Trei paşi până la premieră. Ultimul pas - Coriolanus

Vorbele deja nu-şi mai găsesc locul fiind înlocuite de magia spectacolului în sine.

Pe 16 octombrie 2018 va fi prima întâlnire a spectacolului Coriolanus cu publicul, după un travaliu imens al unei marii echipe conduse de magicianul-regizor Alexandru Darie.


În sala "Toma Caragiu" de la Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra va intra publicul, judecătorul fie obiectiv, dacă este detaşat de aşa-zisele lupte ideologice, fie subiectiv, dacă este fan sau nu al Bulandrei sau al lui Ducu Darie.


Unii o să considere, probabil, că fiind dintre cei care au avut o cât de cât contribuţie la ridicarea acestui spectacol, nu mă pot detaşa sentimental şi voi scrie cu părtinire. Nu este aşa! Tot ce vreau este să povestesc, din casă, înaintea întâlnirii spectacolului cu publicul, cu criticii, cu prietenii, cu neprietenii.

Ducu Darie ne-a obişnuit cu aşteptarea, cu ritmul lui de a "scoate" un spectacol la distanţe ce pun la încercare răbdarea noastră de spectator. După multe luni de pregătire vine la întâlnirea mult dorită.

Puteţi fi convinşi că îndoielile marelui artist încă există, şi chiar dacă cei din imediata apropiere îl liniştesc că totul s-a aşezat şi poate fi deschis către lume, dorinţa acestuia de a mai cizela, de a mai completa, de a se deschide către înţelegerea publicului încă îl apasă.

Acest spectacol va fi ca un uragan al cărui vârtej va schimba relieful scenei româneşti prin forţa, dinamica, amploarea şi multitudinea sa de idei.

După câţiva ani publicul se va reîntâlni cu vraja luminii lui Darie. Lumini de dimineaţă, de seară, de iubire, de revoltă. Jocuri de imagini, globuri, ploi de lumini, lumini dramatice, toate sub semnul sângelui.

Crima politică, minciuna şi înşelătoria vecină cu trădarea, tirania dragostei materne scăldată în ambiţii de preamărire le vom găsi în cele trei ore de dialog cu gândurile lui Shakespeare traduse prin gândurile lui Ducu.

Nu cred că am aşteptat degeaba tot acest timp pentru că acum vom avea prilejul să privim şi să ascultăm, să judecăm, să facem o paralelă între ceea ce trăim şi ceea ce se întâmplă pe scenă.
Unde suntem noi?
Acolo pe scenă sau în "curtea" noastră?

Vom avea multe de spus, că ne-a plăcut sau nu oglinda pe care ne-a pus-o în faţă regizorul Alexandru Darie, aşa cum Hamlet, singuraticul prinţ al Danemarcei ne pune în faţă oglinda propriilor noastre drame, frustrări a propriei fiinţe.

Coriolanus un om plin de răni, dovadă a sacrificiului pentru ceilalţi, singuratic, luptând cu dragostea şi ambiţiile nebune ale mamei sale, mi se pare un Hamlet care îşi ştie destinul şi totuşi se aruncă într-o luptă pe care de asemenea ştie că o va pierde cu oamenii-politicieni, şobolanii labirintului vieţii.

Nu închei fără a aminti câteva nume din galeria actorilor Teatrului Bulandra: Şerban Pavlu, Radu Amzulescu, Camelia Maxim, Gigi Ifrim, Ana-Ioana Macaria, Romeo Pop, Constantin Dogioiu, Simona Pop, Antoaneta Cojocaru şi invitaţii de prestigiu: Ionel Mihăilescu şi Dan Bădărău cărora li se adaugă grupul de cca cincizeci de actori care şi-au asumat poziţia de "figuranţi", dar care în fapt formează "Un personaj": poporul, oamenii străzii, veşnica opoziţie a străzii.


În articolul The Other Coriolanus^[i] Katherine Stockholder scria în 1970 că în acelaşi timp în care Hamlet se minunează "Ce capodoperă este omul!", Coriolanus ne îngrozeşte arătând că omul poate fi grandios şi totodată poate ajunge la condiţia subumană. El poate fi categoric, mai mult decât alţi eroi ai lui Shakespeare, dovada că orbirea şi limitarea sa îl duc către mărire şi apoi către căderea imposibil de evitat.

Şi nu pot încheia fără aceste vorbe, care se referă la personajul shakespearian la fel de singuratic ca şi Coriolanus: "«Restul e tăcere». Asta e tot ce ne spune Hamlet. Nu sunt nici vise rele, nu e nimic: e tăcere. Absenţă a sunetelor"^[ii]

După toate bubuiturile războaielor lui Coriolanus sfârşitul acestuia va fi: tăcere.

Urmează primul gong al spectacolului Coriolanus pe scena de la Icoanei.

---