Deşi în povestea biblică este prezent fraticidul, filmul lui Hlynur Palmason aduce doar la nivel metaforic acest element al crimei (prin tentativa de omor a fratelui mai mare, Johan, asupra fratelui mai mic, Emil). Chiar dacă nu asistăm în mod vădit la un fraticidul, simbolistica acestuia, în expectativă la nivel narativ, întăreşte ideea tarelor umanităţii care se manifestă la nivelul inconştientului colectiv. Astfel, Johan şi Emil sunt doi fraţi care lucrează împreună la o mină de calcar care extrage materie primă pentru producerea varului. Condiţiile grele de muncă şi invidia lui Emil faţă de Johan, care este apreciat de colegi, comunitate şi de femei, conturează o atmosferă patologică a ceea ce reprezintă importanţa mediului social în care activează individul uman şi repercusiunile acestui mediu asupra caracterului său psihologic.
Rivalitatea dintre cei doi fraţi este accentuată de dimensiunea schizofrenică în care se zbate Emil care, în incapacitatea sa de a se face plăcut celor din jur şi de a-şi controla instinctele primare, refulările şi angoasa, se refugiază în diferite pasiuni sau îndeletniciri ilegale (fabricarea de băuturi din diferite substanţe chimice toxice aflate în depozitul fabricii). Obsesia bolnăvicioasă a lui Emil de a exersa, dezbrăcat în faţa televizorului, diferitele tehnici de tragere cu arma, scoate la lumină mecanismul viciat al Sinelui de a-şi refula instinctele primare. Imaginile întunecate cu care regizorul se joacă pentru a intensifica lupta interioară a inadaptatului Emil conferă o senzaţie destul de greu de digerat a scenelor filmate. Evidenţa frustrării şi dorinţa de a corespunde normelor sociale dau un iz tensionat fiecărui cadru în care Emil apare şi care poartă publicul pe culmile tulburi ale psihicului uman.