iunie 2018
Gardenia
Când vine cu ceva zestre de acasă, mireasa pare mai frumoasă... decât e ea în realitate. Ca să înțelegi cum și de ce a apărut acest text în repertoriul Teatrului Odeon, ar trebui pornit, poate, de la contextul politic, economic, administrativ: spectacolul este produs în cadrul Proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, ajuns la a treia ediție, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.

Dincolo de europenism și diversificare culturală, mi se pare că accentul cade, în cazul de față, pe "co-finanțare". Adică, piesa polonezei Elżbieta Chowaniec, cu care autoarea debutase în anul 2007, la vârsta de 25 ani, a fost promovată / susținută nu doar sub aspect cultural, ci și financiar. Iar faptul că, din cariera unei tinere "dezvoltatoare dramaturgice" care a continuat să producă piese pentru copii și adulți, scrierea de debut rămâne - după zece ani - cea mai reprezentativă, spune ceva; dacă nu mult, totuși destul... Ca, de altfel, și amănuntul că ea a fost jucată doar în țări ale Europei Răsăritene precum Ungaria, Slovacia, Rusia și (în 2013 și acum) România. Cum se dădeau, la Sorbona, în perioada interbelică, diplomele tip B.O. "Bon pour l'Orient"...

De ce să fi fost aleasă tocmai Gardenia - planta, pentru a face înțeleasă o parabolă, și așa, destul de străvezie, a generațiilor succesive care preiau și amplifică, în evoluția lor, calitățile, dar mai ales defectele moștenite ereditar? În fond, ea se putea numi, tot așa de aromat, și "Iasomia", "Iedera" sau (de nu?) chiar "Păpădia" - dacă juna autoare era pasionată de grădinărie și ținea, cu tot dinadinsul, să-și facă înțeleasă, cu ajutor de la florărie, ideea de bază. Probabil că, dând înainte o raită prin "mare ți-e grădina, Internetule" a fost fascinată de calitățile plantei-etalon: "Gardenia se înmulțește prin butași care se înrădăcinează în perlit, turbă sau nisip, pe parapeți încălziți. Înrădăcinarea puternică asigură un sistem radicular dezvoltat în adâncime și ramificat, care explorează un volum mare de sol (adică se tot întinde -n.m.). Planta puternic înrădăcinată are o capacitate ridicată pentru valorificarea apei și a substanțelor nutritive. "E scris adânc" - cum ar spune Jupân Dumitrache. Ba nu-i deloc adânc; doar prețios și nici măcar livresc, ci doar pseudo...

Trama pe care o începe, o continuă, o sfârșește și o tot ia de la capăt (de patru ori!) această Elżbieta Chowaniec are numai calități: este simpl(ist)ă, previzibilă și monotonă. Un șirag - nu de perle, ci de femei, care își expun, una după alta, evoluția lor matrimonială, căci familia rămâne baza societății (de la Marx până în America-cea-corectă-politic): un parcurs repetitiv, aproape identic, de vise, vicii, erori, dezamăgiri, toate încununate cu câte o maternitate regeneratoare... de alte erori, nefericiri, eșecuri. Și care - cu cele mai bune intenții, dar și cu cele mai stupide greșeli - sfârșesc (ați ghicit!) identic.

Fiecare dintre aceste femei naște o fată, după care tot edificiul conjugal, cu speranțe cu tot, se duce dracului - ele rămânând, săracele, să-și ducă singure amarul, să spere că "cea mică" va avea mai mult noroc și se va împlini... va înflori. Ca o gardenie? Evident (deci deloc neașteptat) că, la rândul ei, "cea mică" va repeta și chiar spori greșelile materne. Pe undeva, piesa trimite cu gândul la povestea vetustă a celor Trei generații ale Luciei Demetrius, jucată și ea la același Odeon - doar că este ceva mai modernă, mai ritmată / concentrată dar și mai strict enunțiativă, convențională și săracă în substanță dramatică. Sau la povestirile Rodicăi Ojog Brașoveanu din volumul Bărbații sunt niște porci...

Ce să scoți tu, regizor, din așa o schemă didactic-afirmativă, cu pretenții de feminism axiomatic, altfel precar construită și foarte limitată în idei, în nuanțe etc? Nu știu dacă tânărul Zoltán Balázs, școlit la Cluj și emigrat în Ungaria, a venit la pachet cu textul și co-finanțarea. Dar, de străduit, s-a străduit să facă un spectacol curățel, cât mai suportabil între limitele impuse. Cu ajutorul inspirat al scenografului Constantin Ciubotariu și al Andradei Chiriac (autoarea costumelor), a scos la lumină un decor aerisit, chiar agreabil, scăldat în culorile vii, delicate ale... gardeniei însăși: alb și galben, dar tensionate într-o ciocnire brutal-cromatică cu negrul care circumscrie dispozitivul de joc, dar și cu rochia Femeii I - un fel de mamă și matcă a șirului de evocări și văicăreli, de insanități, de necazuri și nenorociri, care se revarsă, de la un capăt la altul al spectacolului. A mai izbutit să diferențieze, cât de cât, identitatea femeilor personaj (străbunica-bunica-mama-fiica) prin segmentarea spațiului scenic în care acestea sunt fixate, ca în niște rame de tablou, să se producă și reproducă.

Structura poveștilor, decurgând în episoade succesive și inerțial-previzibile, cu monologuri obositoare și care diminuează la minimum comunicarea dintre eroine, relația directă reprezintă - în cazul de față - un impediment, mai ales că limbajul folosit este uniform (al autoarei, nu al personajelor imaginate). De aici, dificultatea de a le da contur, identitate. Căci, atunci când toatele cele patru eroine spun cam același lucru și cam în același mod... greul se mută pe umerii interpretelor.

Am înțeles că unul dintre rosturile acestui spectacol a fost acela de a le servi pe tinerele Simona Popescu (Femeia III) și Mădălinea Ciotea (Femeia IV), recent angajate, la debutul lor pe Calea Victoriei. Generoasă intenție, nimic de spus, de care cele două actrițe se achită cu devotament și chiar cu destul profesionalism; chiar dacă se simte, în jocul lor, o oarecare stinghereală. Dar aceasta poate fi pusă, eventual, în seama tracului de debut (eu am văzut spectacolul a doua zi după premieră, într-o sală plină de invitați: rude, prieteni, cunoștințe).

Cum, tot atât de bine (sau de rău), evoluția lor scenică avea să fie, inevitabil, marcată de schematismul personajelor. Din acest punct de vedere, Antoaneta Zaharia (Femeia I) și Paula Niculiță (Femeia II), iau - cum se spune - caimacul, consumând și epuizând, normal, resursele limitate de întâmplări și semnificații, de autentic, dramatic sau emoționant. Și o fac cu aplomb, cu evoluții conflictual-temperamentale, conferind personajelor pe care le întruchipează farmecul ce tocmai le lipsește de la mama-autoare. Altfel spus, lăsate pe locurile III-IV, cele două nou-venite trebuie să se mulțumească cu... ce le-a mai rămas; să se străduiască spre a încropi, apoi a afirma și (eventual) a convinge că-și merită locul la un teatru de Capitală, subvenționat și, deci, nu atât de expus cerințelor de audiență / comerciale. Dacă au reușit, într-o măsură onorabilă, este exclusiv meritul lor și nu al decidenților care le-au plasat, ca pe niște manechine, într-o afacere de mâna a II-a.

Și, poate ca toată încropeala să fie și mai deranjantă, la intrare mi-a fost înmânată, cu multă generozitate, un fel de fițuică (de mărimea unei foi de caiet școlăresc) cu funcția precisă a unui inexistent caiet-program de sală. Mersi frumos, dragă secretariatule artistic, dar aceleași date se culeg de pe site-ul spectacolului, fără a mai risipi hârtia. Pentru inspirație, calitate și promptitudine în acest sens, se recomandă conducerii Teatrului Odeon rafinatul și consistentul album ce însoțește, la Teatrul Mic, spectacolul Ținutul din miezul verii. Altceva... cu totul altceva!

Gardenia
De Elżbieta Chowaniec
Traducerea Luiza Săvescu
Regia Zoltán Balázs (Ungaria)
Decorul Constantin Ciubotariu
Costumele Andrada Chiriac
Femeia I - Antoaneta Zaharia
Femeia II - Paula Niculiță
Femeia III - Simona Popescu
Femeia IV - Mădălina Ciotea
De: Elżbieta Chowaniec Regia: Zoltán Balázs Cu: Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Simona Popescu, Mădălina Ciotea

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Odeon (Sala Studio)
12.12.2021 18,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus