Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Republici bine minţite - Donbass la TIFF, 2018


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Donbass. Regiune istorică în estul Ucrainei. Începând din aprilie 2014, gazdă a două republici auto-proclamate, nerecunoscute pe plan internaţional: Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk. Cele două au fost reunite, pentru câteva luni, în pseudo-confederaţia statală Noua Rusie (Novorossiya), proiect abandonat în 2015. Republicile există, însă, şi azi.

Donbass. Filmul ucraineanului stabilit în Germania Sergei Loznitsa. Premiul pentru regie al secţiunii Un certain regard în cadrul Cannes 2018.


13 episoade despre viaţa şi moartea în oraşele şi satele Donbass-ului peste care pare a se fi instaurat un soi de armistiţiu militar, întrerupt de explozii răzleţe, dar nu mai puţin criminale. Un status-quo în care aparatul birocratic al pseudo-republicilor se aşază treptat la putere, în timp ce restul populaţiei e condamnată la sărăcie şi mizerie pe termen nedefinit. O iarnă perpetuă.

Episoadele sunt înlănţuite de personaje care sunt protagonistele unei scurte istorii pentru a preda apoi ştafeta eroilor proximei naraţiuni. Actorul angajat să manipuleze personalul unui spital de ginecologie, pozând în reprezentant al statului trimis de elucideze penuria de medicamente şi hrană, e oprit la graniţa dintre Ucraina şi republicile secesioniste de grăniceri prea-zeloşi. De la graniţă, suntem preluaţi de un alt personaj, care ne introduce într-un alt fir narativ. Şi tot aşa.

Fluenţa camerei lui Oleg Mutu, colaborator constant al lui Loznitsa, contribuie din plin la senzaţia de continuum. Uneori strecurându-se la câţiva centimetri de actori, zgâlţâită de pasul operatorului somat de localnicii disperaţi să filmeze infernul în care sunt siliţi să trăiască (episodul pătrunderii într-un şir nesfârşit de camere fără electricitate, fără căldură, mâncate de igrasie, în care locuiesc zeci de oameni ale căror case au fost distruse în bombardamente, aminteşte de parcursul navei care se adânceşte în infern din Apocalypse Now - Redux). Alteori, rămânând fixată minute pe un cadru larg în care personajele vin şi pleacă, trăiesc şi mor, există şi nu mai există (scena finală presupune un exerciţiu de atenţie, de exersare a privirii desprins, parcă, din filozofia despre cinema a lui Cristi Puiu).

Fake news-ul bate corupţia în topul relelor la zi. Filmul debutează cu o colecţie de cetăţeni ce îşi primesc machiajul final într-o rulotă plasată între blocuri. La semnalul potrivit, cei 12 anonimi vor alerga într-un suflet până la locul unei explozii îndelung regizate a unui autobuz. Acolo, vor poza în martori oculari, relatând înlăcrimaţi în faţa camerelor de televiziune cele "văzute" şi "auzite".

Soldaţii separatişti nu se bat cu soldaţi ucrainieni, ci direct cu fasciştii. Fasciştii de azi, fasciştii de ieri, fasciştii dintotdeauna. Un ziarist german aterizat în chip imprudent în zonă e, desigur, fascist. Iar dacă, prin extraordinar, el nu e, atunci bunicul lui sigur a fost.

Peste toate, pluteşte agresivitatea. Uneori extremă: un militar din tăbăra adversă e capturat, legat de un stâlp lângă o staţie de autobuz şi lăsat pradă linşajului public care nu întârzie să se manifeste; un militar din tabăra separatistă nu respectă regulamentul intern şi primeşte o colecţie de bâte pe spinare din partea propriilor camarazi. Alteori în forme extrem caricaturale: o funcţionară de primărie reuşeşte, cu greu, să isprăvească o banală ceremonie de căsătorie în mijlocul unei mulţimi ultra-entuziaste, oricând gata să îşi manifeste prea-plin-ul de isterică bucurie prin ţipete, scandări, fluierături, lacrimi, pupături.

Loznitsa nu imaginează personaje principale, ci doar o colecţie de chipuri şi atitudini. Ce nu reuşeşte replica, fixează machiajul şi costumaţia. O lume căzută, distrusă de minciuna ridicată la rang de ştire şi istorie. O lume prăbuşită în sine, din care ultimele conştiinţe imploră salvarea. Din cel mai crunt decor, din casa aceea infernală populată de oameni rămaşi pe drumuri, ne privesc şi puţinele chipuri neconfiscate de demenţa ideologică. Oricât de cinic ar suna, TV-ul, care altfel a provocat dezastrul smintelii populare, este, pentru ei, şansa de a-şi spune povestea şi de a-şi susţine speranţa.

Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Înc-o vodcă şi mă duc - Dovlatov, Anca Mureşan
 Iadul din sufletele noastre - Dovlatov la TIFF, 2018, Diana Cuzic
 De ce el? sau Boschetarul cu pipă - Charleston, Mihai Brezeanu
 Începe TIFF Bucureşti, 2018, Comunicat de presă
 Textul ca pretext pentru viaţă - Elish's Notebooks / Jurnalele lui Elish la TIFF, 2018, Mihaela Frunză
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer