Cum poate ea să aibă o aventură cu anti-eroul ăsta caricaturizat la greu de scenariul lui Andrei Creţulescu ce îi oferă lui Iacoban şansa (probabil unică) de a juca un soi de personaj de desen animat, bun să enerveze şi să încaseze?
În ciuda aparenţei de comedie neagră, învăluită într-un aer căutat artificial, Charleston are ca principal scop încercarea personajului lui Şerban Pavlu de a răspunde la această teribilă enigmă. Din acest punct de vedere, debutul în lungmetraj al fostului critic de film e mai aproape de specia dramei psihologice, spre care de altfel virează consistent în partea sa finală. Fără a renunţa, chiar şi atunci, la umorul fără de care cinema-ul lui Creţulescu (deschis de seria de scurtmetraje comic-noir Bad Penny, Kowalski, Ramona, Şapte luni mai târziu) e de negândit.
*
Boschetarul cu pipă. Aşteptând pe una dintre străzile vechiului Bucureşti, pe care camera lui Barbu Bălăşoiu (Sieranevada) îl onorează cu unele dintre cele mai faine cadre turnate de la Caranfil şi videoclipurile lui Jurjak încoace. Apropo de omul Filantropicii, cu el împarte Creţulescu, dintre regizorii români, capacitatea de a confisca spectatorul pentru două ceasuri şi de a-l face să trăiască, să privească, să gândească, să râdă după propriile reguli şi convenţii. Aşteptaţi cu încredere intermezzo-ul dintre cele două părţi ale Charleston-ului pentru o rapidă lămurire. Şi nu rataţi boschetarul cu pipă!
*
Greu de spus ce e mai bună: imaginea sau muzică. Cu excepţia copertelor de început şi sfârşit, Bălăşoiu ne prezintă realitatea printr-un filtru multicolor ce aproape că dă corporalitate luminii. Creaţia originală a lui Massimiliano Nardulli şi play-list-ul ales, cel mai probabil, de regizor, fac deja senzaţie pe youtube. Totul, pe roşu.
Toate aplauzele pentru trupa de actori care asigură rolurile secundare şi apariţiile cameo (Emilian Oprea e protagonistul unui gag de câteva secunde, Rodica Lazăr şi regizorul himself sunt personajele unui tablou nocturn, cu pardesiu, parc, reflector şi ţigară). Un plus pentru formidabilul cuplu de părinţi ai fetei (Victor Rebengiuc & Ana Ciontea) într-o secvenţă omagiu & ironie la adresa Noului Val.
*
Lăsăm în urmă Bucureştiul pentru Olimp. Drumul prin pădurea Comorova, calea ferată, Panoramicul, Belvederea. Confruntarea finală are loc la masa unde Boogie întreba, în filmul omonim, cum e gătită saramura cu crap. Cameră fixă, masă de restaurant optzecist, chelner asemenea, cocktail-uri cu beţişor multicolor, lună plină, marea.
Iacoban atacă, e moale, previzibil, just, dar hotărât. Pavlu tace. Apoi porneşte ferm, scurt, dezlănţuit. Încheie imprezibil. Totul se încheie imprevizibil. Da, aflăm de ce el. Memoria revede câteva dintre informaţiile cheie oferite de-a lungul filmului. De pildă, lacrimile ei la întrebarea amantului despre rolul soţului în viaţa ei. Lacrimi şi tăcere.
Faleza dinspre Neptun spre Olimp. Între vila prezidenţială şi casa scriitorilor. Căsuţele de protocol cu lampioane în curte. Nostalgia copilăriei, a adolescenţei. Pentru regizor, pentru mulţi dintre cei din sală.
Ce bună ar fi o pipă! Şi cineva care să aşeze un bănuţ în mâna întinsă care, uite, a mai spus o poveste!