În Dovlatov, Alexey German Jr. reuşeşte să surprindă exact această atmosferă apăsătoare, a unei epoci nu de mult trecute şi pe care mulţi, din comoditate sau laşitate preferă să o uite cu prea mare uşurinţă. Este vorba de anii '70 din Rusia Sovietică, ani în care regimul, sub conducerea lui Brejnev, începe să lase în urmă anii de destindere şi îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa în vieţile oamenilor indiferent de categoria socială din care aceştia fac parte. Concentrându-se pe doar şase zile din viaţa scriitorului şi gazetarului Sergei Dovlatov, regizorul reuşeşte un tur de forţă, prezentându-ne nu doar un Leningrad de dincolo de pliantele turistice, dar şi viaţa de zi cu zi într-o lume cenuşie şi îngheţată. Atmosfera sumbră este creată nu doar de poveştile în sine ale personajelor, ci şi de modul în care regizorul se joacă cu luminile şi umbrele, de tonurile mai mult gri ale cadrelor şi de zăpada care face ca frigul iernii ruseşti pe care o evocă să pătrundă şi în inima privitorului.
Sergei Dovlatov lucrează la ziarul unei fabrici pentru a îşi putea duce existenţa. Îşi doreşte să fie publicat şi pentru acest lucru încearcă să intre în Uniunea Scriitorilor. Din păcate, tonul său ironic, pe alocuri cinic şi incapabil să coafeze realitatea nu este pe placul redacţiei şi nici a scriitorilor consacraţi care nu sunt dispuşi să renunţe la propriile beneficii pentru a promova un tânăr aspirant talentat, dar incomod. Dovlatov este pus, aşadar, în faţa unei alegeri dificile: să accepte să scrie pentru bani, într-un ton pozitiv şi patriotic aşa cum cere realismul socialist, sau să rămână fidel talentului şi principiilor sale. O alegere grea pentru că aşa cum remarcă un personaj feminin la un moment dat "îţi trebuie mult curaj să îţi păstrezi integritatea când eşti un nimeni". Cu atât mai mult cu cât eşti părinte şi încerci să-i cumperi fiicei tale Katya o păpuşă scumpă aşa cum văzuse aceasta la o colegă de şcoală.
Filmul este construit asemenea romanului lui Dovlatov, Geamantanul (tradus acum ceva vreme de editura Humanitas), din povestiri care se leagă între ele prin prezenţa naratorului-personaj Dovlatov. Am remarcat că regizorul s-a străduit să păstreze tonul din cărţile lui Dovlatov, care printr-o ironie crudă reuşeşte să creeze imagini de neuitat despre viaţa acelor vremuri. Realitatea este prezentată fără menajamente, dar acest lucru nu înseamnă că vorbim de un film lipsit de umanitate. Mărturie stă cel puţin un moment când la lucrările de la metrou sunt descoperite cadavrele a peste 38 de copii ucişi în timpul războiului de bombardamentele nemţeşti. Reacţiile celor prezenţi, durerea şi şocul trec dincolo de cameră. Dovlatov nu rămâne nici el imun la o asemenea tragedie.
Filmul ne poartă nu doar pe străzile Leningradului, în locuinţele comune şi localurile sordide ale epocii, ci în chiar inima boemei leningrădene. Poeţi, prozatori şi artişti de toate felurile se intersectează cu Dovlatov în peregrinările sale. Unii critici s-au plâns de faptul că Dovlatov nu pare a face altceva decât a se plimba de ici acolo fără sens. Eu cred ca aceste călătorii ale personajului sunt făcute tocmai pentru a ne include în viaţa aceasta subterană. Vedem o lume născută din amestecul frondei, a interesului pentru arta contemporană, a jazz-ul american şi a culturii hippie. Este o atmosferă care pentru privitorul estic, trăitor al epocii respective, spune încă multe. Referinţele pe care le fac protagoniştii la picturile lui Pollock sau Rothko, ritmurile de jazz din fundal care mai încălzesc atmosfera, hainele de contrabandă cu care sunt îmbrăcaţi mulţi dintre tinerii prezenţi la diferite evenimente ne sugerează că nici un sistem nu este impenetrabil şi că, dacă eşti dispus să îţi asumi riscuri, îţi poţi păstra măcar o mică libertate.
De altfel, Dovlatov a lucrat şi în realitate pentru piaţa neagră, după cum povesteşte el însuşi în romanul deja amintit. Deşi minimalizează implicaţiile acestei activităţi, vremurile respective nu erau o glumă, după cum reiese şi din soarta lui David, prietenul lui Sergei din film, care se ocupa cu contrabanda. El este cel care, citind un articol prost scris de Dovlatov, îi spune acestuia că "să furi o maşină este mai cinstit decât să scrii gunoaie". Incapabil să scrie pentru bani şi să se compromită, Dovlatov concluzionează că iadul se află în sufletele celor ca el, al neadaptaţilor şi nu în lagărele de muncă din Gulag aşa cum susţinea Soljeniţîn. Ca cititor al ambilor scriitori, ca om interesat de perioada respectivă este greu să dai dreptate unuia sau altuia. Înţelegi că trebuie să îţi nuanţezi părerea pentru că ambele experienţe sunt dificile şi dureroase. De menţionat în acest context că Dovlatov a fost pentru o perioadă gardian într-un lagăr de muncă din nord după cum reiese şi din film care ne prezintă această experineţă prin intermediul unui vis pe care personajul nostru îl are la un moment dat.
Sunt momente în film care frizează absurdul. Realizarea unui film cu muncitori beţivi puşi să joace rolurile unor mari scriitori ruşi, turnătorul care face liste cu toţi cei care au căutat la un moment dat Lolita lui Nabokov pe piaţa neagră, dar care nu se sfieşte să ceară ajutor pentru a obţine o maşină de spălat sunt doar două dintre ele. Fiecare ne aruncă în faţă nu doar realităţile unei lumi care şi-a pierdut reperele, ci şi slăbiciunile caracterului uman dispus să se lase cumpărat pe aproape nimic. În plus, ne introduce în atmosfera atât de tipic rusească în care realitatea devine inseparabilă de ficţiune.
Este de apreciat şi efortul de a găsi actori care să semene din punct de vedere fizic cu oamenii reali din poveste. Sârbul Milan Maric, dar şi rusul Artur Beschastny se potrivesc perfect în rolurile lui Dovlatov şi Brodsky. Filmul te face să vrei să îi cunoşti mai bine pe cei doi scriitori. Şi căutând afli că dacă Brodsky a luat premiul Nobel pentru literatură în 1987, cărţile lui Dovlatov au fost publicate şi au devenit cunoscute şi iubite în Rusia abia după moartea scriitorului. Filmul lui Alexey German Jr. face o aluzie la acest fapt atunci când personajele vorbesc despre sărăcia şi posteritatea lui Van Gogh. Şi mai afli căutând că dacă o parte dintre cărţile lui Dovlatov au fost traduse în limba română la editura Humanitas, scrierile lui Brodsky sunt de găsit doar într-un singur volum pe piaţa noastră de carte.
Dovlatov nu este un film uşurel aşa cum ne-a obişnuit acea parte din cinematografia americană care ajunge mai des pe ecranele noastre. Este un film cu faţete multiple, cu întrebări şi zbateri interioare, cu poveşti despre vieţi distruse de un regim opresiv. Este un film despre ratare şi realizarea viselor, despre tăria de a îţi păstra curajul şi caracterul atunci când aproape toţi cei din jurul tău par a fi renunţat la luptă. Este, aşadar, un film care cu atât mai mult merită vizionat zilele acestea.