septembrie 2018
Concursul Internaţional George Enescu, 2018
Alexander Panfilov (Rusia), Daria Parkhomenko (Rusia) şi Daumants Liepinš (Letonia) sunt pianiştii care vor încânta publicul duminică seară, pe 23 septembrie 2018, în cadrul Finalei Secţiunii Pian, care marchează de asemenea încheierea acestei ediţii a Concursului Enescu. În program este Concertul pentru Pian şi Orchestră, nr. 3 în re minor op. 30 de Serghei Rahmaninov - în trei interpretări diferite ale celor trei finalişti.

Alexander Panfilov (Rusia), Daria Parkhomenko (Rusia) şi Daumants Liepinš (Letonia) s-au calificat în Finala Secţiunii de Pian a Concursului Internaţional George Enescu 2018. Rezultatele au fost anunţate vineri seară (21 septembrie 2018) de juriul de specialitate format din Philippe Entremont (Preşedintele Juriului), Hyoung-Joon Chang, Dan Atanasiu, Dana Borşan, Andrei Pisarev, Pascal Rogé, Peter Jablonski şi Philippe Dinkel.

Publicul va putea asculta în Finala Secţiunii Pian care are loc duminică, pe 23 septembrie 2018 la Ateneul Român, de la ora 19.00, trei interpretări diferite ale Concertului pentru Pian şi Orchestră, nr. 3 în re minor op.30 de Serghei Rahmaninov - ale celor trei finalişti.

Finala Secţiunii de Pian a Concursului Enescu 2018 se va desfăşura alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar la pupitru se va afla dirijorul Vassily Sinaisky. Biletele pentru Finala de Pian sunt sold-out, însă publicul care nu are loc în sala de concert poate urmări finala în transmisie live pe festivalenescu.ro.


Alexander Panfilov (Rusia) s-a născut pe 13 aprilie 1989. Este absolvent al Şcolii de Muzică Gnessin si al Conservatorului de Stat din Moscova şi a urmat studii postuniversitare la Colegiul Regal Nordic de Muzică din Londra, la clasa profesorului Graham Scott. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte, în săli precum Carnegie Hall din New York, Musikverein din Viena, Tonhalle din Zurich, Wigmore Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regala, Orchestra Verdi din Milano, Orchestra Regală din Liverpool.

Născută pe 28 aprilie 1991, Daria Parkhomenko (Rusia) studiază în prezent la Universitatea de Muzică şi Teatru din Hamburg (prof. Stepan Simonian) şi Şcoala de Muzică de la Fiesole (prof. Eliso Virsaladze). A susţinut recitaluri şi concerte în săli de concerte renumite precum Sala Mare a Filarmonicii din Rostov, Sala Laeisz din Hamburg şi Sendesaal din Bremen, Sala Teatrului Mariinsky, alături de Filarmonica din Rostock, Filarmonica Naţională a Letoniei, Orchestra Naţională din Talinn, Orchestra din Kaunas, Tainan Artists Orchestra.

Daumants Liepinš (Letonia) s-a născut pe 2 decembrie 1994. Studiază la Şcoala de Muzică Ingesund în Suedia (clasa prof. Julia Mustonen-Dahlkvist). A susţinut concerte cu orchestre precum Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, Orchestra Simfonică din Helsingborg si Orchestra Simfonică din Kaunas. În anul 2016, a fost ales unul dintre cei patru participanţi ai Atelierului "Mitsuko Uchida" la Carnegie Hall.

Între 1 şi 23 septembrie 2018, 270 de tineri artişti din 39 de ţări pe tot globul vin la Bucureşti să intre în competiţie pentru a câştiga un trofeu în cadrul ediţiei 2018 a Concursului Enescu.

Cu vârste cuprinse între 16 ani - cel mai tânăr concurent înscris în Concurs - şi 33 de ani - vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni susţin recitaluri cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar şi ale compozitorului George Enescu. Concurenţii evoluează în faţa juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacraţi şi în faţa publicului în cele trei etape de concurs şi în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secţiuni: Violoncel, Vioară şi Pian. La secţiunea Compoziţie, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte şi având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.

La 60 de ani de la prima ediţie, în plin an de sărbătoare a Centenarului şi a 137 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu, Concursul Internaţional George Enescu propune publicului o experienţă unică, şi extinde perspectivele culturale şi educaţionale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma şi construi o societate.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesaţi: festivalenescu.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus