Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2017, clasa Miklos Bàcs şi Irina Wintze, asist. Camelia Curuţiu, nivel Licenţă.
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, specializarea Artele spectacolului (Actorie), clasa Tania Filip, Radu Gabriel, nivel Master.
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual, cu Omul cu darul în mână
Dan Pughineanu (foto: Adi Bulboacă)
Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Dan Pughineanu: Eu sunt Dan Pughineanu, am 23 de ani şi am terminat Facultatea de Teatru de la Cluj în 2017. Acum locuiesc în Bucureşti şi sunt în anul 2 la master la UNATC, tot actorie.
R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
D.P.: Începuturile mele au fost marcate de veşnicele serbări pe care le cunoaştem cu toţii. Apoi aceste manifestări teatrale deveneau din ce în ce mai facultative, culminând cu trupa de teatru de amatori din care am făcut parte pe toată perioada liceului. Având acest hobby la care ţineam foarte mult, urmarea logică, pentru mine, era să dau la o facultate de teatru, pentru a face mai mult din ce îmi plăcea.
R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
D.P.: Datorită convingerii pe care o aveam, că a da la teatru era alegerea justă, îmbinată, e drept, şi cu naivitatea vârstei, pot spune că vremurile în care trăim nu m-au făcut să am dubii cu privire la drumul pe care voiam să-l urmez. Nu mi s-a părut un act de curaj, ci doar o continuare justă. Trebuie să recunosc că am avut şi un noroc enorm să am părinţii pe care îi am, care m-au sprijinit întotdeauna, să mă întâlnesc cu profesorii din facultate, care au avut grijă ca noi să creştem paralel cu "vremurile dificile", până când vom avea experienţa să le înfruntăm, şi norocul unor întâlniri profesionale după facultate care m-au făcut să privesc viitorul ceva mai optimist.
R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
D.P.: Da, sunt sigur că aş alege la fel. Mi-aş spune să fiu mai atent la ce se va întâmpla în facultate.
R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
D.P.: Şcoala mi-a dat uneltele cu care urma să "lucrez" în continuare şi m-a învăţat că meseria de actor nu poate să rămână la stadiul de hobby, aşa cum fusese până atunci. Cu alte cuvinte, m-a responsabilizat şi m-a făcut să înţeleg că actoria e o meserie care se va purta cu tine aşa cum te porţi şi tu cu ea. Desigur, experienţa scenică şi contactul cu publicul sunt două laturi importante pe care le lucrezi după facultate, pentru că, pur şi simplu, nu e timp.
R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
D.P.: Punctele slabe sunt comoditatea şi auto-suficienţa. Punctul tare e că sunt conştient de punctele slabe şi încerc conştient să nu mă pun în situaţia de a fi comod.
R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
D.P.: Aici am două nominalizări: Blanca Doba, colegă din şcoala de la Cluj cu care încă nu am avut norocul să lucrez după facultate, pe care o admir pentru munca imensă pe care o depune la fiecare spectacol şi pentru curajul de a veni mereu cu propuneri noi, ambele venind dintr-o dragoste pentru teatru cu care eu nu m-am mai întâlnit, şi Alex Popa, un coleg cu care am lucrat anul acesta şi mai participă şi la Gala Hop 2018, pe care, pe lângă faptul că e talentat, hăruit şi toate celelalte, îl admir pentru seriozitatea şi disponibilitatea pe care le are la fiecare repetiţie. În plus, mi se pare că se adaptează foarte uşor la stiluri diferite de lucru, ceea ce e un mare plus.
R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
D.P.: Ţin minte că printre primele spectacole pe care le-am văzut după ce am intrat la facultate a fost Livada de vişini, în regia domnului Roberto Bacci, la Cluj. Un actor pe care l-am remarcat de la prima intrare în scenă şi de la care nu mi-am putut lua ochii până în ultimul act, când a cumpărat livada, a fost domnul Sorin Leoveanu. A avut un efect foarte puternic asupra mea, poate şi pentru că era primul text mare pe care l-am văzut pus în scenă. De atunci l-am urmărit, tot aşa, de când intră în scenă şi până iese, în fiecare spectacol.
R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
D.P.: Evident că, faţă de un spectator care poate vine pentru prima oară la teatru, sunt mult mai atent la elemente care merg în paralel cu spunerea poveştii, mai ales cele care ţin de construcţia personajului. Îmi place să văd actori buni jucând spectacole în care cred, conflicte puternice şi situaţii cu care nu te-ai întâlni în mod normal.
R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
D.P.: Ştiu că la începutul facultăţii aveam foarte mare nevoie de aplauze sau de râsete, ele fiind busola după care mă ghidam şi înainte, când făceam teatru de amatori. Dar uşor, uşor... nu s-a schimbat nimic, în continuare apreciez aplauzele şi îmi fac griji când am parte de critică, ce s-a schimbat este, cred, timpul de "refacere" de care am nevoie după aplauze sau critici, care s-a scurtat, şi tipul de răspuns pe care îl am.
R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
D.P.: Îmi vin în cap numele tuturor regizorilor cu care am lucrat de când am terminat facultatea. Pot spune că fiecare dintre ei a avut o încredere oarbă în mine, încredere pe care nici eu nu o înţeleg, având în vedere că sunt, până la urmă, un nimeni-în-drum venit de la Cluj, dar pentru care le mulţumesc.
R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
D.P.: Beletristica pe care nu am citit-o la momentul potrivit, întreruptă, iată, de opera lui Pirandello. În ultimul timp m-am uitat la seriale, ceea ce îmi ocupă cam mult timp, acum că mă gândesc, ascult podcast-uri şi nu prea visez, că sunt în vacanţă. Un hobby care va rămâne hobby, spre deosebire de actorie, este alergatul pe care îl practic cât de des pot. E şi un exerciţiu foarte bun pentru a scăpa de comoditate, printre altele.
R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
D.P.: Adevărul e că nu am fost, până acum, profund decepţionat de ţara noastră sau de lumea teatrală de aici. Bănuiesc că mai trebuie să aştept puţin pentru asta. Pe lângă asta, e şi problema limbii, mi-e greu să cred că aş putea să-mi fac meseria vorbind altceva în afară de română. În momentul de faţă nu e o prioritate, nu ştiu ce va fi în viitor.
R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajat într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
D.P.: În 2018 am fost angajat şi pot spune că am avut o oarecare siguranţă, nu atât financiară, cât a faptului că aveam la ce lucra, un lucru foarte important, mai ales la început, dar nu, nu aş refuza proiecte independente, din acelaşi motiv. Până acum am făcut doar teatru, deci l-aş lua pe el pe o insulă pustie, dacă despre asta este vorba, dar dacă nu, aş vrea să experimentez şi cu filmul, normal. La reclame sau show-uri de televiziune e uşor, pentru că nu am făcut nici una, nici alta, dar, din nou, cred că ar fi o experienţă interesantă.
R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
D.P.: Îmi place diversitatea de care dă dovadă, sunt spectacole pentru toate tipurile de spectator. Îmi place generaţia tânără, din care fac parte, pentru că mi se pare că va avea ceva de spus.
R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
D.P.: Nu îmi place că suntem prea mulţi actori şi prea puţine teatre.
R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
D.P.: Prima oară m-am întâlnit cu opera lui în facultate, la cursurile teoretice. A doua oara a fost în momentul în care am început să citesc pentru HOP, normal, ceva mai aplicat de data asta. Da, nu e simplu deloc şi e bine că e aşa.
R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
D.P.: La HOP sper să fie cald şi să avem mult public în sală. După HOP sper să fie cald şi să avem mult public în sală.