Competiţie TIFF, 2018 (II): Tierra Firme / Anchor and Hope / Ancora şi speranţa

Anglia zilelor noastre - un rău, o barcă, două iubite, două personalităţi diferite, două viziuni divergente asupra vieţii, un prieten, egoism, obsesie şi speranţă. Sunt ingredientele unui film care pune sub semnul întrebării dorinţa de a deveni mamă. Tierra Firme / Anchor and Hope / Ancora şi speranţa, aşa cum reiese şi din titlu, este o metaforă adresată speranţei Evei de a deveni mamă, alături de iubita ei, Kat. Metafora ancorei în această formulă este jucată de Roger, un prieten vechi al celor două iubite. Traiul nonşalant, dezinvolt, boem pe care îl duc Eva şi Kat pe barca lor, pe care o numesc casă, pare să nu o mai mulţumească pe Eva. Deşi Kat o copleşeşte cu iubirea ei, Eva se simte neîmplinită ca femeie fără un copil. Această dorinţă dusă până la obsesie, o împinge pe Eva să îi propună lui Roger să îi devină donator, în ciuda ripostelor lui Kat.


Fără să-i înţeleagă chemarea biologică şi dorind să o aibă pe Eva doar pentru ea, Kat, constrânsă de situaţie, cedează. Schimbările de situaţie care survin pe fundalul acestui scop, copilul, produc o serie de răsturnări de paradigmă în film. Inseminarea ad-hoc, realizată pe barcă, de către Kat, trezirea instinctelor paterne din partea lui Roger şi, ulterior, pierderea copilului în primele luni de sarcină, fac din filmul regizorului Carlos Marques-Marcet o dramă cultural-socială, care scurtcircuitează pe de o parte cutuma tradiţională de a avea urmaşi (în paradigma heterosexuală), iar pe de altă parte îngroaşă cutuma tradiţională de a deveni mamă (ca o chemare natural-biologică a rasei umane).

Deşi la prima vedere miza filmului este conceperea unui copil într-un cuplu lesbian, substraturile şi nuanţele frământărilor umane scot în evidenţă dificultatea relaţiilor interumane, chiar şi atunci când acestea sunt clădite pe sentimentul de iubire. Incapacitatea de a-l vedea pe celălalt ca pe o alteritate, focusarea exclusivă pe propriile dorinţe, suferinţa, resemnarea şi ulterior compromisul, creează un tablou în care nu avem nici vinovat, nici nevinovat, nici acuzat, nici acuzator, ci o situaţie de viaţă care a adunat laolaltă ingredientele condiţiei limitate a naturii umane, veşnic în căutarea fericirii.