Studii: Absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca, clasa Miriam Cuibus, 2015, şi absolventă a masteratului de actorie UNATC, 2017.
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual cu Fiecare cum vede - colaj după texte de Luigi Pirandello.
(Ana-Maria Pop)
Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Ana-Maria Pop: Sunt un om care iubeşte, caută, visează, speră şi munceşte.
R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
A.-M.P.: Hmmm, mai degrabă m-a apucat el pe mine împreună cu doamna învăţătoare, Ana Mureşan, soţia poetului Ion Mureşan. Cei doi ne bucurau în fiecare an cu piese de teatru scrise de dânşii, făcându-ne pe mine şi pe colegii mei să ne îndrăgostim de rolurile noastre pline de farmec şi magie. Nu mai zic de momentul mult aşteptat, când fiecare apărea cu costumul şi ne admiram unii pe alţii. Iar de acolo, lucrurile au evoluat de la sine până am ajuns cu diploma la dosar.
R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
A.-M.P.: De drag şi din nevoia de a transmite mesaje. Mă emoţionez uşor la filme şi spectacole, şi mi-am promis că vreau să fac şi eu asta pentru ceilalţi - să produc emoţie şi eliberare.
Cred că meseria asta îţi oferă cel mai direct mod de a ajunge la sufletul omului şi de a reuşi să schimbi în bine nişte lucruri în el. Ne învaţă să creştem aripi şi încredere.
R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
A.-M.P.: Da, aş alege tot teatru. Dacă aş putea să mă întorc în timp, mi-aş spune că trebuie să am multă răbdare şi încredere, că nu trebuie să pun la suflet orice "eşec", căci nu există eşec, ci doar învăţătură. A, şi în mod clar mi-aş spune; nu mergi la casting ca să mulţumeşti comisia, ci mergi la casting ca să spui o poveste cât de bine şi onest poţi tu.
R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
A.-M.P.: Şcoala m-a învăţat că e vorba despre Noi, şi nu doar despre Mine. M-a învăţat să respect spaţiul de lucru, să îmi susţin colegii, căci avem nevoie unul de celălalt şi numai aşa putem evolua. Îmi aduc aminte de o vorbă de-a doamnei Miriam Cuibus - Nu vă cer să vă iubiţi, vă cer să vă respectaţi. Mi s-a părut onest şi just. Desigur că am ajuns şi la legături sufleteşti cu anumiţi colegi de-a lungul timpului, dar respectul era şi va rămâne vital.
Şcoala nu m-a învăţat în schimb că uneori voi fi singură şi că va trebui să mă descurc, mi-a dat însă de înţeles că am resurse interioare la care pot apela. Oricum nu cred că era de datoria ei să o facă. E o lecţie personală pe care a trebuit să o învăţ de-a lungul timpului şi pe care încă o învăţ.
Dincolo de şcoală cred că actorul învaţă din cărţi, din texte, din filme, de pe stradă, din parcuri, din staţiile de metrou, din spectacole, din orele de singurătate în care se dă cu capul de pereţi ca să înţeleagă scopul şi sensul personajului / textului, din iubire şi suferinţă, din castinguri, din relaţiile cu ceilalţi colegi, din întâlnirile cu regizori. Din muncă.
R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
A.-M.P.: Ce am, ce nu am... Am dorinţă, perseverenţă, speranţă şi putere de muncă. Cred că trebuie să am mai multă răbdare în schimb. Atât ca om, cât şi ca actor. Şi în continuare mă cert adeseori că las frica să pună mare stăpânire pe mine înainte de orice concurs / casting.
R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
A.-M.P.: Ce frumoasă întrebare! Mihai Mitrea. În şcoală, făcea atât lumini cât şi roluri în spectacole, nu întârzia şi nu lipsea niciodată. Cântă şi dansează, e muncitor, sincer şi transparent pe scenă.
R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
A.-M.P.: O admir pe Andreea Grămoşteanu. M-a făcut să râd şi să plâng în aceeaşi oră. Sursă de putere, sensibilitate şi adevăr teribil pe scenă. O ador.
R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
A.-M.P.: Îmi place să văd adevăr şi relaţie. Îmi place să am pielea de găină şi să uit să analizez - să mă poarte spectacolul şi să aplaud din inimă la final.
R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
A.-M.P.: Da, am nevoie de critică. Nu ştiu ce să spun despre aplauze, îi văd pe unii lângă mine în public cum se ridică la final şi aplaudă teribil după ce au stat tot spectacolul cu nasul în telefon, deci... Cred că încă suntem nişte spectatori prea cuminţi.
R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
A.-M.P.: Îmi vin multe nume în minte. Atât regizori de film, cât şi regizori de teatru. Kubrik, Iñárritu, Tarantino, Hitchcock, Ariane Mnouchkine, Ostermeier, Gabor Tompa, Yuri Kordonski, Silviu Purcărete, Vlad Massaci şi aş mai putea umple câteva rânduri bune cu regizori la fel de valoroşi, pe care îi admir. De ce? Pentru că îmi oferă iluzia adevărului într-un mod atât de profund şi magic, încât plec transformată de la teatru sau din cinema, şi de abia aştept să revin.
R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
A.-M.P.: Citesc Jose Saramago vara asta. Acum stă pe noptieră Omul duplicat. Ascult multă muzică instrumentală şi hip-hop din anii '90 când merg la alergat. Aretha Franklin, Etta James, Nina Simone, Queen sunt cele mai frecvenţi artişti din playlistul meu în perioada aceasta. Îmi place să fac sport, să ies cu câinele la plimbare în parc, să călătoresc, să citesc, să mă uit la filme.
R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
A.-M.P.: M-au ţinut în ţară oamenii pe care i-am întâlnit şi de care mă leagă sentimente puternice de iubire. Şi pentru că acum consider că trebuie mai întâi să reuşeşti în ţara ta pentru a atinge ulterior un nivel profesional înalt în afară. Dar nu exclud deloc posibilitatea de a călători cu proiecte. Asta e una dintre dorinţele cele mai mari: să îmbin meseria şi călătoria.
R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajată într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
A.-M.P.: Prefer orice îmi oferă libertate de exprimare, o echipă serioasă, dedicată şi îmi oferă posibilitatea de a mă descoperi mai mult şi de a crea lucruri care chiar contează pentru mine, pentru noi.
R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.-M.P.: Îmi place că există actori şi regizori dedicaţi, cu viziune, care îşi iubesc şi respectă meseria.
R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
A.-M.P.: Nu-mi place că există actori şi regizori nededicaţi, fără viziune, care nu îşi iubesc şi respectă meseria.
R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
A.-M.P.: M-am reîntâlnit cu el vara aceasta, cu multă dorinţă de a-l descifra şi de a-i proteja ideea şi mesajul. În continuare, pe măsură ce repet momentul pentru Gală, sunt foarte atentă să nu las emoţiile să umbrească nimic din scop şi mesaj - Cine suntem noi cu adevărat? Care e adevărul? Există un adevăr comun? Fiecare cum vede.
R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
A.-M.P.: La Hop îmi propun să îmi îndeplinesc toate sarcinile cu profesionalism şi înţelepciune. După Hop, să vedem ce spune telefonul.