Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lucinda Childs şi John Adams, esenţa minimalismului - Available Light


august 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul Mostly Mozart de la Lincoln Center aduce anul acesta evenimente deosebite, reprezentând producţii remarcabile de teatru, muzică şi dans din toată lumea. Manifestarea debutează cu lucrarea coregrafei Lucinda Childs, Available Light, creată la iniţiativa Muzeului de artă contemporană din Los Angeles, în 1983. Evenimentul este găzduit de Rose Theatre, o sală modernă, cu un spaţiu generos şi o arhitectură adecvată reprezentaţiei.

Creaţie interdisciplinară - este rezultatul unei colaborări fructuoase cu artişti emblematici ai contemporaneităţii: arhitectul Frank Gehry şi compozitorul John Adams. Piesa a fost jucată prima dată într-un garaj de poliţie cu o acustică şi luminaţie particulare. Este reluată în 2015 în Los Angeles Disney Hall şi la Paris, la Théâtre de la Ville. Available Light este lumina care survine, care vine din afară... Un cuantum de lumină - care ne parvine sugerând accesul la Dumnezeire, la creaţie, fie el oricât de insignifiant, de incognito, de fulgurant sau trecător, la dispoziţia fiecăruia în măsură să-l descopere.

Lucinda Childs este o coregrafă prodigioasă care a colaborat de-a lungul timpului cu artişti de referinţă din lumea teatrului, a muzicii şi a dansului: Robert Wilson şi Phillip Glass (Einstein on the Beach, White Raven), apoi tot cu Robert Wilson în Quartet, Adam's Passion, pe muzica lui Arvo Part, cu Mikhail Baryshnikov în Letter to a man, o piesă ce urmăreşte jurnalele celebrului balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky. Recent, se orientează către genul operatic, pune în scenă: Orfeo ed Euridice (Glück), în Los Angeles, Le Rossignol, Oedipe (Stravinsky), Doctor Atomic (John Adams), Zaide (Mozart), la Bruxelles. Primeşte multiple premii şi distincţii, deţinând titlul de "Commandeur de Ordre des Arts et des Lettres".


A fost eleva lui Merce Cunningham, a cărui influenţă este pregnantă. Coregrafa îşi însuşeşte limbajul acestui artist referenţial în lumea dansului modern pentru că el corespunde crezului ei poetic, (văzând în tehnica maestrului expresia totală a modernismului) dar creează în acelaşi timp un univers al ei, cu ritmul, arhitectura şi organicitatea lui particulare - ca un omagiu perpetuu pentru mentorul ei. Deşi de formaţie balerină clasică, Lucinda Childs se defineşte ca coregrafă de dans "modern" încă din 1963, prin încercări cvasi dadaiste, orientate la început mult mai puţin către compoziţie şi structură - solo-uri însoţite de monolog (Street Dance, 1964) în care prevalează improvizaţia, de cele mai multe ori interpretate de ea însăşi. În 1973, Childs inaugurează propria companie de dans, unde funcţionează deopotrivă ca interpretă şi coregrafă, adoptând o formulă mixtă prin care va integra în structura abstractă a compoziţiilor ei elemente de balet clasic. Textura clasică a gestului coregrafic încărcată cu graţie, elan, eleganţă nu istoveşte prin repetiţie şi sinergia structurii riguroase pe care o conţine, ci, dimpotrivă, pare un izvor nesecat de viaţă, un mecanism articulat, organic, un fel de perpetuum mobile care se susţine deopotrivă prin monotonie şi variaţiune (nu variaţie).

Există un anume cartezianism în compoziţiile ei, care, deşi porneşte de la Merce Cunningham, îi lipseşte acea componentă a hazardului, pe care Cunningham o introduce ca pe o dimensiune definitorie a viziunii sale artistice. La Childs, structura nu prezintă nici o fisură, este perfectă şi clară, precum cristalele de gheaţă, şi la fel de stabilă. În această formă indestructibilă, mişcarea este moleculară, dar nu haotică, browniană, ci direcţionată, echidistantă şi vibratorie, ca un câmp ordonat sau controlat de forţe magnetice. "Hazardul" - dacă există - este camuflat în geometria riguroasă a compoziţiei.


Scenografia ce aparţine arhitectului Frank Gehry cuprinde două platforme inegale, etajate; cea superioară se află într-un plan anterior şi se sprijină pe o structură metalică de bare oblice şi verticale - o structură abstractă ce figurativ poate fi asimilată unui pod. Eşafodajul conţine dedesubt nişte nişe în care balerinii aşteaptă, nemişcaţi, consumarea prologului muzical al lui John Adams, ca să intre pe cele două platforme. Piesa începe şi se sfârşeşte cu trei balerini care stau într-o postură statură sub acest "pod" unde lumina pătrunde furtiv. Scufundaţi într-un clar-obscur fulgurant (light designing - Beverly Emmons şi John Torres) balerinii sunt reliefaţi monocrom ca nişte contururi, dematerializaţi. O arhitectură geometrică statică, dar care se modifică subtil prin virtuozitatea designerilor de lumină, încadrează structural şi defineşte configuraţia escheriană a platformelor. Umbra joacă un rol esenţial în plastica dansului, ea reliefează, dublează sau obscurizează mişcarea.

Gestul coregrafic păstrează o linie extrem de simplă şi se repetă la nesfârşit cu variaţii minimale, în tonalităţi variabile. În fapt o suită de câteva mişcări de esenţă clasică: piruete, sărituri uşoare în cumpănă, semi-piruete în cumpănă alternează cu schimbări de sens şi direcţie până la repaus total. Braţele sunt mereu deschise şi drepte , în mişcări ample şi rotunde. Nu gestul coregrafic este cel care creează estetica mişcării, ci compoziţia, structura şi relaţionarea ei cu vidul şi plinul spaţiului ambiental. El doar propulsează mişcarea, este motorul ei. Esenţa acestui balet desfăşurat pe o linie muzicală aproape fără ritm, constă în conectivitatea lui celulară, o sinergie intrinsecă, cuantică şi în acelaşi timp plastico-cromatică creează o estetică a armoniei, a echilibrului - dimensiuni ale baletului clasic.

11 balerini se repartizează între cele două platforme, grupurile se modifică, menţinând un echilibru cromatic şi geometric. Trei balerini evoluează pe platforma superioară în consens sau în oglindă cu alţi trei pe cea inferioară, în timp ce restul de cinci stau nemişcaţi. Apoi, mişcarea este propulsată celor cinci, în timp ce grupurile de trei de pe ambele platforme stau încremenite în aceeaşi dispoziţie spaţială. Un pattern repetitiv în tot minimalismul lui geometric şi clasicizant. Platforma superioară va conţine în partea a doua doar unul sau doi balerini, reluând aceeaşi mişcare în tandem sau contrapunct, de repaus-dans , de vid şi plin.

Compoziţia de pe platforma superioară reprezintă un model pentru ce se desfăşoară pe nivelul inferior, ca în spaţiul de idei al lui Platon. Când platforma se goleşte, cei trei balerini stau nemişcaţi ca nişte umbre, în contre-jour, în nişele podului lui Gehry (ca într-o lume subterană), iar restul balerinilor se mişcă diagonal printre razele orizontale de lumină. Apoi, dintr-odată lumina devine infraroşie, imaginea se voalează, se fluidizează în pattern-urile muzicale minimaliste. Scena este un complex dinamic şi supraetajat de locuri geometrice (posturile coregrafice alternează în jurul unui cerc) şi puncte geometrice (în care balerinii iau poziţii statuare). Compoziţia este recursivă, având la bază câteva clişee care se înlănţuie sau se configurează unul din altul. Un clişeu/pattern se defineşte ca un grup de balerini care execută acelaşi tip de mişcare sincron sau în contrapunct. El se sparge şi se alătură parţial altor grupuri în devenire (tehnică inspirată de Merce Cunningham).

În acest spaţiu, lumina pătrunde diagonal, oblic, crepuscular, modificând dinamic structura prin umbra ce-o proiectează pe platformă, conferindu-i multiple nivele de abstractizare. Balerinii păşesc pe unde de lumină paralele, executând piruete parţiale pentru a schimba sensul deplasării. Mişcarea este impecabilă, amplă, deschisă, rotundă, bazată pe cercuri şi arce. Ea se repetă la nesfârşit într-o vrie continuă, fără suflu, fără efort, fără respiraţie. Balerinii poartă costume simple, shorts şi bluze sau maieuri sport în trei culori: roşu, alb şi negru. Costumele individuale sunt uni şi aşezarea şi ponderea culorilor în spaţiul geometric este întotdeauna echilibrată. În dinamica lor, cele două platforme sugerează un caleidoscop de tablouri de Mondrian, întocmai culorile artistului.

Mişcarea balerinilor trasează în evoluţia ei linii perfect drepte, în general traversând diagonal platforma, schimbând direcţia şi sensul în mod uniform şi organizat. Tipic, grupurile care evoluează sincron pe cele două platforme se mişcă pe diagonale perpendiculare, într-un fel de contrapunct. Structural compoziţia se constituie din linii de fugă care străbat scena în diverse unghiuri şi sensuri, similar geometriei din lucrările lui Mondrian. În fapt, aceste linii de fugă se obţin din desfăşurarea arcelor sau a piruetelor ce definesc mişcarea balerinilor. Abstractul şi figurativul reprezentat de gestul coregrafic de esenţă clasică se unesc într-o combinaţie stranie, în care clasicul este sterilizat şi esenţializat într-o dimensiune iconică, în aceeaşi măsură în care abstractul animat şi edulcorat de zborul şi graţia dansului devine ludic şi efervescent.

Frumuseţea acestei piese se defineşte ca o esenţă a minimalismului, un manifest coregrafic, muzical şi plastic, care în mod paradoxal reuşeşte să îmbine ludicul, filigranul şi pulsaţia minimalismului cu austerul, geometria şi detaşarea abstractului. Un proiect experimental, îndrăzneţ, ce ţine de post-avangarda dansului şi a muzicii (1982), ne încântă şi astăzi, demonstrând încă o dată spiritul inovator şi autenticitatea unor mari artişti - atunci în plină formare a identităţii lor. Întoarcerea la gestul clasic prin căutarea unui ritm interior, inerent liniei dansului, în cadrul unei poetici structural abstracte.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Roxana Pavnotescu


Alte articole

 Teatrul radiofonic, Oltiţa Cîntec
 Premiera spectacolului telematic Planeta viselor pierdute, Comunicat de presă
 Van Hove şi estetica teatrului cinematic - The Damned, Roxana Pavnotescu
 Ecouri bahice din Cetatea Cucului din nori - Păsările, Roxana Pavnotescu
 A VI-a ediţie a festivalului Grand Prix Nova readuce profesioniştii teatrului radiofonic la Bucureşti între 4 şi 9 iunie 2018, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer