Există, totuşi, o epocă care mă fascinează prin eleganţă, farmec şi delicateţe. Este vorba de perioada filmelor pe care astăzi le numim clasice în care joacă nume devenite legendare precum Cary Grant, Grace Kelly sau Audrey Hepburn. Filmele acestea au o frumuseţe subtilă. Actorii te fascinează prin modul în care se mişcă sau vorbesc şi reuşesc să transmită emoţii prin mimică şi gesturi atent studiate, fără efecte speciale. Becoming Cary Grant, documentarul regizat de Mark Kidel şi prezent la TIFF 2018 încearcă să treacă dincolo de legenda şi carisma celui care a fost unul dintre cei mai cunoscuţi seducători ai Hollywood-ului din epoca cinematografiei clasice. Îmbinând în mod inteligent şi inspirat fragmente din autobiografia lui Grant, niciodată publicată, narate de Jonathan Pryce, cu fotografii personale, marturii ale prietenilor şi familiei, dar şi cu cadre atent alese din filmele actorului, Kidel reuşeşte să creeze un documentar interesant şi original.
Numit gentlemanul perfect, Archibald Leach s-a născut într-o familie simplă din Bristol, Marea Britanie, într-o epocă în care afecţiunea declarată faţă de copii era o raritate. Cu o mamă severă şi un tată mai mult absent, copilăria actorului ar fi fost una obişnuită în epocă, dacă un eveniment ciudat nu i-ar fi bulversat viaţa.. Întors de la şcoală într-o zi acesta nu îşi mai găseşte mama acasă. Tatăl va refuza toată viaţa să îi spună ce s-a întâmplat ş vor trece mai bine de douăzeci de ani până când Grant va afla că nu a fost părăsit de mamă ci că aceasta a fost închisă într-un azil de boli mintale de către tatăl său. Cauzele pentru acest gest rămân oarecum neclare, în documentar vorbindu-se, totuşi, despre faptul că tatăl s-a recăsătorit foarte repede după acest eveniment, părăsindu-l la rândul său pe fiul său, rămas în grija uneia dintre bunici. Grant va rămâne cu bunele maniere învăţate de la mama sa şi cu sfatul primit de la tatăl său: dacă nu îţi poţi permite decât un singur costum, atunci ai grijă ca acesta să fie de cea mai bună calitate.
Povestea tragică a familiei Leach îi permite privitorului să conştientizeze că a existat o epocă în care femeile puteau fi închise în institute de boli mintale doar pe baza mărturiei soţului. O epocă în care femeile şi copii nu se bucurau de prea multe drepturi şi atenţie din partea autorităţilor. Documentarul te face, de asemenea, să meditezi la importanţa şi rolul părinţilor în construirea personalităţii unui copil. Cazul lui Grant poate părea unul fericit din punct de vedere al realizărilor profesionale, dar vedem că dincolo de ecran omul Archibald Leach este încă prezent cu angoasele şi traumele datorate unei copilării nefericite. În acest context, replica celebră pe care i-o dă Grant unui ziarist care îi spune că "toată lumea îşi doreşte să fie Cary Grant" capătă alte valenţe. Archibald Leach a luptat toată viaţa să devină Cary Grant. Să fie asemenea personajelor sale: vesel, plin de încredere în sine, fermecător şi seducător. Cred, de altfel, că acesta a fost punctul de plecare în construirea întregului documentar al lui Kidel.
Privită din exterior, viaţa celui ce a devenit Cary Grant pare una demnă de invidiat. Grant nu doar că are succes, lucrează cu mari regizori şi este înconjurat de femei frumoase ci, este şi unul dintre primii actori care lucrează ca independent şi îşi poate alege rolurile. Pusă sub lupă, realitatea arată cu totul altfel: căsătorit de mai multe ori, aflat mereu în căutarea liniştii şi păcii interioare, fire introvertită şi cu probleme de încredere în sine, dar şi în alţii, Cary Grant pare a-şi găsi salvarea în terapia pe bază de LSD. Confesiunile narate de Pryce, ne arată un om mereu sfâşiat de trecut şi care caută cu disperare soluţii vindecătoare care să îi permită să iubească şi să ducă o viaţă normală. Sentimentul abandonului l-a urmărit pe Grant toată viaţa şi i-a afectat relaţiile cu femeile pe care le-a iubit. Vor trece mulţi ani până când actorul va ajunge la un echilibru cu sine şi cu cei din jur.
Filmul biografic realizat de Kidel lasă, însă pe dinafară aproape complet o întrebare care s-a tot pus de-a lungul anilor: a fost Cary Grant homosexual? Evitând să aducă în discuţie relaţia de aproape doisprezece ani cu Randolph Scott, filmul ratează la capitolul imparţialitate şi acurateţe. În documentar se spune doar că Grant era considerat atractiv şi fascinant atât de femei cât şi de bărbaţi. Lipsa acestei relaţii din documentar nu doar că lasă întrebări fără răspuns, dar ridică şi un semn de întrebare legat de complexitatea cauzelor care l-au determinat pe Grant să rateze mereu viaţa personală şi în căsniciile sale. Cu toate aceste minusuri, filmul merită văzut mai ales de iubitorii filmelor clasice pentru că te face să vrei să (re)vezi multe dintre peliculele la care se face referire în documentar. Este un film uşor nostalgic din care, dincolo de poveste, transpare fascinaţia regizorului pentru ceea ce a fost arta cinematografică în alte vremuri.