De vorbă cu... (XIX) - Nadina Cîmpianu - Gala HOP, 2018

Nadina Cîmpianu, 22 ani, Satu Mare.

Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, secţia Actorie, promoţia 2018, clasa prof. conf. dr. Miriam Cuibus
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual cu momentul Un actor în căutarea unui personaj (după piesa Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello).

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Nadina Cîmpianu: Nadina Cîmpianu, actor.

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
N.C.: Încă nu m-am apucat, abia am terminat facultatea.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
N.C.: Dumneavoastră spuneţi că sunt dificile. Eu, sincer, nu am de unde să ştiu asta, pentru că nu am trăit în alte vremuri - în consecinţă nu ştiu dacă sunt mai grele sau mai uşoare decât altele. Prezentul e singurul pe care-l am şi îl parcurg / trăiesc în consecinţă, cu luciditate fără să mă împovărez de istoriile vremurilor anterioare.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
N.C.: Da. Dacă m-aş putea întoarce în timp, mi-aş spune să merg să văd teatru - ceea ce ar fi absurd pentru că în oraşul în care mă aflam acum 5 ani nu exista (şi nici acum nu există) teatru.

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
N.C.: Şcoala mea de teatru se numeşte Miriam Cuibus.
Dumneaei m-a învăţat să iubesc şi să respect teatrul: scena ca loc sacru - adică nu poţi să faci orice şi oricum în scenă; munca în echipă; disciplina artei actorului - corp şi voce antrenate pentru scenă / lecturile şi studiile contează!!! / prezenţă "acum şi aici"; generozitate faţă de partener şi de public; curiozitate.
În afara şcolii:
Colaborarea la spectacolul La ordin, Fuhrer! în regia domnului Mihai Măniuţiu m-a învăţat ce înseamnă să lucrez cu un regizor / Colaborarea de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca <>nobr>m-a învăţat ce înseamnă munca în teatrul de stat / Participarea la workshop-ul Commedia dell'arte susţinut de Stefano de Luca de la Piccolo Teatro di Milano organizat de UNITER - Centrul de Cercetare "Ion Sava" m-a învăţat că networking-ul în meseria noastră e vital.
În rest:
Pentru a mă dezvolta ca artist, m-am asociat oamenilor care împărtăşesc acelaşi fel de a vedea teatrul ca mine, alături de care învăţ încontinuu.

R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
N.C.: Cred că e cam devreme să vorbesc despre asta - despre bilanţuri. Tot ceea ce ştiu este că sunt exact acolo unde îmi doresc să fiu - pe drumu-ăl bun. În rest... lucrez.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
N.C.: Alex Macavei - pentru că e un actor bun cu bun simţ! (şi nu, nu pentru că e băiat).

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
N.C.: Vara asta am fost în Londra şi am văzut spectacolul Regele Lear şi m-am îndrăgostit de Ian McKellen. Ăsta da actor!!!

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
N.C.: Merg la teatru în ţară şi afară. De cele mai multe ori sunt un actor care se uită la spectacol; alteori când spectacolul e foarte bun devin un simplu spectator. Îmi place să văd un teatru profesionist, care mă pune în situaţia de a reevalua profesia - ce înseamnă să fi om.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
N.C.: Da. Da. Atât cât consider.

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
N.C.: Andrei Şerban. Pentru cele 3 spectacole de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca (Unchiul Vania, Strigăte şi şoapte, Hedda Gabler).

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
N.C.: Orice îmi face bine şi mă inspiră. Încerc să îmi trăiesc viaţa în plin.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
N.C.: Primii şapte ani de şcoală i-am petrecut în Portugalia. M-am întors, am terminat liceul, facultatea... de aici înainte graniţele sunt deschise.

R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajată într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
N.C.: Orice, atâta timp cât pot să îmi fac meseria fără să îmi îndoi coloana vertebrală.

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
N.C.: Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul Act, Unteatru... şi alte câteva excepţii.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
N.C.: Nu îmi place "Las că merge şi aşa!", autosuficienţa.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
N.C.: Pirandello a fost un vehicul care m-a ajutat să mă întâlnesc cu mine însămi la un alt nivel.

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
N.C.: Vreau să văd dacă după cei 3 ani de facultate sunt în stare să depăşesc emoţiile, fricile şi atmosfera critică din sală şi să am libertatea de a regăsi căldura şi familiaritatea dintre mine şi text şi juriul de la preselecţia din Bucureşti. Sunt convinsă că ceea ce se va întâmpla va fi exact lucrul de care am nevoie. "O să vedeţi voi cum îmi iau eu zborul! Da, îmi iau zborul! Şi de-abia aştept clipa, credeţi-mă, de-abia aştept!" - Luigi Pirandello.