Umbra Boss-ului - Hamlet în sos picant la Zile şi nopţi de teatru la Brăila şi FestiIN pe Bulevard, 2018

Fără a fi chiar a XII-a, (ci numai a VIII-a) noapte de teatru (23 septembrie 2018), ea s-a încheiat - ca, de altfel, întregul festival - cu o altă trimitere la Shakespeare: Hamlet în sos picant de Aldo Nicolaj a venit, gata preparat în bucătăria şi prin catering-ul teatrului Nottara, "bucătarul şef" fiind actorul şi regizorul Alexandru Jitea.

Chiar dacă unele persoane au nasurile subţiri, parcă într-adins pentru a strâmba din ele, aşa cum şade frumos oricărui purtător serios de belferism critic (sintagma favorită şi oripilată a regretatului profesor Florian Potra), mărturisesc că eu, unul, nu am "achiesat" la această formă de snobism cultural. Dimpotrivă: mi-am permis să mă minunez, să mă amuz şi să râd cu poftă (dimpreună cu toată sala). Ba, încă, am şi aplaudat blasfemic la sfârşitul celor două ore de comedie deşteaptă, sprinţară, obraznică... cum vreţi să-i spuneţi; dar numai după ce o vedeţi!

Sigur că, pentru a-i priza farmecul inteligent, impertinent, independent (apud Caragiale al nostru - şi el, un pic de Shakespeare, pe axa Stratford - Haimanale - via Mizil), orice spectator e musai a fi măcar informat cine a fost Hamlet ăsta... cum şi pe ce bază a funcţionat el în cultura universală, până să ajungă a fi tratat, de un italian zglobiu şi tupeist, cu ingredientele picanteriei sos-istice. Dar, aşa cum Rică Venturiano se descurca, încă de acum 150 de ani, cu "mersi / bonsoar / orvoar", să avem toată încrederea în romglezii noştri că o cârmesc, ca la ei acasă, pe "tu-bi-or-not-tu-bi, dragă iuby". Şi să ne încumetăm să-l înghiţim pe junele Hamlet privit prin gaura cheii, decodificat cu polonicul şi făcut în foi de viţă de către slugile cele kitchen-eşti din cuhnia castelului Elsinor (Danemarca, Europa).

În fond, dacă alde Gutuie, Fundulea şi restul meşteşugarilor din Visul unei nopţi de vară intrau vârtos cu tesla, canciocul şi rindeaua în teatrul marelui Will, de ce să nu acceptăm că - după câteva sute de ani - le urmează gloriosul exemplu şi personajele la fel de "uvriere", cu origine sănătoasă, ale macaronarului Aldo Nicolaj? Aşa se face că bucătăria îşi revarsă sosurile, miresmele şi mâncărurile peste dilemele unui Hamlet năzuros, cu mama lui regală Gertrude alcoolică, bine dusă după sex appeal-ul cumnatului asasin, şi care se sinucide din greşeală, înghiţind (în loc de trăscăul obişnuit) ditai otrava de şobolani. Că suava Ofelie pare cam abulică, dar oferă surpriza unei sarcini bine camuflate şi neaşteptate, în drum spre mânăstirea de destinaţie (A fi sau a nu fi... Horatio tatăl progeniturii pusă la cale înainte de a se îneca, prin pierderea echilibrului când s-a aplecat spre râu să recupereze pătrunjelul bucătăresei?)

La urma urmei, trăim o epocă a demitizărilor multilateral dezvoltate; cum era să scape tocmai unul ca Hamlet? În fond, dileme are toată lumea: cu borş sau sare de lămâie? Cu mai mult leuştean, sau numai cu tarhon? Şi, uite-aşa, într-un vârtej nostim de motive, de ironii şi de multe alte accente de proastă creştere literară, piesa prinde viteză, o ia la vale şi se duce... în legea ei. Să fim acum (doar puţin) serioşi: sunt, pe lumea asta, păcate mai mari decât să te amuzi pe o pură (dar, vai, neserioasă!) speculaţie. Ba, încă, plină de haz. Cu ce erau mai decente scriituri precum Simfonia patetică, cu care Baranga a inaugurat Naţionalul cel nou? Sau Podul soarelui al marii speranţe slobozian-ialomiţene Şerban Codrin, despre epopeea podului de la Giurgeni-Vadul Oii? Ce-i drept, giurgeni era satul lui Terente, aşa că, dragă doamnelor... nu vă mai mironosiţi aşa, chipurile în compensaţie.

Spectacolul celor de la Nottara nu este numai obraznic, în sensul bun al cuvântului. E plin de vervă, antrenant, spumos. Curtea de din dos (Gabriel Răuţă, Isabela Neamţu, Oana Cârmaciu) colcăie de toate mirosurile, aburii şi condimentele, în timp ce curtea Regală (aia din spatele bucătăriei) se căzneşte, caraghios şi năuc, să-şi ţină rangul (Bogdan Costea, Luminiţa Erga, Răzvan Bănică, Filip Ristovski, Adrian Edu, Corina Dragomir)... cu ifosele nobiliare la purtător dar cu setea şi foamea-n burtă. O remarcă specială asupra rolului funcţional al scenografiei semnate Liliana Cenean, de parcă un tel foarte inspirat ar amaesteca, până la perfecta omogenizare, cele două distinse bresle: regală şi bucătăroasă.

Câteva consideraţii de final asupra evenimentului festivalier scot în evidenţă valoarea selecţiei, bazată pe flerul celor ce şi-au asumat-o, dar şi pe calitatea (indiscutabil, ridicată) a ofertei. O cuprindere largă a adus la Brăila teatre de pe tot cuprinsul ţării (Oradea, Piatra Neamţ, Galaţi şi unele dintre cele mai importante din Capitală), ceea ce nu e deloc uşor de convins şi armonizat într-un mini-repertoriu de ţinută, care să fie şi suficient de atractiv spre a umple, timp de 16 spectacole, cele două săli ale splendidului edificiu care este Teatrul Maria Filotti.

Peste toate, dincolo de umbra tatălui lui Hamlet, a plutit şi a rodit umbra Organului. Organul local; cel care e-n toate... în cele ce sunt... şi-n cele ce mâine vor râde la soare. Prezent în prima seară la faţa locului, într-o vestimentaţie de o perfectă eleganţă (costum bleumarin, cămaşă albă, cravată roşie, pantofi negri) primarul Brăilei, distinsul domn Viorel Marian Dragomir a promis, nu before breakfast, but dinner, susţinerea sa necondiţionată şi pe viitor a manifestării care înnobilează prestigiul oraşului, mutând accentul, în mod fericit, de la celebra Tanti Elvira, la faimoşii Eugene O'Neill, Anton Pavlovici Cehov sau Mihail Sebastian. Promisiune care, "mai ales în nişte împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, un om politic este dator" să se ţină de cuvânt. Să ne îndoim că ar putea fi aşa? Nimeni nu ne-ar da dreptul şi nu ne-ar ierta aşa ceva. Deci... la muncă, tovarăşi! Ediţia a XIII-a bate deja la uşă. Muzicaaa!!!