Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XX) - Anamaria Olaş - Gala HOP, 2018


, un interviu cu

august 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Anamaria Olaş, 30 ani, din Suceava

Studii: (nivel Licenţă) UNATC, Bucureşti, actorie, promoţie 2011-2014, clasa profesorului Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual cu Fuck Freud.


(
Anamaria Olaş)

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Anamaria Olaş: Eu sunt Ana Olaş, în continuă mişcare şi sper, evoluţie.

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
A.O.: Eu am dat la teatru la 22 de ani. Înainte am făcut Jurnalism la FJSC. Când mă înscriam la facultate, eram cu tata şi i-am spus că aş da la teatru. Mi-a zis că o să mor de foame prin culise. Peste patru ani m-am hotărât că sunt pregătită să mor de foame şi am dat. M-am hotărât cu câteva săptămâni înainte şi n-am intrat. Am dat la Spiru Haret şi acolo m-am întâlnit cu magica Adriana Piteşteanu la care mai apelez şi acum când am o nedumerire. Anul următor am dat şi am intrat. Mă bucur că n-am dat la 18 ani, nu cred că eram pregătită.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
A.O.: Din inconştienţă şi nu regret nimic.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
A.O.: Da da da. Ai răbdare.

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
A.O.: Şcoala de teatru a fost acasă pentru trei ani şi profesorii, familie, cu tot ce implică asta. Nu m-a învăţat ce să fac după. Cred că ar fi ideal ca, o dată pe săptămână, să se lucreze la un repertoriu de casting, să nu mergem ca oile. Actorul învaţă dincolo de şcoală. De când se trezeşte dimineaţă până pune capul pe pernă.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
A.O.: Theo Costache. Nici nu trebuie să-l vând, trebuie doar să-l vadă. Se vinde singur.

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
A.O.: Marius Manole. Clişeu poate, pentru că e atât de bun şi multă lume îl place. Eram în anul II când am avut ocazia să lucrez cu el. Eu eram o amărâtă (în extaz, bineînţeles) din figuraţia specială şi el era deja Marius Manole iubit de toţi. Bunătate, generozitate, umor şi susţinere all the way. E o lecţie de actorie care respiră OM prin toţi porii.

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
A.O.: Sunt un spectator de teatru entuziasmat şi uşor de bucurat. Pe scenă îmi place să văd viaţa. Îmi place performance-ul. O ador pe Abramovic. Îmi place detaliul pe scenă. Mă hrăneşte. Mă inspiră.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
A.O.: Da. Am nevoie de critică. Ce-a fost bun simţ în general, de aia, când primesc laude, aştept să treacă la critică. Din aceeaşi categorie e şi faptul că nu prea ştiu să primesc aplauze. E mereu ceva ce nu-mi convine din ce am făcut. Cred în acest schimb de energie şi când e pe bune, e magic.

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
A.O.: Alexander Hausvater. Pentru că are o înţelegere asupra lumii şi asupra caracterului uman ieşite din comun. Şi lucrează cu asta. Aşa că îi dau sufletul să-l modeleze cum vrea el.

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
A.O.: Citesc compulsiv. Pe cărţi mi se duc toţi banii. Am avut o perioadă care s-a încheiat de curând în care am citit doar Freud, Jung, Adler, Frankl, Heidegger. Îl iubesc pe Jung. Cartea Roşie are un loc special la mine în casă. Acum am reînceput cu biografiile şi autobiografiile. Mi-am cumpărat jurnalul Fridei Kahlo din ultimele două săptămâni de viaţă şi e în spaniolă şi e o comoară. Asta citesc acum, în paralel cu jurnalul lui Kurt Cobain, care arată de parcă ar fi fost tras la xerox după original. Şi a lui Nikki Sixx. Şi autori romani contemporani. Şi as putea să scriu despre cărţi o carte. Şi văd filme. Nouvelle Vague, orice. Truffaut, Godard, Rivette, Rohmer, Resnais. Chiar am citit de curând o autobiografie a Annei Wiazemsky, care a fost soţia lui Godard. Îl ador pur şi simplu pe Xavier Dolan. I-am văzut fiecare film de câteva ori. Îmi place Gaspar Noe. Îmi plac muuuulţi. Văd orice film cu Tilda Swinton, mă fascinează. James McAvoy, Joaquin Phoenix. O să fac un ghiveci aici. Şi încerc să mă opresc. Ascult ce-mi provoacă emoţie. Asta caut. Şi nu e greu. Şi aici e un ghiveci. Miles Davis, CocoRosie şi Angus and Julia Stone, Van Morrison, Tom Waits, Patti Smith... care-mi sunt de suflet, îmi vin prea multe nume în cap. La mine în casă se asculta Queen, Pink Floyd şi alţii şi le iubeam muzica. Dar ascultam în paralel Andre, aşa că dădeam concert în faţa blocului cu Lasă-mă papa la mare şi Comfortably Numb. La Andre am renunţat între timp. Visez. Nu mă opresc din visat. Dansez. Aproape în fiecare zi. Am nevoie să dansez. Cânt. Prost. Desenez. Prost. Fac de mâncare. Bine. Mai nou îmi face o deosebită plăcere să vorbesc cu mine.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
A.O.: M-am gândit la asta. Am vrut foarte mult să plec în Paris. Şi cu cât planul devenea mai concret, am descoperit că nu voiam foarte mult să plec ci să fug. Aşa că am rămas.

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.O.: Îmi plac întâlnirile cu oameni pasionaţi, care vorbesc aceeaşi limbă cu tine şi nu e nevoie să-ţi traduci sufletul. Îmi plac mulţi OAMENI din teatrul românesc.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
A.O.: Nu-mi place durerea, frustrarea, alergătură. E o muncă zilnică să-ţi păstrezi sufletul intact şi obrazul subţire.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
A.O.: Mi-am dat licenţa cu Fata Vitregă. Întâlnirea mea cu Pirandello e una din cele mai frumoase întâlniri din viaţa mea. Pentru că de mână mă ţinea Mirela Gorea.

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
A.O.: Sper să se întâmple. Vreau doar să mă bucur. Ştiu, sună stupid. Şi după, tot să se întâmple. Şi să mă bucur. Da, sună stupid. Dar e adevărul.




 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu
 Alte articole de Anamaria Olaş


Alte articole

 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 Programul Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 De vorbă cu... (XXIII) - Alexandru Banciu - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Alexandru Banciu
 De vorbă cu... (XXII) - Beatrice Rubică - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Beatrice Rubică
 De vorbă cu... (XXI) - Ada Dumitru - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Ada Dumitru
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer