Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre

Carusel ionescian - Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre


Făclia, iunie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O piesă-omagiu scrisă de un scriitor român-francez (Matei Vişniec) despre un scriitor francez-român (Eugène Ionesco), ieşită din ondulaţiile anului 2009, la centenarul naşterii giganticului reprezentant al teatrului absurdului, putea să reprezinte un gest de reverenţă repede uitat sau să rămână un text pentru lectură, după cum Matei Vişniec apreciază pozitiv că piesele de teatru se pot citi acasă în fotoliu, fără să fie reprezentate pe scenă.

Faptul că piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre suscită şi în prezent interesul oamenilor de teatru înseamnă că e mai mult decât un gest de reverenţă, mai mult decât o poleială omagială şi regizorul Răzvan Mureşan se sileşte să ne convingă de valoarea ei intrinsecă. Mai mult chiar, montarea lui Răzvan Mureşan de pe mica scenă a Euphorion-ului clujean ne introduce direct în problematica majoră a dramaturgiei vişnieciene, care nu este alta decât războirea cu statul totalitar.

Pereţi de un gri murdar, cu portretele lui Stalin şi Lenin, încadrează spaţiul rezervat acţiunii. Adică viaţa cenuşie din epoca stalinistă din afara şi din interiorul existenţei carcerale a românilor. Mediul prins în obiectiv, foarte bine cunoscut de Vişniec, e cel scriitoricesc, iar poetul Sergiu Ponegaru poate fi chiar el, nutrind să plece în Franţa. Sunt înfierate prostia şi dogmatismul ideologic din acel timp într-un registru virulent comic. Bancurile politice presărate în text acreditează ideea că râsul este "o formă de rezistenţă socială".

Prezenţa lui Ionesco e prinsă într-un vertij halucinant de replici extrase din piesele Cântăreaţa cheală, Rinocerii, Lecţia, Scaunele. După modelul din Scaunele, Sergiu Ponegaru stă de vorbă cu personaje imaginare, scriitorii "decadenţi" Lautremont, Gide, Camus, Breton, Ionesco. Din magia imaginativă se desprinde la un moment dat chiar misterioasa Cântăreaţă cheală, inexistentă ca personaj în textul ionescian. Patricia Brad, păşind pe vârfuri, în relanti, dă farmec acestei stranii apariţii, o surpriză de proporţii pour les connaisseurs.

Iată o enigmă devoalată vizual, încifrată pentru Directorul închisorii, alias Adrian Cucu, pentru care Cântăreaţa cheală e "un nume de cod". Spiritul cazon îl prinde de minune pe Adrian Cucu, amintind de Biloxi Blues şi alte apariţii asemenea. Miron Maxim susţine un impecabil speech comic în faţa scriitorilor înregimentaţi în "realismul socialist". Un moment de vârf pentru Miron Maxim ce trebuie consemnat ca atare. Alexandra Tarce transmite teama şi reticenţa personajului Miţi, chelnăriţa de la Casa Scriitorilor. Cătălin Codreanu şi Petre Băcioiu se alătură deţinuţilor întruchipând un filozof sau un fost magistrat, aluzii la modele reale încarcerate. În distibuţie îl întâlnim pe Cristi Grosu în chip de redactor-şef al unei reviste literare, pe Diana Buliga şi Silvius Iorga (Vera şi soţul Verei).

Nu întâmplător l-am lăsat la urmă pe Matei Rotaru, protagonistul vivace, interpretul poetului Sergiu Ponegaru, pentru că el, cu disponibilitatea sa vocaţională leagă organic secvenţele acestei structuri de colaj a spectacolului, dinamizând ritmul ce ameninţă să lâncezească uneori prin lungirea scenelor.

Puteau lipsi unele inserturi care încarcă nejustificat bagajele semantice ale călătoriei textuale, altfel fluentă, prietenoasă, atractivă. Apariţia elevei înjunghiate din Lecţia, cu cuţitele înfipte în spate, e redundantă în contextul intersectării "rinocerilor" gardişti din statul poliţienesc cu personajele piesei. Interacţionarea cu spectatorii e continuă, dar cunoaşte un punct culminant când o spectatoare e rugată să arate din ce parte vin rinocerii.

Un joc de puzzle e spectacolul cu piesa lui Vişniec de la Naţionalul clujean, un suport circular pentru replicile ionesciene interferate cu realitatea crudă din anii totalitarismului românesc. La al treilea spectacol montat pe un text de Vişniec, Răzvan Mureşan se dovedeşte un generos explorator al universului său tematic.



 Toate articolele despre Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer