O altă categorie de public care va privi cu interes Beoning / Burning, în afara pasionaţilor de filme asiatice sau a criticilor de specialitate, este formată din fanii scriitorului japonez Haruki Murakami, căci pelicula este o adaptare liberă după povestirea Arderea hambarelor, apărută în volumul Elefantul a dispărut, tradus şi la noi şi publicat de editura Polirom. Cititorii obişnuiţi cu misterele şi ambiguitatea lui Murakami, cu limitele lui fragile între închipuire şi realism vor fi încîntaţi de precizia cu care regizorul sud-corean Chang-dong Lee reuşeşte să recreeze un univers greu încadrabil, situat undeva la graniţa dintre certitudine şi imaginaţie. La fel de greu de identificat este şi genul sub care poate fi definit Beoning / Burning: are şi caracteristicile unui thriller psihologic, este şi romantic în bună măsură, dar din context se conturează puternic şi portretul unei întregi generaţii de tineri, pe fondul unui context social complicat. Şi de parcă toată această complexitate de subiecte multiple n-ar fi de ajuns, peste toate domină în acest film impresia că nimic nu este ceea ce pare a fi. Sau dacă este ce pare a fi, atunci s-ar putea să îţi fi construit certitudinea pe baza unor presupuneri, nicidecum plecînd de la nişte indicii clare. În investigaţiile anchetatorilor, acest gen de indicii circumstanţiale nu permit formularea unor verdicte definitive. Cam aşa se întîmplă şi după ce vezi Beoning / Burning: nu ştii exact ce ai văzut, nu eşti sigur care dintre personaje a greşit sau dacă a greşit cu ceva, dacă e vinovat sau dacă merită pedepsit.
Jong-su este un tînăr ce visează să devină scriitor. Întîlneşte întîmplător o fată cu care a copilărit, însă abia dacă şi-o aminteşte; ea îi spune că şi-a făcut o operaţie estetică şi că acesta ar putea fi motivul pentru care nu o recunoaşte. E deja primul semnal care ar trebui să ne facă atenţi. Hae-mi şi Jong-su ajung destul de curînd în pat, nu înainte ca ea să îi facă o demonstraţie de pantomimă: îi arată cu cîtă naturaleţe şi veridicitate se poate preface că decojeşte şi mănîncă o mandarină. În această scenă, a fructului invizibil, cred că stă cheia de decriptare a întregului film. Căci mai apoi şi alte elemente din intrigă vor fi tot atît de reale pe cît vor vrea ochii noştri să le vadă sau pe cît vom fi noi de dispuşi să le credem. Hae-mi pleacă într-o călătorie în Africa. Jong-su rămîne să aibă grijă de o pisică pe care nu o vede niciodată, dar merge zilnic în apartamentul lui Hae-mi şi îi dă felinei de mîncare. Între timp, absenţa fetei îl face să devină tot mai atras de ea. La întoarcere, vine însoţită de un tip cu cîţiva ani mai mare ca ei, foarte bogat şi despre care nu e clar cu ce se ocupă. Ştim doar că Ben trăieşte pe picior mare, într-o casă imensă şi că are haine elegante şi o maşină luxoasă. Se autodefineşte ca un Gatsby, o ţine mereu în petreceri şi nu prea ia lucrurile în serios. Nici de Hae-mi nu sîntem siguri că îi place cu adevărat, însă dau impresia că ar fi un cuplu. Poate pentru el fata este doar un capriciu trecător, poate ea se distrează ieşind cu un tip spilcuit şi înstărit.
Rivalitatea dintre Jong-su şi Ben e una mai mult ghicită, căci la început relaţia celor trei stă pe un teren relativ stabil, în ciuda diferenţelor de clasă socială dintre ei. Tensiunea se acumulează însă în surdină şi mocneşte atunci cînd Hae-mi dispare inexplicabil. Apare în schimb pisica, şi nu oriunde, ci în casa lui Ben! Înapoi aşadar la mandarina invizibilă. Fiecare vede ce i se pare lui că vede şi crede ceea ce vrea el să creadă. Jong-su bănuieşte, apoi începe să creadă, în cele din urmă e convins că are în faţa ochilor pisica lui Hae-mi. Deşi nu o văzuse niciodată pînă atunci. Dar asta nu îl împiedică să îşi construiască în minte propriul lui scenariu legat de dispariţia iubitei sale.
În Beoning / Burning, aerul şi lumina sînt încărcate de ceva imperceptibil, simţi că pluteşte în ele o oarecare nesiguranţă, o nelinişte, dar nu ştii să spui de ce natură este ea. E ca un mister care se cere dezlegat şi care vrea să rămînă în acelaşi timp ascuns. Sînt simboluri care revin, aluzii al căror înţeles îţi scapă şi te întorci la ele abia în alt punct al filmului. În copilărie, Jong-su a fost abandonat de mama lui şi, într-un acces de disperare, a ars un morman de haine care i-au aparţinut. Într-una dintre cele mai picturale scene din film, cele trei personaje stau la apus pe prispa unei case, scăldaţi într-o lumină ireal de frumoasă. Hae-mi se unduieşte într-un dans bizar, iar Ben îi mărturiseşte lui Jong-su cel mai mare secret al său: îi place, din cînd în cînd, să dea foc unor sere părăsite. Fără vreo explicaţie anume, doar pentru că simte nevoia să facă asta. Povesteşte zîmbind, de parcă incendierea ar fi cel mai natural lucru din lume.
Stăpîn pe el, Ben vrea să dea de înţeles că îşi ştie controla furia. E calm şi raţional. Furia lui Jong-su e iraţională. Sau poate că flăcările sînt doar o închipuire. Asta depinde de cîte pisici vede fiecare: în Beoning / Burning, ar putea fi două pisici. La fel de bine ar putea fi una şi aceeaşi. Sau poate că Hae-mi şi Ben sînt doar personaje din romanul lui Jong-su. Şi atunci totul ar fi o imensă iluzie. Pînă la urmă, asta e frumuseţea misterului din Beoning / Burning: o mandarină imaginată nu e mai puţin gustoasă decît una reală.
Beoning / Burning are premiera în cinematografele din România în 17 mai 2019.