Elisabeth Leonskaja, considerată cea mai importantă legatară a pianisticii lui Sviatoslav Richter alături de care a evoluat în numeroase recitaluri şi concerte în anii '60 şi '70, s-a aflat, invitată fiind de dirijorul Horia Andreescu, aproape în fiecare din ultimii ani la Sinaia, în cadrul Festivalului Internaţional Enescu şi Muzica Lumii, alături de foarte tinerii muzicieni români ai orchestrei Romanian Sinfonietta. Evoluând de fiecare dată fără onorariu, Elisabeth Leonskaja îşi exprima astfel bucuria de a colabora cu tinerii muzicieni într-un minunat gest de generozitate.
În 2018 a fost prezentă din nou împreună cu dirijorul Horia Andreescu pe scena Ateneului Român alături de Filarmonica George Enescu, cu Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op.16 de Grieg. Programul serii a mai cuprins în prima parte lucrarea Clopotele la soroc lucrare pentru cor şi orchestră compusă de Felicia Donceanu şi Simfonia a IV-a în mi minor, op.98 de Brahms.
Senzaţia generală a fost aceea de reîntâlnire cu valorile artistice tari ale secolului XX. Pe scenă s-au aflat o solistă, un dirijor şi o compozitoare care fiecare în parte sunt mari continuatori ai artei unor mari maeştrii ai primei părţi a secolului trecut. În particular, lucrarea Feliciei Donceanu, compusă în 1999, şi care a avut prima audiţie în cadrul stagiunii radio zece ani mai târziu, a impresionat prin prospeţime şi atractivitate un public care a umplut până la refuz sala de concert.
Scriitura excelentă pentru cor şi orchestră a fost pusă în undă de gestul dirijoral, Horia Andreescu realizând alături de orchestra la pupitrul căreia s-a aflat cel mai des în ultimul timp, o narare captivantă a textului, o reuşită la care a contribuit şi dicţia foarte bună şi omogenitatea pe partide a corului pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Acest fel de performanţă artistică este mai mult decât binevenită, o lucrare precum Clopotele la soroc fiind o convingătoare pledoarie pentru publicul din ziua de azi de a accepta valorile tradiţionale prin intermediul limbajului muzical autohton contemporan.
A urmat mult dorita întâlnire cu Elisabeth Leonskaja, care a onorat, ba chiar depăşit, toate aşteptările care precedau versiunea serii a Concertului în la minor pentru pian şi orchestră op.16 de Grieg. Lucrare romantică prin excelenţă, concertul de Grieg seduce şi acum prin dramatismul şi varietatea de stări prin care poate purta ascultătorul, prin senzaţia de libertate pe care o oferă în a-ţi construi propriul film, aflându-te în acelaşi timp în interiorul universului ideatic al solistului. Este foarte greu de redat în cuvinte ceea ce a oferit Elizabeth Leonskaja publicului interpretând acest opus. O amprentă ritmică plină de personalitate, susţinută printr-o uluitoare varietate de intensităţi ale tuşeului, de la accentele pline de vigoare cu sunet bogat, dar penetrant ale începutului, la perlajul ireal şi clipele de suspensie ale frazei cu care a ţinut oprită respiraţia publicului. Am reîntâlnit în această seară o forţă, o bucurie de a susţine şi stăpâni conceptual întregul concert, totul în cel mai pur stil al unei şcoli de interpretare în care noţiunea de efect de orice fel practic nu există, ci doar înţelegerea profundă a textului, servită de excelenţa tehnică, în singurul scop de a reliefa idea muzicală.
Elizabeth Leonskaja trăieşte o uimitoare nouă tinereţe artistică şi ne-a oferit un concert memorabil, din categoria "de povestit nepoţilor", având din nou în orchestră şi în dirijorul Horia Andreescu parteneri cu care s-a completat admirabil. Este vorba despre un sunet, un stil şi un tip de personalitate artistică, puse sub semnul unei estetici a actului interpretativ şi a rolului solistului care vorbeşte doar prin muzica sa. Exemple pe care astăzi, în epoca eficientizării totale, inclusiv a actului concertistic, le întâlnim tot mai rar...
Partea a doua a serii a aparţinut ultimei simfonii a lui Brahms, o lucrare care se află la graniţa dintre universul clasic şi cel romantic. Prin concertul pe care l-a condus în serile de 20 şi 22 iunie 2018, dirijorul Horia Andreescu şi-a reafirmat acele convingeri care sunt de fapt jaloane ale carierei sale. Promovarea cu asiduitate a opusurilor importante ale creaţiei româneşti, arta de acompaniament recunoscută de cei mai importanţi solişti din lume şi, lucru din nou demonstrat şi în acest program, un tip de aşezare a sonorităţilor care în cazul opusului brahmsian a dat adâncime întregii lucrări.
Gestica sa adaptată tipului de răspuns al orchestrei pe care o cunoaşte atât de bine, a scos în evidenţă, printre altele, acea sonoritate a viorilor mult lăudată şi considerată unică de Sergiu Celibidache, unde s-a făcut simţită prezenţa concert-maestrului invitat David Lefevre (lider al orchestrei din Monte Carlo) şi a edificat o construcţie sonoră pe spaţii largi care au dat cu adevărat măsura acestui magnum opus.
Catalizator al energiilor artistice ale orchestrei, Horia Andreescu s-a dovedit şi de această dată un maestru al dozării nuanţelor, un atent şi rafinat constructor al formei, oferind satisfacţia recunoaşterii acesteia chiar şi de către cei mai puţin avizaţi, cu revenirile specifice formei de sonată din prima parte, caracterul giocosso al unicului scherzo dintr-un opus simfonic brahmsian, sau a variaţiunilor passacagliei din ultima parte.
Un concert al marilor prietenii şi întâlniri sub semnul unei selecte excelenţe artistice.