Atmosferă încântătoare. Părea că o altă dimensiune şi-a deschis ferestrele şi ne-a îngăduit să auzim miracole sonore. De când am pătruns în holul Ateneului Român o stare de bine, calm şi elevaţie intelectuală m-a cuprins văzând oameni dornici de muzică, emoţionaţi de o vrajă ce plutea în aer. Amabilitate, civilizaţie, bun gust vestimentar, un public gata să primească armonii sonore. Rotonda sălii Ateneului iluminată sărbătoreşte, ici colo trepiede uriaşe ale televiziunii şi alături de ele profesionişti cu căşti pe urechi, pădure de microfoane pe scenă - s-a transmis în direct evenimentul - prezentatori bine dispuşi, cu dicţie clară şi pronunţie cizelată în limbile română şi engleză, flori şi nu în ultimul rând, aplauze, ovaţii şi mult entuziasm.
Simţeam cum maestrul nostru al tuturor, George Enescu, din lumea genuină, ne zâmbeşte şi vrea să fim optimişti, să dorim perfecţiunea în artă, să credem că frumosul se obţine printr-o minuţioasă, neîncetată şi aprigă muncă de creaţie şi printr-un câmp unificat generat de compozitor, interpreţi şi public.
Ascultam Poema Română op. 1 de George Enescu şi mintea îmi alerga în căutare de tot felul de asocieri. Apa Lethe (una dintre apele Infernului, în mitologia greacă, care avea darul să-i facă pe cei morţi să uite viaţa pământească) se metamorfoza prin glasuri de cor bărbătesc şi devenea o apă vie ce purifică sufletul printr-un imn.
Prima lucrare interpretată de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu a fost Concerto for Orchestra de Tian Tian, câştigătorul Premiului I din cadrul secţiunii Compoziţie a Concursului George Enescu, ediţia 2016.
Am remarcat în această lucrare muzicală o apropiere de experimentul sonor de tip european, caracteristic muzicii sfârşitului de secol XX. Imaginile mă purtau parcă într-un laborator cu eprubete, vase Berzelius, pahare conice gradate, unde timbrul diferitelor instrumente de astă dată muzicale, combinau substanţe şi vibraţii foarte colorate ce fierbeau, se evaporau, apoi iarăşi se condensau - mereu circulând prin tuburi transparente. Ascultam clopotele însoţite de tremolo-ul instrumentelor cu coarde, emiţând sul ponticello. Se strecurau imaginar prin vase capilare flageolete în glissando la viori, emisie frulato la flaut şi roiuri de albine zumzâind pe o plajă. Mugete de alămuri răzbăteau în zonele culminante. Clustere ale tutti-ului orchestral. Compozitorul chinez a intuit fenomenal perenitatea filonului clasico-romantic al muzicii, cel care de câteva secole a devenit un veritabil trunchi ce se înalţă indiferent de vremuri şi mode. Admiram momentele în care sonotopul industrial redat cu multă autenticitate de compartimentul percuţiei, alterna cu acorduri consonante contrastante. Pedale şi ritmuri ostinato ale trompetelor erau urmate de intensităţi minime ale pianului în zona contra octavei. Răbufniri prin accentuări ale cordarilor erau însoţite uneori de zgomot similar pleznitului de bici. Alteori, efectele timbrale surprindeau prin combinarea trăsăturii de arcuş con legno cu pizzicato. O lucrare interesantă prin alinierea ei la spiritul vieţii urbane stresante cotidiene. Aplauzele publicului au răsplătit o interpretare foarte reuşită, în care artiştii conduşi de dirijorul Gabriel Bebeşelea au urmărit să redea cât mai fidel partitura extrem de solicitantă mai ales sub aspect tehnic. Auditoriul l-a aclamat îndelung pe tânărul compozitor chinez Tian Tian, aflat în sală şi invitat pe scenă.
A urmat Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră de Paul Constantinescu, solişti Ştefan Tarara, Eun-Sun Hong şi Josu de Solaun, acompaniaţi de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu dirijată de Gabriel Bebeşelea. Pe scenă au evoluat trei tineri solişti aflaţi în plină ascensiune în cariera lor artistică:
Violonistul Ştefan Tarara câştigător al prestigiosului Concurs Internaţional George Enescu, ediţia 2014.
Violoncelista coreeană Eun-Sun Hong de asemenea, câştigătoare a Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2014.
Şi pianistul spaniol Josu de Solaun, cel de-al treilea câştigător al Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2014.
Publicul a ascultat o lucrare concertantă captivantă, care se cântă foarte rar pe scenele noastre, unică în literatura muzicală românească. Înregistrarea de referinţă a fost făcută în anul 1965, avându-i ca solişti pe Ştefan Gheorghiu - vioară, Radu Aldulescu - violoncel şi Valentin Gheorghiu - pian, dirijor Iosif Conta, împreună cu Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române. În cele trei părţi ale concertului I. Pesante - Allegro Deciso, II. Andantino Comodo, III. Rubato - Allegro Molto am admirat echilibrul construcţiei, sunetul cald al instrumentelor soliste, convergenţa concepţiei interpretative, spontaneitatea şi elanul expunerilor tematice, preluările şi dialogurile pline de eleganţă, şi nu în ultimul rând un acompaniament orchestral desăvârşit. Dirijorul Gabriel Bebeşelea a reuşit să scoată în evidenţă frumuseţea melodică a discursului muzical, fiind mereu aproape de intenţiile soliştilor.
Impresionant a fost debutul părţii a II-a a Triplului concert de Paul Constantinescu, unde duetul vioară-violoncel s-a desfăşurat cu sensibilitate în registrul grav al celor două instrumente soliste cu coarde, transmiţând o emoţie artistică deosebită. Iar Finalul lucrării a surprins auditoriul prin energia debordantă etalată, melodica şi ritmica de inspiraţie folclorică, unison-urile bine dozate şi pure sub aspect intonaţional. Cât de frumos a sunat acea imitaţie de toacă pe care pianistul Josu de Solaun a redat-o cu o autenticitate surprinzătoare! Acumulările tensionale create de solişti erau însoţite de tumultul ansamblului orchestral, minunat realizate în relieful armonic al muzicii lui Paul Constantinescu.
După pauză, am ascultat Poema Română op. 1 de George Enescu. "Respectueux hommage à Sa Majesté la Reine de Roumanie" (Omagiu respectuos adus Majestăţii Sale, Regina României) este textul scris de autor pe frontispiciul lucrării. Este vorba de Regina Elisabeta. Prima audiţie a avut loc la Paris în data de 6 februarie 1898, iar în ţară, Poema Română a fost interpretată în primă audiţie la 1 martie 1898. "Prin estetică şi limbaj, Poema Română se înfăţişează ca o tipică plăsmuire de şcoală naţională romantică; ea este o laudă a patriei de felul acelora exprimate de Liszt prin poemul simfonic Hungaria, de Smetana în ciclul de poeme simfonice Din patria mea, de Sibelius în Finlandia de Abeniz în Catalonia." [1]
În sărbătoreasca seară muzicală de la sala Ateneului Român Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Gabriel Bebeşelea au entuziasmat publicul printr-o versiune de zile mari a Poemei Române. Totul suna omogen, clar, fiecare temă muzicală îţi mergea la suflet. Concertmaistrul invitat violonistul Cătălin Desagă, a impresionat prin calitatea sunetului său în solo-uri, cât şi prin imboldul şi elanul său molipsitor în cântatul dăruit, fără menajamente.
Intervenţiile corului, amplasat divizat în spatele sălii de concert, la uşile de intrare, au adus o anumită spaţializare sonoră. Aproape că nu mai ştiai de unde vine sunetul atât de rotund şi frumos timbrat al vocilor. Doar gesturile dirijorale, intrări date de la pupitru prin întoarcerea cu 360 de grade a corpului - trădau locul de unde veneau valurile de sunete.
În finalul Poemului s-a auzit imnul regal, solemn şi înălţător. După ultimul acord, lumea s-a ridicat în picioare şi a aplaudat minute în şir artiştii de pe scenă.
Un concert splendid, de bun augur pentru zilele muzicale ce vor urma, în cadrul Concursul Internaţional George Enescu 2018.
Note:
[1] Clemansa Liliana Firca: Enescu - Relevanţa "secundarului", Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2005, pag. 63-64.