Obiceiul locului prevede îngropare rapidă. Fiica se opune. Decedatul e depus în camera bună a casei părinteşti, pe un pat format din gheaţa adusă de vecini.
Un testament apărut pe neaşteptate vorbeşte de predarea cadavrului către universitatea de medicină în scop didactic. Fiica se opune. Reprezentantul universităţii se înfurie şi ameninţă cu poliţia. Vărul Majid îl loveşte. Cadavrul începe să duhnească.
Deşi cel mai scurt film al competiţiei TIFF 2018 (78 de minute), Ev / Casa, debutul în lungmetraj al nu-chiar junelui iranian Asghar Yousefinejad, are un scenariu ce probabil că depăşeşte bine suta de pagini. Se vorbeşte enorm, pe multiple voci, planuri sonore şi narative.
În cuvântul de deschidere, selecţionerul şi directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, l-a descris ca fiind "un Sieranevada cu alură de thriller". Camera lui Hamid Mehrafruz se mişcă, deopotrivă performant şi graţios, printre zecile de personaje ce sufocă puţinele camere ale casei. Senzaţie de închis, de sufocant, când vine vorba de duhoarea cadavrului, aproape că începi să te cauţi de şerveţel pentru a-ţi acoperi nările.
Chirilov are dreptate, alura de thriller e surpriza din parte a doua a peliculei, cea în care curg dezvăluirile. În care distanţa dintre aparenţa bocetelor şi realitatea emoţiilor se măreşte aiuritor. În care comedia capătă accente macabre.
Dincolo de toate, păstrând în minte capodopera lui Cristi Puiu, izbesc vacarmul, ne-orânduirea, cacofonia. Colecţia de ego-uri pentru care evenimente gen înmormântare, parastas (şi, probabil, nuntă, botez / evenimente similare) sunt cadrul ideal pentru gonflare fără număr, fără număr.
Oameni aflaţi în conflict unii cu alţii, măcinaţi de propriile conflicte interioare. Familia, ca un teatru de război. Bloc bucureştean, casă de suburbie dintr-un nenumit oraş iranian, acelaşi scenariu. Middle-class de UE, aproape middle-class de Orientul Mijlociu, acelaşi decor. Globalizarea duhului neîmpăcării.