Jun-young, un medic plin de succes şi implicat în cauze umanitare, se întoarce acasă după o lungă absenţă. Plecările sale creează o relaţie tensionată cu fiica sa, Eun-jung, care se simte neglijată şi singură. Doctorul se întoarce exact în ziua fiicei sale şi, ca orice părinte absent pentru un timp mai lung din viaţa copilului său, încearcă să compenseze printr-o mulţime de cadouri. În drum spre întâlnirea cu fiica sa asistă la un accident rutier. Meseria şi propria conştiinţă îl fac să se oprească să ajute. Încearcă să îşi anunţe fiica că întârzie, dar descoperă cu groază şi stupoare că una dintre victime este chiar fiica sa. În şoc, se trezeşte din nou în avion, în momentul în care una dintre stewardese îi cere un autograf. Ziua o ia de la capăt cu mici variaţii pentru că doctorul încearcă să o schimbe prin diferite metode ca să îşi salveze propriul copil. Descoperă la un moment dat că nu este singurul pentru care ziua se repetă şi că fiica sa nu este singura victimă inocentă. Modul în care se desfăşoară acţiunea după aceste momente fac din acest film un film original şi interesant de privit. Regizorul nu insistă foarte mult asupra repetiţiei zilei respective ci are grijă să dozeze inteligent acţiunile personajului astfel încât acestea să nu devină plictisitoare pentru spectator.
Deşi film de suspans, realizarea lui Sun Ho-Cho nu este clişeistică. Reuşeşte să creeze atmosferă prin cadre inteligent filmate şi muzica potrivită. Reuşeşte totodată să construiască în mod credibil poveşti de viaţă şi să aducă în discuţie subiecte sensibile cum ar fi etica profesională, transplantul de organe, dar şi relaţiile de cuplu şi cele dintre părinte şi copil. Dialogurile sunt veridice, actorii reuşesc să transmită emoţie şi să implice spectatorul în poveste. Lumea sud coreeană care pentru privitorul din exterior pare foarte aproape de perfecţiune se fisurează în acest film pentru că şi acolo, ca peste tot în lume, oamenii nu sunt perfecţi.
Este interesant faptul că filmul nu insistă pe încercările de salvare a victimelor ci pe transformările pe care cei trei bărbaţi - tată, soţ şi agresor - le suferă de-a lungul acţiunii. Trecutul îi prinde din urmă, iar alegerile şi laşităţile din trecut se răzbună. Înţelegem că şi oamenii buni au momentele lor de slăbiciune, dar că, uneori, deciziile greşite care îi afectează radical pe alţii vor aduce şi nota de plată. La modul idealist, filmul acesta transmite că soluţia este simplă şi îşi are rădăcinile în iubire şi compasiune.
Mi-a plăcut cum este construită relaţia dintre tată şi fiică, cum este gradată durerea părintelui pus în faţa celui mai negru coşmar - pierderea uni copil, disponibilitatea către sacrificiu a părintelui dispus să îşi dea propria viaţă pentru a o răscumpăra pe cea a fiicei, dar şi faptul că acest lucru se dovedeşte a nu fi de ajuns. Pentru că şi în realitate agonia este mult mai mare atunci când pierzi pe cineva iar tu rămâi în viaţă. Fiecare zi devine un coşmar, fiecare secundă este disecată pentru a găsi răspuns la întrebarea: "oare aş fi putut schimba ceva?". Filmul ne aduce aminte prin intermediul duo-ului tată-fiică că nu spunem niciodată de prea multe ori "te iubesc" şi că este de ajuns o fracţiune de secundă ca lucrurile să se schimbe iremediabil.
Două lucruri m-au sâcâit de-a lungul vizionării: absenţa mamei despre care nu ştim nimic şi căştile pe care puştoaica le poartă pe stradă atunci când are loc accidentul. Mi-aş fi dorit ca măcar un singur personaj să îi fi spus să îşi scoată căştile din urechi.
Una peste alta, este un thriller bine construit, cu un suspans bine dozat şi cu o profunzime surprinzătoare pentru un film din această categorie.