În slujba Regelui-Bine - Dragă doamnă profesoară la FestIN pe Bulevard, 2018

O profesoară de matematică. Patru liceeni ce tocmai au terminat de susţinut probele examenului de absolvire (să-i spunem bacalaureat!). Ziua de naştere a profei. Seara de dinaintea corectării lucrărilor la matematică. Cei patru îi fac o vizită profesoarei pentru a-i oferi un cadou şi pentru a o determina să îi lase să-şi înlocuiască tezele (proaste) cu altele (bune).

Scrisă în 1981 de dramaturgul leton Ludmila Razumovskaia (şi mult jucată în România ultimilor ani - la Timişoara - Auăleu, Deva, Bucureşti - Excelsior, via UNATC, şi Teatrul de Comedie - sau Bacău), piesa Dragă doamnă profesoară (sau Dragă Elena Sergheevna, într-o traducere mai precisă) anticipează atmosfera dement-angoasantă din Funny Games-ul lui Michael Haneke. Acolo, doi tineri luau ostatică, terorizau şi, într-un final, ucideau o familie aflată în sejur la casa de vacanţă. În textul montat de Andrei Măjeri la Teatrul Municipal din Baia Mare şi prezentat la Bucureşti în cadrul FestIN pe Bulevard 2018, patru tineri iau ostatică, terorizează şi (finalul e de urmărit din sala de teatru) o profesoară care locuieşte singură într-un apartament fain mobilat (poate prea fain pentru presupusul statut financiar deloc grozav al acesteia; observaţia nu ştirbeşte însă din contribuţia preţioasă a decorurilor imaginate de Irina Chirilă la ritmul dinamic al spectacolului şi din capacitatea de a genera rapid multiple spaţii de joc).

Cei patru adolescenţi nu formează un monolit. De fapt, mai corect ar fi să vorbim de trei tineri şi de şeful lor, Volodea (Andrei Dinu). Cel care îi coordonează, le indică următoarea mişcare, îi încurajează atunci când îşi pierd încrederea. Cel care ştie să le elimine dilemele, ştie să le speculeze temerile, să le potenţeze visele în / de devenire. Volodea, manipulatorul care stăpâneşte la perfecţie arta stârnirii şi înfăptuirii râului, Volodea, cel care face toate astea fără a avea un interes direct (e singurul care nu dă senzaţia că are nevoie de înlocuirea tezei dezastruoase la matematică). Andrei Dinu propune un personaj energic, alunecos, vivace, elastic, un mic-mare Diavol cât se poate de eficient.

Inna Andriucă e profesoara asaltată. Aparent, victima unui conflict între generaţii. În fapt, eroina involuntară, obligată să apere reduta binelui. Textul care îi susţine demersul nu e întotdeauna convingător. Energia actriţei compensează, însă, neajunsurile discursului.

La mijloc, cei trei adolescenţi confuzi: Lida (Denisa Blag), Paşa (Eduard Trifa), Viţea (Eduard Bîndiu). Fiecare dintre cei trei actori reuşeşte să-şi contureze coerent personajul, oferindu-i întunecimi şi luminişuri particulare, reglându-i propriul ritm de mers pe sârma perfect întinsă deasupra hăului. Orice pas / pact greşit poate însemna sfârşitul. Orice pas / pact corect mută miza către următoarea mişcare.

Andrei Măjeri construieşte meticulos suspansul. Poate două-trei momente de repaos inserate în agitată desfăşurare a întâmplărilor, îngăduind o livrare mai aşezată a monoloagelor, ar fi de folos spectacolului.

Chiar şi aşa, însă, Dragă doamnă profesoară atrage, nelinişteşte şi provoacă. Cum aperi binele în faţa ofensivei dezlănţuite a taberei adverse?