mai 2018
Festivalul TIFF 2018
Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă, în cadrul TIFF, trei spectacole bazate pe scenariul unor filme de succes. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro.

Vineri, 1 iunie 2018, ora 20.00, este programat spectacolul Ilegitim, regizat de Adrian Sitaru, o punere în scenă a filmului cu acelaşi nume. Spectacolul vorbeşte despre incapacitatea noastră de a discerne, despre ignoranţă şi despre felul deformat în care percepem de cele mai ori lucrurile, indiferent dacă suntem oameni simpli sau filozofi. Trăim cu nişte ochelari invizibili, ochelari de cal sau în diverse culori, vedem doar ceea ce ne dorim sau ce ne convine. Ne învârtim în cerc şi trăim realităţi paralele. Dar avem oare posibilitatea de a ne ridica deasupra?


Teatrul Maghiar celebrează centenarul Ingmar Bergman prin intermediul spectacolului Strigăte şi şoapte, regizat de Andrei Şerban. Încercăm să pătrundem în misterul creaţiei unuia dintre cei mai mari regizori alături de patru actriţe de excepţie. Patru femei constituie nucleul poveştii. Agnes care este pe moarte; surorile ei Karin şi Maria, care au venit să fie cu ea, şi servitoarea Anna. Strigătele şi şoaptele din titlu le aparţin acestor femei. Spectacolul este programat sâmbătă, 2 iunie 2018, ora 20.00, în Sala Studio.

Spectacolul Breaking the Waves porneşte de la filmul lui Lars von Trier şi se va juca duminică, 3 iunie 2018, ora 20.00.
"Filmul realizat de Lars von Trier în 1996, Breaking the Waves, a cărui acţiune se petrece într-un sat izolat din podişul scoţian, a şocat lumea filmului. Peisajele aspre şi estetica dezgolită a filmului ridică numeroase întrebări şi oferă puţine răspunsuri. De ce îi întoarcem spatele celui mai slab? Când devine sufocantă împăcarea? Oare credinţa nu este mai degrabă un sentiment şi mai puţin un cuvânt gol?" - sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pune regizorul Tom Dugdale.

Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus