Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concursul Internaţional George Enescu, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Finala secţiunii Violoncel a Concursului International George Enescu, 2018


septembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marele trofeu al secţiunii Violoncel din cadrul ediţiei 2018 a Concursului Internaţional George Enescu de la Bucureşti a fost câştigat de violoncelistul estonian Marcel Johannes Kits.
 
 
În sala Ateneului Român, marţi 11 septembrie 2018, el a interpretat fulminant Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Şostakovici, Orchestra Filarmonicii George Enescu fiind dirijată de Paul Watkins. Concertmaistrul invitat a fost violonistul Sebastian Tegzeşiu.
 
În concert au evoluat pe rând cei patru violoncelişti selecţionaţi de către juriul secţiunii de violoncel pentru a se întrece în faza finală a Concursului Internaţional George Enescu-2018.
 
Violoncelistul Stanislas Kim, din Franţa a cântat concertul în si minor op. 104 de Antonin Dvořák, câştigând Premiul al III-lea.
 
 
În vârstă de 25 de ani, acest concurent a captat atenţia publicului imediat ce a atins cu arcuşul coardele violoncelului. Admiram calităţile sale muzicale, folosite în nobilul scop al obţinerii unei expresivităţi elevate, încărcate de multiple sensuri. De la primul motiv muzical expus am observat acea benefică diferenţiere a vibrato-ului care îmbracă sunetul şi îl argintează, conferindu-i lumini şi umbre de o mare frumuseţe. Cantilenele din prima parte Allegro a concertului beneficiau de o gradare lină a densităţii sonore pe panta ascendentă, urmate firesc de o destindere a tensiunii, dincolo de punctul culminant, la care adăuga un infim portamento, totul realizat cu un simţ estetic deosebit. Posedă o foarte bună tehnică a mânuirii arcuşului, supleţea mişcărilor asigurând o mare fluenţă a discursului muzical. Remarcam totodată şi proporţionalitatea directă între zonele de arcuş utilizate în bariolaje şi planul dinamic urmărit logic:  înspre vârful baghetei piano, iar către mijlocul arcuşului forte. Stanislas Kim stăpâneşte tastiera violoncelului. Pasajele cuprinzând octave succesive în duble coarde erau executate cu virtuozitate. Ricochet-ul său producea un efect de ploaie răpăită, iar agogica folosită de el reuşea să îmblânzească  treptat încheierea frazei muzicale. În partea a doua, Adagio ma non troppo, savuram arpegiile vălurind pe cele patru coarde ale violoncelului, cântate cu păstrarea omogenităţii timbrale. Cât de frumos a fost momentul în care violoncelul contrapuncta tema intonată de flaut, urmărind dinamica evolutivă a acestuia! În finalul concertului, Allegro moderato-Andante-Allegro vivo, ideea muzicală Refren avea o energie contaminantă. Triluri strălucitoare, acorduri ferme, realizate etanş şi având totuşi rotunjime, o articulaţie perlată şi intonaţia lacrimă în registrul acut, iată câteva calităţi ale acestui violoncelist.

A urmat tânărul concurent chinez Yibai Chen, care a interpretat cu mare rigoare dificilul Concert nr. 1 pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Şostakovici. El a câştigat Premiul al II-lea.
 
 
La cei 17 ani ai săi, acest concurent a reuşit să surprindă caracterul motorist al muzicii interpretate. Ştie să îşi proiecteze efortul fizic şi emoţional astfel încât să păstreze interesul ascultătorului pe tot parcursul lucrării. Posedă o tehnică foarte bună. Am remarcat louré-ul său în construcţia sonoră a pieselor. Ştie să dialogheze cu instrumentele din orchestră (cornul în special), folosind o dinamică plină de vitalitate. El marca anumite sunete prin accentuări  însoţite de pizzicato. A redat  cu multă artă caracterul, pe alocuri, grotesc al muzicii.

După pauză, am ascultat cel de al treilea concurent din finala de violoncel, japonezul Shizuka  Mitsui, care a interpretat Concertul de A. Dvořak. Cântă corect, dar nu emoţionează. Calitatea sunetului său este medie, cu prea puţine armonice. Mimează sentimentele. Dacă întorceam privirea, efectul sonor al vibrato-ului său era unul minim, departe de amplitudinea mişcării instrumentale. Din păcate acest candidat nu reuşea să surprindă caracterul muzicii cehe. Am observat anumite imperfecţiuni în frazarea sa. Ilogică mi s-a părut separarea anacruzei de cruză, când tocmai pregătirea trebuie urmată de acţiune. Aşteptam acele intonaţii cvasi-vocale a intervalelor mari, dar ele sufereau în coerenţă. În partea a treia a concertului parcă era alt interpret. A început să cânte cu bucurie şi degajare. Părea de acum mai sincer în sentimente. Am remarcat duetul realizat cu concertmaistrul, unitar şi bine frazat.

 
În fine, a urmat candidatul estonian Marcel Johannes Kits, care a cântat Concertul nr. 1 de Dmitri Şostakovici.

 
Sunetul său este foarte bine înveşmântat. Posedă o sonoritate pătrunzătoare, densă. Mâinile sale colaborează perfect, precum braţele unei caracatiţe, ce are, fiecare, un creier. Cântă de parcă ar avea trei inimi. Are o uşurinţă şi o naturaleţe nemaipomenită în mişcări. Schimbă stările de spirit brusc, dar aparent fără efort. Se joacă pe violoncel, deşi textul muzical interpretat este unul dintre cele mai dificile din literatura pentru violoncel. Simte perfect pulsul şi ritmul muzicii lui Şostakovici. Fiecare prezentare a monogramei muzicale a compozitorului era realizată divers. Vibrato-ul său porneşte direct din suflet şi atinge alte suflete. De fapt, este în acord cu ceea ce spunea George Enescu: "Ca să faci pe altul să vibreze, trebuie să vibrezi mai întâi tu însuţi ca interpret". Marcel Johannes Kits are spontaneitate  şi voinţă interpretativă. Calcă cu degetele pe corzi precum nişte armăsari pe câmpiile din povestirile 1001 de nopţi.
 
Secţiunea în care flageoletele violoncelului erau însoţite de sunetele  glockenspiel-ului a fost excepţional realizată, iar revenirea la emisia naturală, ordinară parcă reînvia atmosfera. Marcel Johannes Kits posedă arta de a crea timpul muzical, dincolo de cel cronologic, mecanic. În Cadenţa solistică parcă zburda pe tastieră, executând salturi mortale imense în duble coarde. Publicul a reacţionat splendid la o asemenea evoluţie, aplaudând frenetic minute în şir.
 
Felicitări merită şi orchestra Filarmonicii George Enescu, care a pus suflet, măiestrie artistică şi mult efort în acompanierea acestor deosebit de valoroşi violoncelişti finalişti. De asemenea, dirijorul Paul Watkins a făcut posibilă această seară muzicală de excepţie, prin abnegaţia şi talentul său dirijoral.

După o scurtă deliberare, preşedintele juriului de violoncel domnul David Geringas, în prezenţa tuturor membrilor juriului şi a concurenţilor aflaţi pe scenă, a anunţat premianţii, în aplauzele auditoriului aflat  în sala Ateneului Român din Bucureşti.

A fost într-adevăr minunat acest concert de gală. Încep să cred că performanţa cuprinde aici, la noi, şi domeniul interpretativ, nu doar pe cel ştiinţific. Şi acest fapt se poate observa din prezenţa numeroşilor tineri în sala de concert, din interesul lor pentru frumos şi calitate înaltă.



 Toate articolele despre Concursul Internaţional George Enescu, 2018


0 comentarii

Spacer Spacer