Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fantezia simfonică Francesca da Rimini de Ceaikovski, la Ateneu


iunie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 8 iunie 2018, a fost dirijat de Christian Badea şi a adus în faţa auditoriului de la sala Ateneului Român un program foarte atractiv, care a cuprins Uvertura-fantezie «Romeo şi Julieta», Fantezia simfonică «Francesca da Rimini, op. 32», ambele lucrări compuse de Piotr Ilici Ceaikovski şi Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Şostakovici, solist Andrei Ioniţă. Concertmaistrul invitat a fost violonistul Rodrigo Puskás.
 
Prima lucrare interpretată a fost Uvertura-fantezie «Romeo şi Julieta» de P.I. Ceaikovski. În stagiunea actuală a filarmonicii bucureştene, publicul a mai ascultat acest opus romantic deosebit de frumos, cu câteva luni în urmă, sub bagheta lui Mihnea Ignat. Versiunea oferită de maestrul Christian Badea, la 8 iunie 2018, a încălzit inimile publicului venit într-un mare număr în sala Ateneului Român, datorită sonorităţilor generoase, tempo-ului mereu adecvat momentului, precum şi datorită fluxului muzical tandru, în care expresia iubirii celor doi eroi shakespearieni răzbătea cu o impresionantă forţă dramatică. Christian Badea solicită de fiecare dată din partea ansamblului orchestral o calitate timbrală deosebită, utilizând compartimentele instrumentelor cu coarde amplu dimensionate. Astfel, sunetul emis capătă o mai mare omogenitate, iar paleta intensităţilor se deschide într-un evantai neaşteptat. Fiecare idee muzicală etalată era pregătită cu minuţiozitate, iar personajul descris era introdus prin crearea unei atmosfere de mare plasticitate, aspectul programatic al acestei muzici splendide fiind relevat cu o mare cursivitate. Intervenţiile cornului englez atingeau coarda cea mai sensibilă a sufletului spectatorilor: vraja iubirii neîmplinite.
 
În continuarea serii muzicale am ascultat Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Şostakovici, în interpretarea tânărului solist Andrei Ioniţă. Aşteptat cu mare bucurie de public, violoncelistul surprinde la fiecare apariţie. De astă dată, a impresionat prin degajarea şi fineţea cu care atingea strunele instrumentului, arcuşul său genera sonorităţi pure. O muzică foarte elaborată, solicitantă tehnic prin scriitura densă, era înfăţişată fără nici o asprime. Foarte concentrat şi totuşi cu mişcări instrumentale naturale, pline de lejeritate, Andrei Ioniţă cânta contopit cu violoncelul său.
 
 
Solistul posedă o ritmicitate fermă şi se impune aproape telepatic, acolo unde alţi interpreţi gesticulează cu întreg corpul pentru a le fi înţeleşi în intenţiile lor, de către dirijori şi parteneri.
 
Monograma muzicală DSCH reapare încă din prima temă şi în acest concert dedicat prietenului compozitorului, violoncelistul Mstislav Rostropovici. Am savurat în cea de-a doua parte a concertului de Şostakovici, Moderato, culorile îngemănate ale violoncelului solist, ce cânta în flageolete, ale celestei şi ale partidei de viori care contrapunctau tema. Alteori, o atmosferă înceţoşată, amintind de o stare de vis tenebros, era sugerată prin mersul treptat descendent al melodiei. Parcă simţeai cum pătrunzi în nişte zone telurice ale spaţiului subteran. Cadenţa solistică, o întreagă parte în sine, a prilejuit etalarea unei velocităţi uluitoare. Arpegii cu o întindere intervalică uriaşă, pe toată tastiera violoncelului, duble coarde, pasaje rapide, toate erau cântate cu o virtuozitate paganiniană. Şi acest lucru se întâmpla pe un violoncel! Superbe acele acorduri în pizzicato, unde timpul parcă dispare în umbra unei lentori stranii, de o expresivitate ruptă din tăcere! Ultimele părţi se cântă fără întrerupere. În Finalul, Allegro con moto, oboiul intona o gamă cromatică ascendentă, reluată de violoncelul solist cu o mare supleţe. Şapte lovituri de timpan au încheiat acest concert de violoncel extrem de dificil.


Andrei Ioniţă a fost aplaudat îndelung, ovaţionat şi rechemat la rampă de mai multe ori. Violoncelistul a oferit bis în două rânduri: Andante cantabile pentru violoncel şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski şi Allemande din Suita I pentru violoncel solo, în sol major, B.W.V. 1007 de Johann Sebastian Bach.
 
După pauză, seara muzicală a continuat cu Fantezia simfonică «Francesca da Rimini», în mi minor, după Dante, op. 32 de P.I. Ceaikovski. Poemul simfonic a fost compus în anul 1876, fiind dedicat lui Serghei Taneev. Prima audiţie a avut loc la Moscova, la 9 martie 1877. Precum în baletul Lacul lebedelor sau în Romeo şi Julieta, de asemenea, în Francesca da Rimini este prezentată drept eroină o femeie cu o soarta nefericită. Francesca Malatesta da Rimini este un personaj apărut pentru prima dată în opera lui Dante Alighieri, Divina Comedie, în secolul al XIV-lea şi răspândit apoi, începând cu secolul al optsprezecelea, în cultura occidentală. Dante Alighieri sugerează o posibilă poveste de dragoste adulterină între Francesca şi cumnatul acesteia, Paolo Malatesta, dedicându-le acestora versurile 73-142 din cântul al V-lea din Divina Comedie. Poetul ne lasă să credem că aceştia s-au îndrăgostit şi au devenit amanţi, implicându-se într-o relaţie adulterină. "Pentru ca fata să fie de acord cu mariajul, dezavantajos ei (Giovanni Malatesta era născut cu o malformaţie congenitală şi era mai în vârsta decât ea), Giovanni Boccaccio sugerează în comentariul său asupra operei Divina Comedie din 1375, că nunta s-a încheiat cu o procură, Giovanni Malatesta fiind înlocuit de Paolo Malatesta, fratele său mai mic şi viitorul cumnat al lui Francesca. Aceasta nu a ştiut până a doua zi după nuntă că a fost de fapt înşelată."[1] Mai mulţi compozitori au scris lucrări pe tema iubirii acestor personaje.[2]
 
Poemul simfonic compus de Ceaikovski este structurat într-o singură parte, însă este compus din mai multe secţiuni: Andante lugubre, Più mosso. Moderato, Allegro vivo, Andante cantabile non troppo, Allegro vivo - Poco più mosso.
 
Transpus în totalitate în atmosfera introducerii lente a poemului, ascultam un coral ce sugera peisajul celui de al doilea cerc al Infernului [3]. Vedeam în faţa ochilor cum cei umbriţi de păcate carnale erau izbiţi de către demoni de pereţii unui loc înfiorător, unde furtunile bântuie încontinuu. În finalul poemului simţeam cum Francesca şi Paolo sunt transportaţi la noul lor loc de chin veşnic, întrucât muzica din coda se rostogolea devastator, cu o ferocitate terifiantă.
 
 

Dirijorul Christian Badea, alături de artiştii instrumentişti ai Orchestrei Filarmonicii George Enescu au creat o versiune plină de autenticitate, antrenând publicul într-o aventură imaginară prin intermediul unei muzici romantice unice.
 
NOTE
[1] wikipedia.org/wiki/Francesca_da_Rimini
[2] Gioachino Rossini (aria Farò come colui che piange e dice), Arthur Foote (Simfonia  prolog Francesca da Rimini op. 24), Antonio Bazzini (Simfonia poem Francisca da Rimini, op. 77), Paul von Klenau (poemul simfonic Francesca da Rimini), Olga Gorelli (Paolo e Francesca - pentru două chitare, în albumul Hausmusik 20th Century Chamber Music for the Home).
[3] După Dante Alighieri, primul cerc al Infernului este cel al laşilor şi al celor nebotezaţi. Al doilea cerc este cel al desfrânaţilor, al treilea cerc este cel al lacomilor, al patrulea cerc este cel al zgârciţilor şi al risipitorilor, al cincilea cerc este acela al mânioşilor, al şaselea cerc este cel al ereticilor, blasfemiatorilor şi al scepticilor, al şaptelea cerc este cel al violenţilor, sinucigaşilor şi al cămătarilor, al optulea cerc este cel al proxeneţilor, seducătorilor, simoniacilor şi ghicitorilor, în fine, al nouălea cerc este cel al trădătorilor, al celor ce şi-au înşelat cu  perfidie făcătorii de bine. (https://hyperliteratura.ro/)
*Imaginea tabloului Paolo and Francesca de Edward Hallé a fost preluată de la commons.wikimedia.org/wiki/File:Charles_Edward_Hall%C3%A9_-_Paolo_and_Francesca_01.jpg
**fotografia violoncelistului Andrei Ioniţă a fost preluată de la semneletimpului.ro/social/cultura/muzica/cand-cant-ma-simt-conectat-la-o-sursa-divina.html




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2018


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Fabuloasa muzică a baletului Prinţul cioplit în lemn de Bartók, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Dirijorul şi pianistul Christian Zacharias, în concert la Ateneu, Marcel Frandeş
 Recviemul de Gabriel Fauré, în concert la Ateneu, Marcel Frandeş
 Pianistul Roberto Prosseda în Concertul nr. 1 de Mendelssohn, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta de Ceaikovski, în concert la Ateneu, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer