Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2018

CatasTIFF 2018 (II) - Tripping-Thru Keta / Trip cu Keta & Las herederas / Moştenitoarele la TIFF, 2018


PasiLiberi.ro, mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Uneori, ezit să-mi chem prietenii la TIFF. Mi-e... nu ştiu cum. Şi vă zic şi de ce. Am văzut prea multe în TIFF şi sunt prea conştient că nu poţi niciodată să ştii cât de reuşit / prost / complicat / şocant / greţos o să fie filmul la care nimereşti. Pe scurt, pur şi simplu nu ştii la ce îl aduci. Iar dacă acel prieten n-a mai fost până acum la TIFF, sau n-a fost niciodată la altceva decât blockbuster-uri de Hollywood, rişti să se sperie pe veci de tot ce înseamnă altceva-ul în cinema.

Iată, mai jos, două filme. Pentru primul, riscul merită, pentru că e un film atât de funcţional în ciudăţenia şi trăsnăile lui, încât place. Şi îi convinge chiar şi pe cei uşor speriabili. Pentru al doilea, riscul merită mai puţin.

Trip cu Keta / Tripping Thru Keta

E genul de film despre care nu găseşti, pe net, mai nimic. Încercam să aflu numele scenaristului şi al semnatarului imagini, plus câteva poze din film, şi cu greu am găsit ceva. Filmul e atât de "bine" distribuit, încât nu apare nicăieri. Ca multe altele cu buget infim, el există, deocamdată, prin festivaluri, şi poate că în această zonă critică de vizibilitate o să şi rămână pentru mult timp, neputând să aibă alte validări decât cronici rare. Care rar pot fi entuziaste ca a mea, cea de faţă. În fine.

Filmul în cauză este, din prima lui secundă, o născocire de situaţii absolut sărite de pe fix. Keta, o fată obeză, îşi caută cu disperare un loc de muncă, dar eşuează sistematic. În schimb, trăieşte din vânzare de droguri pentru tot soiul de clienţi fideli, unul mai obscur ca altul (un băiat homosexual, a cărui mamă puritană e, de fapt, o bestie sexuală; o călugăriţă sătulă de rutină; un gigolo gay, agresat de un client fixist; o actriţă de telenovele, trecută de prima tinereţe, furioasă că primeşte roluri de mamă; un El bisexual şi o Ea care tânjeşte să devină mamă, etc.) ale căror poveşti încrucişate compun, de fapt, întreg filmul.


Nu vă aşteptaţi la nimic, când veţi intra în sală. Lăsaţi filmul să vină peste voi şi "să vă ia pe sus", cum ar face-o, să zicem, un trenuleţ dintr-ăla din parcuri de distracţii. Trip cu Keta e o alergătură între situaţii fireşti şi halucinaţii pe bază de droguri, care te introduc, din primul minut, într-o lume asudată a gălăgiei, a pleoapelor întredeschise, a gâfâielii, a orgiei spontane. Cu recurs continuu la filmări răsturnate, la grosplanuri greţoase, la puseuri de culori stridente, la animaţie cretin-naivă, într-un demers de pop-art ironic care vă vor aminti atât de Taxidermia şi Trainspotting, cât şi de Cow and Chicken şi Miaunel şi Bălănel, Trip cu Keta e pur şi simplu imprevizibil. Şi, mai ales, parodic.


Nu cred că am văzut vreodată o parodie atât de inventivă şi de fresh la adresa clişeelor din telenovele şi filme porno. De fapt, punându-le pe ambele sub aceeaşi lupă, regizorul le aşază la acelaşi nivel... Veţi vedea replici cretine; actorie intenţionat proastă; acţiune subţire, de umplutură între "scene"; filmări în prim-plan a dialogurilor; răsturnări dramatice de situaţii; plânsete; urlete, etc. E o prosteală generală, bine legată narativ, care e atât de amuzantă, în grotescul ei, încât râzi în toate felurile. De văzut, dacă vreţi să vedeţi o parodie deşteaptă, perfect legitimă în limitele genului ei.

Filmul mai rulează marţi, 29 mai 2018, ora 22.15, la Cinema City Iulius Mall şi joi, 31 mai 2018, ora 17.30, la Cinema Victoria.

Titlu original: Tripping with Keta
Mexic, 2017, 105 min
Regie: Julio Bekhor
Scenariu: Beto Cohen
Imagine: Fernando Sama
Distribuţie (parţial): Mayte Vallejo; Leticia Huijara

Moştenitoarele / The Heiresses / Las herederas

Nu voi scrie mult despre Las herederas / Moştenitoarele, pentru că, din punctul meu de vedere, nu sunt multe de zis. Filmul nu are o poveste mai consistentă decât cea pe care o găsiţi în sinopsis ("Chela şi Chiquita, moştenitoare ale unor familii bogate, sunt împreună de mult timp. Dar starea lor financiară e tot mai precară şi în curând îşi vor vinde din lucruri. Când datoriile fac ca Chiquita să fie întemniţată, Chela o ia de la capăt. Chiar când e pe punctul de a accepta schimbarea, Chela o întâlneşte pe mult mai tânăra Angy"), cu toate că, din câte mi se pare, nu consistenţa poveştii e intenţia care a dus la producerea acestui film. Cu totul altceva generează energia filmului, atât ca poveste, cât şi ca sens, iar acel altceva e tranziţia pe care Chela o parcurge de la singurătate, la o minimă şansă de fericire. Chiar dacă acea fericire e mai degrabă sexuală.


Teoretic, miza sună nemaipomenit. Dar felul mult prea greoi în care se întâmplă filmul arată o poveste care întârzie să producă sens. Începe plat, neclar, poate în mod intenţionat neclar, tocmai ca să stârnească interes. Dar pentru mult timp nu înţelegi mai nimic - cine, ce, al cui, de unde, iar toate astea se clarifică abia spre final, când filmul nu are suficientă încărcătură emoţională acumulată, tocmai din cauză că nu ai înţeles cine, ce, al cui, de unde... Iar la final ai senzaţia că atunci începe. Că intriga a prins rădăcină, că are de unde porni, dar de fapt e gata. E, într-un fel, sindromul filmului românesc: începe când se termină. Şi, la fel ca în cazul multor filme româneşti, nu cred că e o strategie de a pune spectatorul pe gânduri, ci o consecinţă a faptului că, de fapt, filmul nu e suficient de bine scris. Nu e suficient de articulat în toate momentele sale, de la expoziţie la final.


Lăsând, însă, la o parte lentoarea cu care filmul se face înţeles, există foarte mult conţinut în Las herederas / Moştenitoarele. Apreciez discreţia cu care e construită, pas cu pas, Chela, ca personaj strecurat pe după uşi, filmat în penumbre, lăsat să aştepte în holuri întunecoase. Tăcerea ei tristă, excelent jucată în grimasele de posomorâre irecuperabilă, te doboară. Şi te molipseşte de tăcere. Asemănătoare, ca încleştare de frustrări, cu Erika din Pianista lui Haneke, Chela e remarcabilă ca personaj feminin. Poate deveni iconic de acum înainte, ca personaj articulat de bogăţie, decădere, bătrâneţe, frustrare sexuală, şi e posibil să genereze multe copy-paste-uri de idee.

Filmul mai rulează miercuri, 30 mai 2018, ora 12.30, la Cinema Victoria.

Titlu original: Las herederas
Paraguay, 2018, 97 min
Regie: Marcelo Martinessi
Scenariu: Marcelo Martinessi
Imagine: Luis Armando Arteaga
Distribuţie (parţial): Ana Brun; Margareta Irún

Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Urgie - The Man Who Killed Don Quixote, Lucian Maier
 Terry Gilliam / Don Quijote - The Man who Killed Don Quixote, Alexandru Stănescu
 Limbaj - Touch Me Not, Lucian Maier
 Istorii repetate - Donbass la Toronto International Film Festival, 2018, Corin Toporaş
 Woody Seinfeld - Povestea unui-pierde vară, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer