Studii: Facultatea de teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucuresti, Arta Actorului, promoţia 2016, la clasa prof. Univ. Dr. Adrian Titieni.
Participă la Gala Hop 2018, la secţiunea Individual cu ...un personaj vrea să se afirme, duipă Luigi Pirandello.
Alice-Cora Mihalache (foto: Cornel Lazia)
Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Alice-Cora Mihalache: ...sunt o fărâmă desprinsă din inima bunicului meu, dintr-un suflet extrem de mare...
R.P.: Cum ai ajuns la actorie?
A.-C.M.: Au fost momente în viaţa mea în care credeam că actoria e doar un vis irealizabil şi alte momente în care îmi dădeam voie să visez... Prima tentativă am avut-o pe la opt ani, inspirată de celebrul serial creat de David Lynch, Twin Peaks. Era ceva foarte nou pentru mine. Mi se părea fascinant. Nu mai văzusem până atunci un serial învăluit în mister şi groază. Îmi era îngrozitor de teamă de The Man From Another Place, piticul din Twin Peaks şi într-o seară mi-am construit un întreg moment despre el, pe baza a ce văzusem în film, şi am improvizat în sufragerie, în faţa mătuşii şi a câtorva musafiri. Era destul de amuzant ce făceam. Puneam muzică, stingeam lumina, îmi luminam faţa cu o brichetă cu care scoteam scântei, mă mişcam ca el şi purtam o pălărie care îmi era mare şi-mi acoperea toată fruntea. Voiam să-mi luminez doar ochii ca să pară totul dintr-un film de groază... A fost o joacă care mi-a influenţat puternic gândirea. După un timp viaţa mi-a oferit alte circumstanţe, am avut o lungă perioadă în care am călătorit. Am fost la Paris, Milano, Munchen, Tel Aviv, Singapore, Korea, cu contracte de muncă ca model. Îmi doream să câştig bani şi să văd lumea, iar faptul că mi se ofereau contracte, mi se părea un prilej bun de a realiza ceea ce îmi doream. Aşa am ajuns la castingurile pentru reclame unde am cunoscut câţiva regizori care mi-au spus că mă mişc bine în faţa camerei şi care, prin prisma acestui lucru, mi-au amintit că eu de mică îmi doream să devin actriţă. În timpul ăsta am mai făcut Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, clasa de engleză şi spaniolă. Îmi servesc studiile pentru că dau frecvent probe în limba engleză şi am filmat deja în limba engleză. Mi-ar plăcea să dau probe şi în limba spaniolă, dar deocamdată nu s-a ivit ocazia.
R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
A.-C.M.: Nu m-am gândit niciodată aşa. Nu ştiu dacă putem numi neapărat aceste vremuri dificile. Cred că au fost vremuri şi mai dificile de atât. Cele de după anii '90, când nu mai mergea lumea la teatru, spre exemplu. Am auzit vorbindu-se despre asta. Acum lumea merge la teatru. Văd treaba asta, cu vremurile dificile, mai degrabă ca pe o chestiune de adaptare. Cred că în orice meserie trebuie să te dedici, să te remarci, să lupţi, să dovedeşti că eşti bun. Lucrurile nu vin fară implicare sau fără efort. E nevoie de răbdare şi să faci lucrurile cât mai bine... şi nu numai într-o meserie creativă, ci în toate meseriile...
R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul?
A.-C.M.: Da. Tot teatru mi-ar plăcea să fac... Nu am niciun fel de regret că am ales să fac ceea ce cred eu că e una dintre cele mai frumoase meserii. O meserie care, prin prisma imaginaţiei, îti oferă un soi de libertate, dar libertate combinată cu multă disciplină.
R.P.: Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
A.-C.M.: Aş reformula. Ce aş face dacă m-aş întoarce în timp cu 5 ani? Pentru că de spus mi s-au spus mai multe lucruri la început. Pe unele mi le-am putut însuşi, pe altele mai puţin. Uneori înţelegeam abordarea, alteori nu. Dar mi-aş exersa mai mult relaxarea şi mi-aş da voie să am mai multă încredere şi nu m-aş mai autocenzura.
R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru?
A.-C.M.: Cel mai important lucru: "să mă raportez firesc la situaţie, cum aş face eu dacă aş fi în acea situaţie" şi să învăţ bine textul:) Glumesc! Nu cred că există ceva ce să nu mi se fi spus în şcoală!
R.P.: De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
A.-C.M.: Învaţă de oriunde, din viaţă mai ales, din experienţa pe care o trăieşte făcând meseria. E o meserie care se fură de la colegi. Înveţi şi de la oamenii de pe stradă, pe care îi vezi şi îi studiezi şi le analizezi comportamentele. Înveţi din evenimentele importante pe care le trăieşti în viaţa ta sau pe care ceilalţi de lângă tine le trăiesc şi nu rămâne decât ca tu să le observi. Înveţi de la oameni de la înmormântari sau de la nunţi, de la oameni bătrâni, de la copii, de oriunde... Actorul preia tot timpul din jur şi trece totul prin filtrul lui. El analizează mecanisme de gândire, comportamente, observă reacţii. Un actor bun este un actor care ştie să asculte.
R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
A.-C.M.: Nu cred că e vorba despre ceva ce mi-ar lipsi. Cred că întotdeauna e loc de mai multă muncă, eu cu mine. Cred că această meserie te solicită din toate punctele de vedere şi pe toate planurile şi dacă uiţi să te dedici, lucrurile nu mai funcţionează cum trebuie. Oricum o iei de la capăt cu fiecare rol şi asta nu ţine de experienţă. La un moment dat, cineva apropiat mi-a spus: "Trebuie să dai ceva meseriei la schimb", iar eu cred că deja am facut-o. Am renunţat la foarte multe aspecte ale vieţii pe care aş fi putut să le iau in calcul ca să fac această meserie. E ca un schimb de mingi, pe care, dacă vrei să-l faci lung, e nevoie de exerciţiu permanent. Nu am facut niciodată canto în afara orelor de la facultate, dar am experimentat în afara facultăţii şi mi s-a spus că am ureche muzicală şi voce. Balet am făcut foarte puţin, dar cred că mă mişc destul de bine.
R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
A.-C.M.: Marcela Nistor. Mi-a plăcut s-o văd, în egală măsură, atât pe dramă cât şi pe comedie. O actriţă cu foarte multe calitaţi: versatilă, promptă, spontană şi extrem de carismatică. Am văzut fineţe şi treceri aproape insesizabile în jocul ei actoricesc. Are forţă dramatică şi graţie în acelaşi timp. Marcela nu este numai un actor profesionist, ci şi un om cu un caracter deosebit.
R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
A.-C.M.: Domnului profesor Adrian Titieni îi port mai mult decât un sentiment de simpatie. Îi port respect. Domnul profesor Titieni a însemnat pentru mine un reper profesional şi va continua să fie un reper în activitatea mea profesională. El este şi cel care m-a ascultat în momente sincere ale mele, legate de viaţă şi tot de la dânsul am înţeles că fericirea noastră, a tuturor, nu trebuie să depindă de a altcuiva.
R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
A.-C.M.: Da. Merg la teatru frecvent. Îmi place să văd teatru şi am de fiecare dată emoţii când îmi văd prietenele jucând. Câteodată am poate chiar mai multe emoţii decât dacă aş fi fost eu în locul lor. Îmi place să văd spectacole reuşite la care să mă gândesc mult după.
R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
A.-C.M.: Cred că nimănui nu-i place să audă critici. Acum, depinde, dacă critica e constructivă, în mod normal e binevenită. Dacă nu e constructivă, consider că nu-mi serveşte la nimic şi prefer să mă prefac că n-o aud. Aplauzele fac parte din spectacol şi sunt un soi de conformism în care lumea aplaudă, pentru că aşa e la teatru, dar nu ştim dacă toată lumea e mulţumită, însă ştim cu siguranţă că e o formă de respect şi atunci e agreată reciproc.
R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
A.-C.M.: Ioana Păun. Este regizoarea cu care lucrez pentru un spectacol care va avea premiera în toamna lui 2018. Primul spectacol care vorbeşte despre incendiul de la Colectiv. Cred că e o regizoare care are mult farmec şi este îndrăzneaţă.
R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
A.-C.M.: În perioada asta ascult Ennio Morricone. Am primit cadou albumul The Platinum. Sunt trei CD-uri pe care le ascult cu plăcere momentan. Şi Gramatica Filmului face parte din noile achiziţii în materie de manuale pe care urmează să le citesc din curiozitate. Îmi plac Murakami şi Steinhardt. Îmi place să ascult pop, Nina Simonne sau jazz, Billie Holiday sau soul, Aretha Franklin sau rock, The Beatles, Queen, dar şi art rock, Roxy Music sau rock psihedelic, Jefferson Airplaine, The Doors, sau disco, Donna Summer. Nu-s un mare fan al genului hip-hop, dar îmi place un subgen al acestei muzici care a avut o influenţă puternică în muzica anilor '90. Snap. Am ascultat foarte mulţi ani muzică electronică, am şi asistat la producerea ei. O adaug în lista cu preferinţe muzicale. Sunt momente când vrei să asculţi punk rock, Sex Pistols sau, de ce nu, System of a Down. Şi ca să atingem o altă latură a muzicii, un altfel de gen de muzică, ascult cu plăcere Martha Argerich. Îmi plac Chopin, Bach, Mozart. Dar cea mai mare pasiune a mea rămân filmele. Enumăr câţiva dintre regizorii ale căror filme îmi plac: Forman, Polanski, Tarkovsky, Wells, Hitchcock, Kurosawa, Bergman, Jarmusch, Lynch, Scorsese, fraţii Coen, Sam Mendes, Denis Villeneuve. Dintre regizorii români îmi plac Cristian Mungiu şi Cristi Puiu. Lucian Pintilie este un alt nume de regizor român favorit.
R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
A.-C.M.: Am avut posibilitatea să rămân în străinătate, de mai multe ori, dar ultima dată am preferat să mă întorc în Bucureşti ca să mă pregătesc pentru admiterea la teatru. Cred că nu-ţi poţi face nicăieri mai bine meseria decât în ţara ta, adică în limba ta. E frumos să locuieşti în străinătate, dar e dificil. Eşti departe de tot ceea ce înseamnă familie şi prieteni. Eşti străin de tot şi de toţi. Sigur că merită să încerci, dar cred că în cazul meu nu mi-am dorit suficient de mult să rămân acolo...
R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajată într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
A.-C.M.: Nu am un răspuns limpede dacă e mai bine să fiu angajată sau nu. Nu mă gândesc să-mi fac meseria făcând doar teatru sau doar film, deşi ambele sunt prioritare. Cred că televiziunea îţi aduce notorietate. Te remarci mai uşor prin televiziune dacă eşti bine distribuită. Oamenii se uită mai mult la televizor decât merg la teatru sau la cinema. Actorii fug de televiziune, nici eu nu-s fan, dar şi în teatru, ca şi în film, poţi avea experienţe nereuşite. Din publicitate câştigi bani uşor. Când ai o zi liberă de la teatru poţi filma o reclamă. De ce nu? Important este să-ţi faci bine meseria oriunde.
R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.-C.M.: Îmi place că există regizori tineri, pasionaţi, preocupaţi de teatru, care sunt interesaţi să facă teatru şi îl fac bine.
R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
A.-C.M.: În general în teatru nu-mi plac clişeele şi nici formele lipsite de conţinut.
R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
A.-C.M.: Citind Şase personaje..., am
Fata Vitregă este un personaj complex. Nu cred că la baza naturii ei de femeie, Fata Vitregă e genul vulgar. Cred doar că destinul ei este unul nefericit. Faptul că este o membră mai veche a grupului Madamei Pace, nu indică decât, încă o dată, destinul ei tragic şi motivul răzbunării propriului ei destin, dar şi al Tatălui. E o luptătoare, cu o forţă uriaşă de
R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
A.-C.M.: Sper ca Hop să fie un prilej bun pentru nişte întâlniri frumoase.