File din anul împlinirilor româneşti - Ion la 70 de ani de teatru la Petroşani

Aniversarea celor 70 de ani de teatru la Petroşani a fost marcată printr-un şir de evenimente de excepţie desfăşurate între 26 mai-5 iunie 2018. Actori, regizori, scenografi, oameni de teatru de prim rang ai scenei româneşti s-au întâlnit în cadrul regalului artistic oferit cu nobilă generozitate de echipa de organizatori, condusă de managerul instituţiei, actorul Cosmin Rădescu. Pe scena din Petroşani şi-au început cariera o seamă de tineri entuziaşti care au dus faima instituţiei departe, azi nume cu rezonanţă naţională în arta spectacolului. Printre ei Alice Barb, Magda Catone, Cezara Dafinescu, Emilia Popescu, Claudiu Bleonţ, Marius Stănescu, Florin Plaur, Şerban Ionescu. Lor li s-a decernat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului din Vale (fireşte, pentru Şerban Ionescu post mortem). Patronul spiritual al teatrului, scriitorul Ion D. Sîrbu, născut la Petrila într-o familie de mineri, a fost omagiat prin două spectacole concepute şi realizate de Ion Barbu: 50 de umbre ale lui Gary şi Sîrbu de la A la Z. Magda Catone şi Claudiu Bleonţ au reînviat un moment de vârf din succesele incontestabile ale teatrului din anii `80, este vorba despre comedia spumoasă Un bărbat şi mai multe femei de Leonid Zorin, alint pentru sufletul românului în anii totalitarismului.

Teatrele invitate au fost prezente cu montări fascinante ale prezentului din care n-au lipsit Visul unei nopţi de vară (Teatrul "Aureliu Manea", Turda), El Amor (Opera Română Craiova), Elefantul din cameră (Teatrul Naţional "Marin Sorescu", Craiova), Stage Dogs (Teatrul Act. Bucureşti). Distinse vedete au onorat Gala Teatrului Dramatic "Ion D. Sîrbu" entuziasmând publicul şi ridicând / sporind interesul acestuia pentru arta spectacolului. S-a putut observa cât de necesară este existenţa unui aşezământ de cultură de asemenea anvergură într-un fost oraş minier şi cât de necesară este educarea prin şi pentru cultură. Au evoluat în faţa spectatorilor, în spectacole reprezentative pentru stilul lor interpretativ Cezara Dafinescu, Emil Boroghină, Marcel Iureş, Florin Piersic jr., Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Dan Puric. O sută de ani de Românie au făcut posibili şaptezeci de ani de teatru profesionist în Valea Jiului! O performanţă cinstită cum se cuvine în acest an al împlinirilor româneşti.

Recuperarea formulei realiste

O surpriză dintre cele semnificative din ultima vreme se dovedeşte a fi curajoasa întrupare scenică a dramei Glanetaşului, desprinsă din filele celebrului roman ţărănesc al lui Liviu Rebreanu, Ion. Cutezanţa creativă aparţine reputatului regizor Marius Olteanu care ţinteşte spre o abordare simplificată a subiectului, axată ex abrupto pe nucleul conflictual puternic, fulminant. Oricât ar părea de uşor de înfăptuit aşa ceva, capcanele narative ale textului există şi trebuie să conduci căruţa dramatizării cu grijă ca ele să nu apară în cale pentru a îngreuna înaintarea. Şi Marius Olteanu, care semnează dramatizarea, regia şi muzica, avansează abil în subiect, realizând un decupaj de scene-cheie atât de convingător distribuite / înlănţuite încât, dacă n-am şti nimic despre existenţa romanului, am accepta montarea ca pe un construct autonom, desfăşurat ca atare, impresionant în sine.

Reuşita acestui spectacol petroşenean s-a dovedit benefică încă din ziua premierei (7 octombrie 2018), când au avut loc două reprezentaţii succesive. Prima a venit în întâmpinarea elevilor de liceu, servită ca lectură la cald, rezumativă şi instructivă; a doua a primit aprecierea evidentă a unui public intens participativ, generos în aplauze, refractar în mare parte sofisticăriilor şi preţiozităţilor de limbaj din zona gomoasă. Se pare că publicul din Petroşani preferă piese cu subiect clar din zona curentului realist, ştie să guste din plin o dramă puternică din secolul trecut, corect şi robust prezentată, iar dacă aceasta se întâmplă să fie românească, atunci cu atât mai bine.

Dar nu întâmplarea face ca ea să fie românească, ci alegerea vine din dorinţa de a marca anul aniversar al Marii Uniri cu un eveniment reprezentativ. Şi nu s-a dorit a se înscrie orice sub acest frontispiciu. S-a ales un punct forte, o piesă de rezistenţă din repertoriul naţional: romanul Ion. E de domeniul evidenţei că şi din acest punct de vedere conducerea actuală a Teatrului Dramatic "Ion D. Sîrbu" în frunte cu managerul ei, tânărul actor Cosmin Rădescu, ştie ce să ofere şi face acest lucru cu sârg şi înţelegere pentru orizontul de aşteptare al publicului său. În acest an al aniversării Marii Uniri, Cosmin Rădescu a vrut să facă un spectacol puternic şi curat românesc. Mai trebuie să ne îndoim că atunci când îşi propune ceva şi reuşeşte?

Atât de apropiat, totuşi, de litera originalului, în ciuda sintezei severe, Marius Oltean nu s-a opintit în a preciza că spectacolul său este după romanul Ion de Liviu Rebreanu. Ca atare e Rebreanu în crochiu accesibil din orice parte a receptării. Regizorul a operat dezinvolt, dar cinstit, a extras esenţa epică şi a turnat-o într-o materie teatrală funcţională, de un firesc discret, lipsit de ostentaţie, câştigând în fluenţă şi sintetizare mai mult decât printr-o încărcătură barocă a scenei. Întrucât nu putem compara mere cu pere, filmul lui Mircea Mureşan din 1980 Blestemul pământului, blestemul iubirii îl las deoparte. Constructul lui Marius Oltean e cu totul altceva, are suavitatea unei orchestrări de mare fineţe, cu rezonanţe grave, tragice în final.

Unitatea de concepţie a proiectului e câştigată prin viziunea deliberat sărăcăcioasă, sintetică şi întregită prin inserturile muzicale numai din Rapsodia lui Enescu, astfel încât sonurile aduse atât de aproape de trăirile personajelor leagă firesc scenele. Hora, undeva la marginea satului, sentimentele năvalnice ale tinerilor, apropierea furtunii, ploaia de resentimente, tunetul fatal al destinului. Tot subiectul e "îmbrăcat" în aceste reverberaţii cu rol de tensionare a conflictului. Ca în baletul lui Constantin Rîpă Tânărul şi moartea. Scenografia propusă de Wilhemina Kuron Bekesi accentuează simplitatea de ansamblu a discursului: panouri asimetrice de un gri pietrificat, cu o intrare deformată şi ea, configurează un univers atins de pătimire; un car, un scaun ţărănesc, trei scaune cu spătar, furci, coase, topoare (purtate de actori). Atmosfera e sugerată prin aceste elemente, unelte specifice, suficiente pentru a schiţa un mediu.

Promovarea unui actor se face începând de la afiş. Anunţat ca vedetă, înţelegem că Radu Tudose are capabilităţile necesare pentru a-l întruchipa pe Ion al Glanetaşului. Într-adevăr, jocul lui e legat sistemic de interacţiunile cu celelalte personaje, cuprinde dimensiunea orgolios-tragică a personajului. Are forţă şi expresivitate în drumul trasat de regizor, un drum nou căruia îi dă încărcătura dramatică necesară. Ana creată de Amelia Toaxen e sfielnică şi delicată cât trebuie, transmite sensibilitatea unei introvertite care motivează suicidul. Pitorescă şi "îmbibată" în culoare locală este Nicoleta Niculescu în Zenobia, mama lui Ion. Uşor confuz în creionarea personajului George (dificil de redat în dubla lui polaritate emoţională ca rival şi soţ) mi s-a părut Alexandru Cazan. Pedalând pe o singură direcţie, aceea a iubirii necondiţionate pentru Ion, Corina Vişinescu aduce culoarea unei îndrăgostite reticente. Prin statura sa impozantă şi tonul vocii hotărâte, Ionuţ Stoica pare bine ales pentru a-l interpreta pe Vasile Baciu, bogatul atins de avariţie al satului. Rolul important al preotului în comunitatea sătească din acel timp (dar şi de azi) este corect valorificată de Gheorghe Stoica în Preotul Belciug. Prima lui apariţie, în casa învăţătorului Titu Herdelea, e amuzantă. Regizorul şi-a permis un moment de relaş punându-l să cânte romanţe. M-am întrebat, înainte de spectacol, cum va lega regizorul episodul Herdelea de lumea satului. Şi răspunsul mi l-am dat singur. Aceeaşi simplitate domneşte şi aici, unde familiile aflate în litigiu vin să se înţeleagă. Titu Herdelea interpretat de Daniel Cergă, din cauza partiturii scurte, pare plat şi obscur iar doamna Herdelea interpretată de Oana Liciu-Gogu, mai bărbată, omoară muşte cu gazeta în mână. În economia spectacolului se vorbeşte şi despre fiicele familie Herdelea. Te întrebi cum a fost posibil ca într-un spectacol de o oră şi jumătate să intre şi să se analizeze / coaguleze atâta materie narativă. Aproape o minune!

Nu ştiu decât despre puţine demersuri avute în vedere de teatrele din ţară având ca scop aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar printre acestea, proiectul cu Ion de Liviu Rebreanu de la Petroşani este, fără îndoială, unul dintre cele mai reuşite. E un semn că destinele acestei instituţii culturale din Vale au căzut pe mâini bune.