Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Textul ca pretext pentru viaţă - Elish's Notebooks / Jurnalele lui Elish la TIFF, 2018


iunie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mintea noastră e unul din cele mai ciudate lucruri de pe pământ. Când le spun asta copiilor de la atelierele de filosofie cu copiii, unii din ei se uită la mine miraţi. Nouă tuturor, atunci când nu ne batem prea tare capul cu asta, ni se pare firesc tot ce se petrece în spatele frunţii noastre. Când însă suntem confruntaţi cu minţile altora - şi mai ales când nu înţelegem cum se comportă cei cu care interacţionăm - atunci contemplăm ciudăţenia în stare pură.

Zilele trecute la TIFF 2018, când am ieşit de la Jurnalele lui Elish / Elish's Notebooks (Israel, 2017, regizor Golan Rise) am avut, mai acut ca altădată, senzaţia că admir ciudăţenia unei minţi în toată stranietatea ei. Ce poate fi în mintea unei femei care, de la naşterea celor şapte copii şi până aproape de propriul ei sfârşit (asta însemnând nu mai puţin de 53 de ani), a ţinut câte un jurnal pentru fiecare copil în parte? Un jurnal în care nota totul din perspectiva copilului, ca şi când copilul ar fi scris acel jurnal, şi în care "mama" este descrisă la persoana a III-a? Ce poate fi în minţile celor şapte copii, cu toţii profund marcaţi de o copilărie atipică pentru spaţiul occidental - copii crescuţi în colectiv, în kibutz, care plângeau după mama lor, pe care uneori nu o vedeau cu săptămânile şi lunile? Cu toţii sunt legaţi de mama lor, acum dispărută, pe care o iubesc şi o urăsc cu o intensitate egală, şi căreia, în fine, pot să îi reproşeze tot ceea ce n-au putut în timpul vieţii: că a fost o mamă rece (nu i-a îmbrăţişat niciodată), că nu i-a înţeles, că i-a desconsiderat, că n-a fost prezentă în momentele importante ale istoriei personale (de pildă, când familia cânta împreună de Shabat).


Filmul demitizează ideea că, întotdeauna, copilăria e un interval fericit şi lipsit de griji. Cei şapte fraţi vorbesc de o copilărie în care, la doar doi ani, copiii sunt trimişi singuri acasă de la casa copiilor la casa lor, fără ca adulţilor să le pese dacă se rătăcesc pe drum; o copilărie în care acasă domneşte haosul, fraţii se bat şi se revoltă între ei, se trezesc reciproc din somn şi îşi chinuie părinţii.

Apoi, filmul demitizează ideea că toţi părinţii îşi iubesc şi îşi susţin întotdeauna şi în mod necondiţionat copiii. Poate cele mai frapante pasaje din jurnale (cele care de altfel provoacă resentimente şi sunt dificil de privit) sunt cele în care mama povesteşte, cumva cu detaşare, din perspectiva unui narator imparţial, cum unii copii nu sunt suficient de înzestraţi, nu au pasiuni, sunt nespălaţi, leneşi, indolenţi şi incapabili să facă ceva remarcabil. Mama nu s-a luptat pentru mine, spune unul din fraţii mai mici, care s-a decis să devină ateu şi drept consecinţă a fost dat afară din kibutz şi trimis pur şi simplu în lume. Mama nu a fost acolo când aveam nevoie de ea, se confesează singura fată, care pune pe seama relaţiei lor ratate toate dezamăgirile şi eşecurile ei ulterioare, în special cele din viaţa sentimentală. Fiul acestei mame nu m-a îmbrăţişat niciodată, adaugă regizorul filmului la repriza de întrebări şi răspunsuri de la finalul filmului.

Putem noi înţelege ce se petrece cu adevărat în mintea unei alte persoane? Faptul că schimbăm între noi cuvinte, impresii sau amintiri ne face într-adevăr posesori ai înţelesurilor celorlalţi? Sau are dreptate Aurel Codoban, filosoful clujean care susţine că, atunci când comunicăm, doar schimbăm între noi coordonate ale unor înţelesuri impenetrabile? Ne spunem unii altora: pe harta minţii mele lucrul de care îţi vorbesc se află în această poziţie, la aceste coordonate. Vezi mai exact ce se află pe harta minţii tale; s-ar putea să fie acelaşi lucru, s-ar putea să fie cu totul altceva. Cum e harta minţii unor oameni crescuţi de o mamă pe care ei înşişi nu o cunosc şi nu o înţeleg? Şi, mai departe: ce anume din filmul nepotului acestei mame rezonează cu ideile noastre de maternitate, copilărie, stil de parenting sau viaţă pur şi simplu?

Există o povestire a lui Borges despre un personaj care nu poate uita, a cărui memorie frizează infinitul: Funes. Un astfel de personaj cu memorie prodigioasă pare a fi şi Elish: ea nu poate fi pe deplin prezentă alături de copiii ei deoarece trebuie să îşi amintească lucrurile importante, lucrurile pe care le notează conştiincios în caiete. Lucruri care sunt adesea neimportante pentru copiii ajunşi la maturitate: ce contează unde am mâncat sau faptul că m-am îmbolnăvit, se revoltă la un moment dat unul dintre fraţi. Funes e un personaj tragic - şi la fel este şi Elish, cea pe care proprii copii o judecă, o critică şi o condamnă.

Însă finalmente, acele caiete care îi consumă viaţa şi energia sunt ceea ce fac posibilă şi împăcarea tardivă (pentru că post-mortem) dintre mamă şi copii: pentru că ele sunt mărturie a faptului că ea a fost acolo. Nu s-a ţinut deoparte, nu a fost absentă; a fost acolo, chiar prin ocultarea vocii sale proprii, topindu-se în şapte voci diferite, împrăştiindu-se într-un şir infinit de litere şi cuvinte transcris cu religiozitate într-un maldăr de caiete. Probabil că exemplul ei l-ar fi făcut fericit pe Roland Barthes: textul ei creează înţelesuri, iar înţelesurile creează viaţa.

Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihaela Frunză


Alte articole

 Woody Seinfeld - Povestea unui-pierde vară, Mihai Brezeanu
 În căutarea identităţii - Aurora Borealis: Északi fény / Aurora Borealis: Luminile Nordului, Anca Mureşan
 Peste 5.000 mii de spectatori s-au bucurat de prima ediţie TIFF Oradea, Comunicat de presă
 Cine-concerte şi evenimente speciale la Sinagoga Sion în cadrul primei ediţii TIFF Oradea, 2018, Comunicat de presă
 Un veac de nelinişte (cu Ingmar Bergman), Anca Mureşan
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer