Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muntele vrăjit - opera Brokeback Mountain


iulie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Opera în două acte Brokeback Mountain a compozitorului new-yorkez Charles Wuorinen se constituie ca un moment inedit al stagiunii de la New York City Opera. Concepută pe un libret inspirat de nuvela cu acelaşi titlu a laureatei premiului Pulitzer, Annie Proulx, opera urmăreşte tragicul acestei istorii tulburătoare de iubire, conferindu-i metafizică şi un anume hieratism reliefat de linia atonală, dodecafonică a textului muzical.

Un avid admirator al lui Schoenberg, Wuorinen rămâne fidel crezului său artistic în ce priveşte viitorul muzicii clasice, chiar dacă audienţa sa se limitează la o elită din ce în ce mai subţiri. Wuorinen este o personalitate complexă cu o activitate prodigioasă de compozitor, dirijor, profesor, scriitor; creaţia sa cuprinde lucrări orchestrale, vocale, muzică de cameră şi de operă. Primeşte premiul Pulitzer pentru Haroun and the Sea of Stories, operă cu caracter comic inspirat de romanul lui Salman Rushdie.

Brokeback Mountain se înscrie în linia lucrărilor de mare anvergură ale compozitorului care urmăresc misterul şi destinul implacabil a vieţii: Dante Trilogy, The Celestial Sphere. Libretul pentru Brokeback Mountain este scris în colaborare cu autoarea povestirii, urmărind fidel epicul, în timp ce dialogul şi tehnica narativă sunt adaptate rigorilor şi clişeelor operatice. Wuorinen pune în valoare aspecte insidioase ale acestei istorii, potenţând vocal şi orchestral ideile şi momentele critice ale textului. Muzica se integrează spaţiului scenic, constituindu-se ca o a patra dimensiune. În ciuda stridenţelor, suişurilor şi coborâşurilor sale schoenbergiene, ea parcă nu se aude, ci doar se percepe - asimilându-se minimalist dialogului şi gestului scenic.


Opera este montată în spaţiul intim şi în acelaşi timp generos de la Lincoln Center Rose Theater. Prima scenă aduce un cadru schematic, geometric, la limita dintre abstract şi un fel de realism magic. Prezenţa terifiantă a muntelui este reprezentată prin două planuri înclinate cu o textură selenară - o suprafaţă abrazivă ce sugerează zăpada în anotimpul cald, când oile urcă la munte; în fundal - o fereastră de cer dreptunghiulară. Dimensiunea peisajului este kantiană: deasupra muntelui - cerul înstelat... şi legea morală din noi. Din fosă, orchestra patronează orfic peisajul.

Doi cowboy din Wyoming preiau o slujbă sezonieră de oieri. Munca presupune o anume anduranţă ca să poţi lupta cu muntele, cu vremea rea şi schimbătoare, cu fiarele sălbatice. Precum Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, Brokeback Mountain ne spune că fiinţa nu poate trăi în afara iubirii. Lipsa iubirii este cea care conduce la boală şi în ultimă instanţă la moarte. La altitudini mari, în deplină singurătate, spiritul se elevează şi devine "liber" (motiv reiterat de libret şi partitura vocală) să-şi arate adevărata faţă şi să dea curs dorinţelor lui ascunse.


Apar pe rând două puşti, urmate de două şei şi două pălării - embleme ale vestului sălbatic - ce-i anunţă pe cei doi eroi: Jack Twist (tenorul Glen Seven Allen, care este în acelaşi timp un desăvârşit actor cu o puternică şi elaborată prezenţă scenică) şi Ennis del Mar (bas-baritonul canadian Daniel Okulitch). Dar înaintea lor soseşte Aguirre, stăpânul oilor care, prin nume, dar şi prin furia dezlănţuită şi dorinţa de-a supune natura, trimite la năprasnicul şi temutul conquistador din celebrul film al lui Werner Herzog - Aguirre, Der Zorn Gottes / Aguirre, mânia lui Dumnezeu. El urmează să-i întâlnească pe cei doi cowboy angajaţi să-i păstorească oile pe timpul verii.

În tensiunea aşteptării, Aguirre evocă în tonuri joase şi grave ferocitatea acestui munte căruia îi poartă respect; cine-l experimentează se întoarce în lume schimbat. Muntele pare dominat de un spirit rău, vocea lui Aguirre îl descrie, într-un spectru larg de culori ameninţătoare, ca o lamă de cuţit ce se ridică din pământ. Poziţia şarjată a pălăriilor propune un portret schematic al personajelor. Ennis o poartă trasă peste ochi, este taciturn, închis, ursuz, monosilabic, în timp ce a lui Jack stă pe vârful capului, ridicată; el este deschis, vesel, întreprinzător, locvace şi optimist.


Muzica deschide o linie atonală cu un registru grav, când foarte jos, când strident ca un dangăt de clopot spart. Vocea muntelui, ce ocupă frontal întreaga scenă, e vibrantă şi tenebroasă. Ea creşte ca o volbură şi devine laitmotiv, reiterându-se de-a lungul operei ca un interludiu pentru momentele cheie sau suprapunându-se altor motive sau rechizitorii vocale. Tonul obsesiv şi temperatura acestei teme muzicale fac aluzie la motivul wagnerian al Rinului (din Inelul Nibelungilor). Fascinaţia muntelui revine de-a lungul operei. Jack îi cere soţiei ca cenuşa să-i fie aruncată pe Brokeback Mountain, locul în care eroul a trăit "liber", autentic. Iubirea lor ancorată în nostalgia muntelui rămâne ca o dorinţă efemeră.

Partitura vocală prezintă o largă gamă variaţională: de la simplul recitativ inflexibil şi laconic al lui Ennis, la tonurile grave, agresive şi declamative ale lui Aguirre, la ariile melodioase străbătute de un profund lirism susţinute de Jack care nu ezită să-şi exhibe trăirile şi sentimentele faţă de noul său prieten. Există un laitmotiv muzical care însoţeşte monologul interior al fiecărui personaj şi se suprapune peste banda sonoră minimalistă ce acompaniază dialogul.


Singurătatea şi austeritatea muntelui îi determină pe cei doi eroi să-şi descopere natura, sexualitatea. Dacă Jack o acceptă şi o întâmpină cu toată fiinţa, Ennis o refulează în traumele copilăriei. Copleşit de instincte şi sentimente, Ennis cedează, dar se sustrage îndată ce părăseşte muntele. Disonanţele anunţă stări contradictorii ce oscilează între volubilitate, agresiune şi lamentaţie. Partiturile vocale ale celor doi eroi contrastează prin intensitate, volum, modulaţie, definind profilul lor psihologic.

În prima parte, elocvenţa şi intensitatea sentimentelor, deschiderea lui Jack, reliefată de un lirism aproape armonic, se opune tonalităţii disonante, evazive, discontinue şi reticente a lui Ennis care refuză recunoaşterea acestei autentice iubiri.

Episodul traumatic din copilăria lui Ennis se reliefează într-o arie nuanţată ale cărei linii atonale oscilează între vibraţia lirică a compasiunii pentru cel aruncat mort într-un şanţ şi tumultul în tonuri agresive al ororii generate de lecţia de morală a tatălui, vizavi de cel, care este ca şi Ennis, altfel decât ceilalţi. Ea este depăşită doar prin reiterarea traumei provocate de dispariţia lui Jack în circumstanţe oarecum bizare, descrise printr-un accident stupid. În urma acestei tragice întâmplări, partitura vocală a lui Ennis se modifică în pas cu evoluţia personajului. Tonul frust, lapidar de până atunci al baritonului capătă o vibraţie încărcată de o nesfârşită tristeţe, se colorează şi se diversifică încet, pe măsură ce se deschide şi conştientizează intensitatea sentimentului pentru prietenul său. Timbrul vocal se modifică, se interiorizează pentru că suferinţa este ascunsă, fiind împotriva firii nu se poate exterioriza în faţa celorlalţi. În timpul acesta, scena se umple de personaje necunoscute ce formează un cor antic de erinii care-l urmăresc şi glosează despre părăsirea soţiei şi a copiilor, despre singurătatea lui, despre neobişnuitul situaţiei.

Lamentaţia lui Ennis pentru prietenul său se reliefează şi se exteriorizează doar în casa părinţilor lui Jack, unde soseşte pentru a-i îndeplini ultima dorinţă - de-ai răspândi cenuşa pe muntele Brokeback. Apogeul acestei lamentaţii este atins când mama îi oferă cămaşa pătată de sânge pe care Jack a purtat-o în ultima zi petrecută pe munte ca oieri - mărturie a încăierării şi despărţirii lor, a ultragiului generat de "durerile iubirii". Pe fundalul vocii, se suprapune motivul muntelui care pare că se răzbună pentru că i s-a refuzat darul.

Registrul atonal cu granularitatea celor 12 tonuri conferă un anume tip de sensibilitate expunerii, deschisă receptării senzoriale, în straturi şi pe nivele energetice. Muzica se reliefează în fundal, o percepem cuantic - cum vibrează iterativ pe motive şi idei. Ea ne pune în relaţie cu stările eroilor dar şi cu prezumtiva fascinaţie a peisajului montan. Partiturile orchestrală şi vocale se află într-un consens structural şi nu unul armonic; disonanţa produce o deraiere ce invită la meditaţie sau interpretare dincolo de sensul ad litteram al libretului. Numele muntelui "Brokeback" vine cu o rezonanţă ce exprimă întocmai această stare de ruptură sau de schimbare a ordinii. Muntele, mitizat, cu "spinarea ruptă", deci în suferinţă, este un zeu răzbunător dar care poate deveni şi generos: el aduce revelaţia iubirii autentice ce poate fi o eliberare sau un blestem.

Punerea în scenă suferă de un realism excesiv ce aduce o recuzită utilitară, nenecesară, chiar dacă scopul ei este să concretizeze culoarea locală a unei zone îndepărtate şi uitate a Americii, părtaşă şi ea la prefacerile tehnologice ale vremurilor: un cort schematic ancorat pe un perete de stâncă, locuinţe - barăci meschine şi derizorii, puşti, şei, blana de coiot... De-asemenea, intimităţile erotizante dintre cei doi bărbaţi, reliefate de altfel muzical cu subtilitate, sunt la rândul lor dominate de o fizicalitate exagerată, prea explicită, care nu aduce nimic în plus, atât că expune audienţa unui exhibiţionism gratuit. Personajele se uşurează cu spatele la auditoriu, se încheie întruna la pantaloni sau la cămaşă pentru a marca consumarea unui moment erotic. Toată această gesticulaţie şi recuzită în exces nu fac decât să disturbe lirica disonantă şi dezagregantă a muzicii, şi aşa dificil de urmărit în toată complexitatea ei, ea însăşi o emanaţie a stărilor limită de conştiinţă a eroilor. Textul susţinut de modulaţiile vocii şi acompaniamentul orchestral sunt concludente pentru elucidarea acestor stări, aşa încât orice alt adaos scenografic nu face decât să diminueze impactul abstractizant al muzicii ce-şi propune sublimarea acestor stări.

Patru ani mai târziu, o cameră de hotel cu un aspect monden şi deşănţat aduce în prim plan un spaţiu intim încărcat cu un erotism excesiv: mişcarea scenică contrastează în fapt cu starea psihologică a celor doi eroi (de data aceasta căsătoriţi, cu copii) care invocă nostalgic libertatea şi condiţiile fruste ale muntelui unde iubirea lor a prins rod. Se readuce motivul muntelui din prima scenă care se suprapune dialogului bariton-tenor al celor doi protagonişti.

O mixtură stranie de abstract şi realism naiv, structurile scenografice (birouri, case, baruri, interioare) pătrund şi ies din scenă ca nişte drezine prin efortul interpreţilor în rolurile secundare sau ale tehnicienilor. Schimbarea cadrelor pare o soluţie vetustă şi anevoioasă cu rolul de a introduce o cezură - semnalată de un fond muzical minimalist - prin care se sugerează trecerea discontinuă a unui timp mai mult psihologic decât real care să marcheze momentele semnificative ale expunerii. Vehicularea acestor structuri glisante, reprezentând locuinţe simple şi meschine - un soi de cabine - în care se mişcă personajele, dau semn şi de un anumit univers social, punând în valoare cele două tendinţe: exodul către oraş cu viaţa lui mondenă şi mediul natural la care cowboy-ul autentic nu poate renunţa.

Prezenţa muntelui Brokeback ca personaj central conferă dimensiuni monumentale acestei opere tragice. Cu forţa lui impenetrabilă, muntele desface şi dezlănţuie iubiri, descătuşând fiinţa către adevărata ei identitate. Iubirea autentică este potenţată ca o stare înălţătoare şi elevată indiferent de barierele ei socio-biologice. Un caleidoscop complex de tonalităţi, motive şi genuri muzicale concură la desăvârşirea acestui sentiment ce va triumfa dincolo de moarte.




 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Roxana Pavnotescu


Alte articole

 O săptămână la Salzburg - Însemnări din festival, George Andrei
 Opeth contra Dream Theater - Artmania, 2019, Cristian Geambaşu
 Dirijorul Yuri Botnari oferă acces gratuit la CD-ul său cu Simfonia I de Ceaikovski, Comunicat de presă
 Ediţie jubiliară cu numărul XX - Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, 2019 la Sinaia, Comunicat de presă
 Moştenitorii României muzicale: pianista Axia Marinescu la Sala Radio, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer