Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concursul Internaţional George Enescu, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Recital al pianistului Peter Jablonski la Ateneul Român - Concursul Enescu, 2018


septembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

În penultima seară din cadrul Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2018, sâmbătă 22 septembrie 2018, la sala Ateneului Român a avut loc un excepţional recital al pianistului suedez Peter Jablonski, membru al juriului secţiunii de pian.

Programul interpretat a cuprins lucrări aparţinând unor stiluri muzicale diferite şi unor şcoli naţionale diverse. Numerosul public venit la sala Ateneului Român (în aceeaşi seară, în Bucureşti aveau loc mai multe alte evenimente culturale, dacă ar fi să amintim doar spectacolul naistului Gheorghe Zamfir din Piaţa Constituţiei), demonstrează interesul pentru Concursul Internaţional George Enescu. Peter Jablonski a interpretat: «Serenada lui Don Juan» din ciclul Măşti de Karol Szymanowski, Sonata pentru pian în mi bemol minor de Alexei Stanchinski, Balada în sol minor, op. 24 de Edvard Grieg, Trei Mazurci de Frédéric Chopin, Două Mazurci de Alexandr Scriabin, Baladă de Samuel Barber şi El Salon Mexico de Aaron Copland / Leonard Bernstein.

Recitalul a debutat cu cea de-a treia piesă a ciclului Măşti op. 34 de Karol Szymanowski. Dacă primele lucrări programatice descriau prin sunete personaje precum regina Şeherezada sau eroul celtic Tristan, ultima mască se referea la Don Juan, cel mai vestit seducător din istoria culturală europeană. Serenada lui Don Juan a fost dedicată pianistului Artur Rubinstein. Compusă între anii 1915-1916 această parte a tripticului conţine numeroase întorsături ale acţiunii muzicale, antrenând valuri de emoţie şi numeroase contraste de ordin expresiv.

În interpretarea pianistului Peter Jablonski, Serenada lui Don Juan de Szymanowski se cantona în sfera parodicului, cea pe care însuşi compozitorul o declara într-o scrisoare către Stefan Spiess. [1]. Admiram cadenţa de la început, unde virtuozitatea se îmbina cu stilul improvizatoric tipic chitarei. Este o partitură foarte complexă, scrisă pe un sistem de trei portative, în loc de două. Pianistul Peter Jablonski uimeşte prin modul în care realizează sunetul: vibraţie rotundă şi totodată încărcată de o mare forţă de transmitere a sentimentelor. Încercam să desluşesc acest secret al construcţiei sonore şi gândul mă ducea la capacitatea acestui pianist de a gândi structural o simultaneitate, un acord de pildă; adică acel bloc sonor era dincolo de o simplă însumare a elementelor componente (fundamentală, terţă, cvintă, septimă, nonă), ci exprima tocmai fuziunea lor. Urmăream şi modul parcimonios în care Peter Jablonski utiliza pedala de forte a pianului, în unduirile arpegiilor, o aplica exact în momentul schimbării sensului.

A urmat Sonata pentru pian în mi bemol minor de Alexei Stanchinski. Simţeam influenţa lui Edvard Grieg. Iar aici, timbrul pianului era pus şi mai mult în valoare. Agogica compensatorie, cu acele fine accelerări şi răriri, urmărea cu fidelitate naraţiunea muzicală. Frazele curgeau şi melodia se arcuia cu creşteri şi diminuări spectaculoase de intensitate sonoră. Aveam impresia că văd un imens viaduct cu arcade simetrice care susţin linii situate la mare înălţime, undeva în Alpi. Ce frumos reuşeşte acest interpret să îmbine registrele extreme ale instrumentului cu claviatură! Vocile suprapuse alcătuiau un veritabil covor floral. Această lucrare a lui Alexei Stanchinski, puţin cunoscută la noi, exacerbează percepţia negentropică asupra lumii: omul care luptă împotriva distrugerii implacabile a Universului.

Am ascultat în continuarea recitalului oferit de pianistul Peter Jablonski Balada în sol minor, op. 24 de Edvard Grieg. Lucrarea a fost scrisă imediat după moartea mamei compozitorului. Emoţionante erau acele dialoguri dintre vocile cântate perfect diferenţiate coloristic. Variaţiunile se succedau firesc, aducând etaje noi înfăşurate în sensuri novatoare, încărcate cu ornamente sonore sclipitoare. Şiruri de game porneau cu un mare elan şi se linişteau ca din senin. Fermatele, acele opriri pe câte un sunet, făceau ca timpul să se dilate pur şi simplu, parcă forţând ascultătorul să mediteze lapidar. Iar răspunsul venea imediat, cu o liniştire splendidă a vibraţiilor. Cadenţele armonice perfecte completau momentul. Fiecare variaţiune dezvăluia un alt aspect al temei. Îmi imaginam un castel în ruină, cu piatra zidurilor înnegrită de vreme. O multitudine de afecte răzbăteau printre armonii. Firul melodic sărea când la o octavă, când la alta a pianului. Formule ritmice cu sunete în marcatissimo erau urmate de falii de tăcere.

După pauză, Peter Jablonski a cânta câteva mazurci de Chopin şi Scriabin. Melodiile filigranate pluteau undeva, în imponderabilitate.

În finalul recitalului, jazzul a invadat spaţiul concertistic. Muzica americană se ivea prin lucrările lui Samuel Barber şi Aaron Copland. Auzeam tot felul de acorduri hazlii ce însoţeau melodii ce evoluau cu o energie neostoită. Formule conţinând intervalul de cvartă perfectă se repetau la mâna stângă. Ritmica de music-hall aducea un aer de bine, ca de parc de distracţii. Jocurile de sunete accentuate asimetric întăreau impresia de libertate.

La finalul recitalului aplauze îndelungate şi ovaţii au răsplătit prestaţia plină de fantezie şi bun gust a acestui muzician complex. Artistul a oferit mai multe bisuri, încântând publicul ce nu înceta să-i solicite alte şi alte piese.

O seară de muzică foarte diversă, cântată cu multă dăruire şi spirit ludic.

NOTE
[1] datată 7 noiembrie 1915



 Toate articolele despre Concursul Internaţional George Enescu, 2018


0 comentarii

Spacer Spacer