aceasta este ceea ce trebuie să transmitem către tinerii muzicieni. Există întotdeauna speranţă, trebuie doar să investim în ea!", a declarat Directorul Artistic al Concursului Enescu şi al Festivalului Enescu, dirijorul Vladimir Jurowski, într-o intervenţie specială prin Skype de la Berlin, în cadrul conferinţei de presă care a marcat deschiderea ediţiei 2018 a Concursului Enescu, la Ateneul Român.
"Îmi face o mare plăcere să fiu parte din această construcţie care are şi tradiţie, şi istorie. Am convingerea că prestigiul şi amprenta Concursului Enescu şi a Festivalului Enescu înseamnă foarte mult nu doar pentru viaţa culturală artistică a României, cât şi, în general, pentru cei care cunosc parcursul acestui eveniment. Din punctul nostru de vedere, ca parteneri, vom avea grijă ca toate lucrurile să decurgă cât mai bine, aşa cum este potrivit pentru un astfel de eveniment internaţional.", a declarat Mădălin Voicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
"Concursul Enescu aniversează în 60 de ani de la înfiinţare. Suntem foarte bucuroşi că avem un record de participare: sunt 400 de concurenţi înscrişi pentru cele patru secţiuni ale Concursului şi suntem siguri că nu numai numărul concurenţilor este hotărâtor la această ediţie, ci şi calitatea lor - sunt concurenţi care au primit mari premii internaţionale şi pe care noi îi vom avea în cadrul Concursului Enescu. Vom deschide cu Gabriel Bebeşelea dirijând lucrarea vocal-simfonică ce a fost premiată la ediţia trecută a Concursului.", a punctat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului şi Festivalului Enescu, în cadrul conferinţei de presă.
"Pentru această ediţie a Concursului Enescu, prin cele două posturi pe care le avem, Radio România Cultural şi Radio România Muzical, vom transmite live concertul de gală, precum şi finalele cu orchestră, şi de asemenea vom înregistra toate evoluţiile concurenţilor începând cu Etapa a II-a, şi a artiştilor invitaţi pentru a realiza o serie dedicată.", a declarat Liliana Staicu, director al Radio România Muzical.
"De bună seamă, Concursul Enescu, alături de Festivalul Enescu, este unul dintre cele mai ample evenimente culturale pe care le producem şi, ca televiziune naţională de interes public, acest lucru face parte din direcţia noastră strategică. Televiziunea Română a fost alături de Concursul Enescu încă de la prima ediţie, din 1958.", a punctat Mircea Neacşa, director al TVR 3.
"Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoţia"
La ediţia 2018 şi în anul sărbătoririi Centenarului, Concursul Internaţional George Enescu celebrează 60 de ani de la prima ediţie. Pornind de la consideraţiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent şi de 70% muncă, Concursul Internaţional George Enescu 2018 îşi propune să onoreze talentul şi munca susţinută a artiştilor, drumul anevoios către desăvârşirea tehnică şi inspiraţia în a propune noi viziuni asupra operelor interpretate.
Concursul Enescu 2018 şi-a propus să lanseze un dialog cu publicul tânăr şi cu publicul larg deopotrivă. Pornind de la esenţa competiţiei - modul de interpretare diferit al fiecărui artist, amprenta personal în descifrarea şi livrarea unei partituri şi bogăţia pe care o oferă receptarea muzicii clasice, Concursul Enescu 2018 va adduce publicului şi câteva evenimente şi ateliere de muzică - atât offline, cât şi online - menite să inspire şi să desluşească "Ce auzim când ascultăm muzică?". Proiectele se vor derula începând cu sfârşitul lunii mai 2018 şi vor continua în timpul Concursului Enescu 2018. Detalii despre proiecte vor fi oferite pe parcurs.
Programul Concursului Enescu 2018
Programul ediţiei 2018 a Concursului Enescu aduce publicului o serie de recitaluri extraordinare şi concerte unice. Concursul Enescu 2018 se va deschide pe 1 septembrie, la Ateneul Român, cu un concert de gală susţinut de câştigătorii ediţiei 2014: Ştefan Tarara (vioară), Eun-Sun Hong (violoncel) şi Josu de Solaun (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeşelea.
Reputaţi muzicieni internaţionali, membri ai juriului Concursului Enescu 2018, vor susţine, de asemenea, o serie de recitaluri extraordinare: violoncelistul britanic Raphael Wallfish şi pianistul John York (5 septembrie 2018), violonistul italian Salvatore Accardo şi pianista Laura Manzini (14 septembrie 2018) şi pianistul suedez Peter Jablonski (22 septembrie 2018). Acestora li se vor alătura laureaţi ai Concursului Enescu 2016: violoncelistul american Zlatomir Fung (8 septembrie 2018), violonistul kazah Erzhan Kulibaev (16 septembrie 2018) şi pianista de origine bulgară Victoria Vassilenko (20 septembrie 2018).
La toate etapele Concursului Enescu 2018 - Etapa I, Etapa a II-a şi Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secţiuni de concurs (Secţiunea Violoncel, Secţiunea Vioară şi Secţiunea Pian) participarea pentru public este deschisă, precum şi la Finalele cu Orchestră, cu participarea Filarmonicii "George Enescu" - Finala de Violoncel, 11 septembrie 2018, dirijată de Paul Watkins, Finala de Vioară, 17 septembrie 2018, dirijată de Christoph Poppen şi Finala de Pian, programată pentru 23 septembrie 2018, dirijată de Vassily Sinaisky.
Cu excepţia Etapei I din Concurs - eliminatorie - restul etapelor, precum şi finalele, se desfăşoară la Ateneul Român.
Printre reprezentanţii juriului se numără nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, Salvatore Accardo, Jean-Jacques Kantorow, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, Zygmunt Krauze, Arto Noras, Myung-Whun Chung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiţei, Dan Dediu, Silvia Marcovici şi alţii.
Pentru a duce mai departe muzica marelui compozitor român George Enescu, la Concursul Enescu 2018 vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu, obligatorii în cadrul competiţiei - pentru Secţiunea Violoncel: Sonata nr. 2 în Do major op. 26 (Semifinală) şi Simfonia concertantă Op. 8, la alegere, pentru Finală; Secţiunea Vioară: Ménétrier (Lăutarul) - episodul de deschidere al Suitei Impresii din Copilărie op. 28, pentru Etapa a II-a a Concursului, iar pentru Semifinală, o lucrare la alegere dintre Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor Op. 6 şi Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară în la minor Op. 25. Pentru Secţiunea Pian, tinerii concurenţi pot prezenta la alegere o lucrare de George Enescu dintre următoarele: Suita Nr.2 în Re major Op. 10, Sonata Nr.1 în fa diez minor Op. 24 sau Sonata Nr.3 în Re Major Op. 24.
Începând cu ediţia 2014, Concursul Internaţional George Enescu este organizat ca eveniment de sine-stătător, cu participarea publicului. Având o remarcabilă reputaţie internaţională, Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition şi al Alink - Argerich Foundation - Piano Competition Worldwide. Valoarea totală a premiilor ediţiei 2018 este de 115.000 de euro, iar la acestea se adaugă master classes oferite de membri ai juriului, precum şi premii speciale.