Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XXII) - Beatrice Rubică - Gala HOP, 2018


, un interviu cu

septembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Beatrice Rubică, 25 de ani, din Galaţi

Studii: Facultatea de Teatru, secţia Actorie, UNATC "I. L. Caragiale", Bucureşti, promoţia 2011-2014, clasă prof. univ. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual cu Casting, după Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello


Beatrice Rubică (foto: Domnica Cârciumaru)

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Beatrice Rubică: Beatrice. Încântată de cunoştinţă. Sunt un om care încearcă să fie cea mai bună variantă a lui şi să fie OM mai înainte de toate. Apoi sunt femeie, fiică, actriţă, trainer de actorie, prietenă, colegă. Şi cine ştie ce mai urmează!

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
B.R.: Totul a pornit de la un flyer primit de la un promoter în drumul meu de la şcoală spre casă când aveam 11 ani. Scria mare "Cursuri de actorie pentru copii". Până în momentul respectiv, nu mă gândisem niciodată să mă duc la nişte cursuri de genul ăsta. Deşi cel mai mult îmi plăcea să ies cu ceilalţi copii în faţa blocului şi să ne jucăm de-a personajele. Probabil te întrebi ce însemna asta. Ne uitam la aceleaşi filme sau chiar la telenovele (vorbeam deja fluent spaniolă din acest motiv) şi când ieşeam afară, ne distribuiam în personajele respective şi fie refăceam secvenţele văzute cu o zi înainte la televizor, fie improvizam, rămânând fiecare în personaj. Era o adevărată nebunie! Mai ales pentru vecinii care erau nevoiţi să ne suporte ţipetele, râsetele, replicile strigate din toţi rărunchii şi tot aşa.
Atunci când am văzut flyer-ul, am avut un sentiment foarte puternic că trebuie să merg la cursurile respective. Ceva mă împingea de la spate. Aşa că nu m-am lăsat până nu i-am convins pe ai mei să îmi sponsorizeze iniţiativa. Şi apoi m-am îndrăgostit iremediabil de atmosfera de la cursuri. Pluteau în aer ludicul, creativitatea, bucuria, imaginaţia, solidaritatea. S-a transformat în cea mai frumoasă experienţă de până atunci. Aşadar, mi-am dorit să o retrăiesc la nesfârşit.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
B.R.: Nu mă puteam vedea făcând altceva. Şi nici acum nu mă văd. Sunt genul ăla de om care nu poate face nimic din ceea ce nu îi place. Ar fi fost un chin pentru mine să am un job de birou, de exemplu, la care mi-ar fi fost lehamite în fiecare zi să mă duc. Actoria e ceea ce iubesc cel mai tare să fac şi ştiu că mi-am ales ceva dificil pentru perioada asta, dar îmi asum toate inconvenientele. Pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a fi pe scenă, cu emoţiile de dinainte de începerea fiecărui spectacol, cu descoperirile şi căutările din timpul repetiţiilor sau cu mulţumirea că ai făcut un spectator fericit într-o seară în care poate avea cea mai mare nevoie de asta.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
B.R.: Dacă ar fi să aleg din nou, aş alege tot actoria. Nu doar teatrul, fiindcă iubesc la fel de mult şi filmul. Şi îmi doresc să le fac pe amândouă.
Iar dacă ar fi să mă întorc în timp cu 5 ani, mi-aş zice: "Fată, ai încredere în tine, munceşte mult, mergi la toate castingurile şi fii răbdătoare! Vei vedea că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla. Dar nu când ai tu chef, ci la momentul potrivit. Hai, că poţi!"

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
B.R.: Facultatea m-a învăţat ABC-ul. Mi-a pus bazele celor mai importante principii din meseria de actor. M-a învăţat să lucrez în echipă şi să fiu atentă la partenerul de scenă, m-a învăţat că trebuie să pornesc de la mine, să fiu eu însămi în situaţia dată şi mi-a arătat că dacă fac apel la memoria mea afectivă şi caut în adâncurile amintirilor şi trăirilor mele, voi fi uimită de bogăţia pe care o pot căpăta nişte litere scrise pe o foaie de hârtie, m-a învăţat că esenţial este procesul, nu succesul şi m-a mai învăţat să mă îndrăgostesc de fiecare rol pe care îl primesc. Ceea ce nu m-a învăţat, a fost tehnica. Acel mare As din mânecă fără de care un actor nu poate supravieţui prea mult timp. Să poţi reface personajul seară de seară, la fiecare spectacol, păstrând un anumit nivel, indiferent dacă ai o zi mai proastă sau nu te simţi tocmai în formă. Iar asta, spre bucuria mea, am învăţat-o dincolo de facultate. Pe scândura teatrelor la care am jucat şi pe platourile de filmare. Acolo înveţi să fii un profesionist. Acolo înveţi ce înseamnă, cu adevărat, meseria asta. Eşti pus în faţa faptului împlinit şi nu trebuie să dezamăgeşti.

R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
B.R.: Sunt foarte ambiţioasă şi nu îmi place deloc să renunţ atunci când îmi doresc foarte mult ceva, muncesc mult, sunt serioasă şi responsabilă atunci când intru într-un proiect, pot juca o paletă variată de personaje, de la ingenue până la personaje de forţă şi personaje de comedie, am dobândit o anumită relaxare la castinguri şi sunt curajoasă.
Pe de altă parte, stau destul de prost la capitolul "răbdare" şi uneori îmi pierd speranţa şi mă revolt pe tot felul de nedreptăţi şi fisuri ale sistemului, întundecându-mi mintea şi uitând să gândesc constructiv.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
B.R.: Dacă aş fi în locul dumneavoastră, nu l-aş rata pe Răzvan Nicolae Răduţă. Am fost în aceeaşi grupă la facultate. Şi pe lângă faptul că pot spune că e foarte talentat, are un gen de umor subtil rar şi e pasionat de ceea ce face, e şi un om fain, serios şi muncitor.

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
B.R.: Chiar trebuie să mă rezum la unul singur? Ok. Îl admir foarte mult pe domnul Marian Râlea. Culmea e că în primul an de facultate la UNATC, am fost profund marcată după ce l-am văzut jucând un rol impresionant în Îngropaţi-mă pe după plintă, în regia lui Yuri Kordonski la Teatrul Bulandra, iar apoi, mi s-a împlinit visul de a-i fi alături pe scenă şi jucăm împreună în spectacolul Eu nu contez. Este un partener de scenă extraordinar de generos şi atent, alături de care te simţi întotdeauna în siguranţă, un actor care iubeşte foarte mult publicul şi se gândeşte mai înainte de toate ca cei din sală să înţeleagă şi să primească mesajul pe care spectacolul vrea să îl transmită, este perfecţionist şi vrea totul de la fiecare spectacol pe care îl joacă şi de la actorii din jurul său, munceşte extrem de mult şi îmi mai place la dumnealui faptul că a păstrat mereu viu copilul din el şi e neobosit în a se juca şi a se bucura pe scenă.

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
B.R.: Da, sigur că sunt spectator de teatru. Îmi place să merg să văd spectacole şi mi se pare că pot învăţa foarte multe în felul ăsta. Doar că atunci când ai experienţa scenei, nu mai poţi privi totul ca un simplu spectator, oricât de mult ţi-ai dori. Vezi lucruri de interior pe care ceilalţi nu le văd şi, uneori, îţi captează atât de mult atenţia un lucru de genul ăsta, încât uiţi să te bucuri de povestea în sine. Dar, recunosc că asta se întâmplă de cele mai multe ori la spectacolele nu tocmai reuşite. La un spectacol foarte bun, are loc un fel de magie şi te pierzi în poveste mai uşor. De altfel, asta e ceea ce îmi place să văd pe scenă. Magie.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
B.R.: Cum să nu? Păi altfel, cum am mai şti unde ne situăm pe scara evoluţiei noastre faţă de noi înşine? Dacă nu ar veni nimeni să ne tragă de mânecă atunci când nu facem ceva bine sau să ne spună ce am putea îmbunătăţi, dacă nu ar exista apluzele ca un semn de apreciere al unui rezultat bun... am fi fără busolă. E drept că intuiţia actorului ajută foarte mult în privinţa asta, dar nu e mereu deajuns.

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
B.R.: Yuri Kordonski. O parte din răspunsul meu se află mai sus. Acum să vedem cine a fost atent până aici!:) Nu am avut şansa să lucrez cu dumnealui până acum, însă mi-aş dori foarte mult. I-am văzut spectacolele şi apreciez mult curăţenia, emoţia şi profunzimea pe care le transpune în scenă prin regie. Şi simt că se potriveşte mult sufletului meu.

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
B.R.: Citesc cam orice îmi pică în mână. De la reviste, articole de pe net, până la cărţi de psihologie practică, spiritualitate, romane care mă emoţionează şi cărţi de non-ficţiune. Acum citesc Cartea despre femei de Osho şi m-am apucat de curând şi de Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari, ambele foarte captivante.
De văzut, văd filme, cât pot de multe şi cât pot de des. Îmi place în mod special Nikita Mihalkov şi recomand cu toată inima Barber of Siberia şi 12. Sunt două filme colosale!
De ascultat, ascult folk, hip hop, pop, muzică clasică, şlagăre româneşti, chiar şi comercială. Aici depinde cel mai mult de starea pe care o am când deschid Youtube-ul.
Despre visuri nu vorbesc.:)
Dar îţi mai spun că iubesc plimbările în natură, călătoriile prin locuri necunoscute, cunoaşterea unor oameni noi şi schimburile de idei, ieşirile cu prietenii, dansul, parcurile de distracţie şi board-games-urile.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
B.R.: Sunt de părere că dacă vrei să faci actorie şi la nivel internaţional, tot de aici ar fi bine să începi. Doar că eu nu sunt şi nici nu am fost vreodată pornită să plec din ţară, fiindcă o iubesc şi vreau să dăruiesc tot ce pot şi am eu mai bun oamenilor de aici. Dacă vreodată voi avea ocazia să o fac, voi vedea atunci.

R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajată într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
B.R.: Vei zice că sunt hapsână, dar aş vrea să le fac pe toate. E prea scurtă viaţa ca să ne mai punem şi noi tot felul de limite. Nu vreau să regret mai târziu că nu le-am încercat pe toate. Mai ales că toate cele enumerate de tine mai sus sunt parte din meseria de actor (mai puţin show-urile de televiziune - aici e discutabil).

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
B.R.: Îmi place că se pune mult suflet.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
B.R.: Nu-mi place când nu se pune.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
B.R.: HOP-ul e de vină! Mă mai întâlnisem cu domnul Pirandello în trecere, prin facultate, dar HOP s-a gândit să-mi şi facă cunoştinţă cu el. Mulţumesc!

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
B.R.: La HOP sper să mă joc. După HOP sper să joc.




 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu
 Alte articole de Beatrice Rubică


Alte articole

 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 Programul Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 De vorbă cu... (XXIII) - Alexandru Banciu - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Alexandru Banciu
 De vorbă cu... (XXI) - Ada Dumitru - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Ada Dumitru
 De vorbă cu... (XX) - Anamaria Olaş - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Anamaria Olaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer