Te laşi pe mâna regizorului Hans Weingartner şi mergi cu eroii din Berlin până în Portugalia. Cu ce? Cu o rulotă Mercedes tip 303 (de unde titlul eliptic) dotată cu tot ce trebuie pentru o călătorie mai lungă. La volan e Jule, studenta la biologie, care tocmai a picat la examenul de biochimie, este însărcinată şi merge la prietenul ei Alex în Portugalia spre a se consulta dacă să păstreze sau nu sarcina. Dar drumul ei se încrucişează aventuros cu acela al lui Jan, student la ştiinţe politice, care află că nu mai primeşte bursă de studii şi se îndreaptă spre tatăl lui biologic, despre care n-a ştiut nimic până la 17 ani, când a primit informaţia că acesta lucrează pe un şantier în nordul Spaniei. Jule şi Jan sunt doi temători porniţi în căutarea unor certitudini. Poartă cu ei decepţii şi speranţe, dorinţe ce converg întru cunoaşterea de sine şi a lumii din jur. De aceea ei poartă discuţii teoretice despre orice, fără inhibiţii şi fiţoşenii. Filosofează despre sinucidere, despre capitalism şi comunism, despre sentimente şi originea speciilor, despre ei. Ajung să se certe când dialogul se încinge. Se despart, se întâlnesc din nou. Jan o salvează de la un posibil viol. Îşi continuă drumul, fac popasuri care îi apropie şi apeluri la conştiinţă care îi ţin la distanţă. Sunt tineri instruiţi, din "tânăra burghezie europeană", propagă idei de stânga, liberale, au dorinţa de a visa şi peisajele prin care alunecă îi îmbrăţişează cu tandreţe. Rezistă atracţiei de a se îndrăgosti unul de altul, tot mai vizibilă, până spre final, când are loc primul sărut. Evenimentul îndelung aşteptat e marcat oarecum candid, nu vulgar, prin aplauze în sală. Spun candid, pentru că publicul empatizează cu eroii şi se simte cât de mult s-a ataşat de ei. De altfel, regizorul avertizează printr-un citat din Rilke, aşezat la începutul poveştii, că "prima anticipare a eternului e să ai timp pentru iubire". Eroii vorbesc, se tatonează, vor să se miroasă chiar pentru a constata dacă sunt sau nu compatibili în iubire. Îmi amintesc de notele lui Stig Dagerman din romanul Urme de paşi sub apă, unde scriitorul suedez vorbeşte despre vraja primelor momente de intimitate dintre un bărbat şi o femeie care stă la temelia unei iubiri. Ceva din delicateţea acestei tainice apropieri este toarsă de-a lungul poveştii dintre Jule şi Jan.
Scenariul scris de Hans Weingartner şi Silke Eggert prin anii `90 aduce în dialog informaţii din diverse domenii, toate apropiate de viaţa eroilor, de interesul lor pentru lumea din jur. Mala Emde şi Anton Spieker sunt de un farmec total prin simplitatea şi delicateţea interpretării. La sesiunea Q & A, regizorul Hans Weingartner a mărturisit că a încercat să filmeze cu mai mulţi actori, dar a fost mereu dezamăgit de prestaţia lor. Din acest motiv scenariul a stagnat până i-a găsit pe Mala Emde şi Anton Spiker. Într-adevăr, foarte potriviţi pentru ceea ce reuşesc să facă pe ecran. Locurile de filmare se succed contrapunctic, firesc, legate de rularea lină a rulotei prin peisajul european. Banalitatea parcărilor de pe autostradă alternează cu spaţii sacrale sau misteriale: o mânăstire catolică din Franţa (prilej pentru o discuţie despre catolicism), peştera Altamira din Franţa (prilej pentru etalarea cunoştinţelor despre omul preistoric şi despre Picasso). Născut în 1977 la Feldkirch în Austria, Hans Weingartner este realizatorul mai multor filme de lungmetraj, dar acesta se pare că este cel mai lung. A obţinut premii importante şi probabil că şi acesta (de dată foarte recentă) va obţine în cursa festivalieră ce se va derula de aici înainte, întrucât o merită cu prisosinţă.
Aşadar, 303 este o frumoasă poveste a zilelor noastre spusă de un regizor înzestrat cu multă sensibilitate şi deschidere pentru dezbaterile unor probleme de actualitate. Lirismul e convertit în miracol existenţial, derulat cu fineţe de miniaturist, astfel că filmul are savoarea şi candoarea poetică a unor poeme... de Rilke. De ce nu?