Maşka este o adolescentă aflată într-un război deschis cu cei din jurul său, pe care îi consideră plictisitori, tâmpiţi şi lipsiţi de profunzime, cu tânăra ei mamă, care nu o sprijină, ci îi accentuează insecurităţile şi, nu în ultimul rând, cu ea însăşi, încercând să se auto-descopere. Maşka, la fel ca orice adolescentă sceptică, pune totul sub semnul întrebării, se compară cu ceilalţi, se subevaluează şi caută pe cineva cu vulnerabilităţi asemănătoare şi personalitate compatibilă. Se succed în ritm alert o serie de deziluzii şi eşecuri mai mult sau mai puţin majore, precum un prim contact sexual lamentabil, o tentativă neizbutită de a intra în rândul unor tinere populare, dar superficiale, încercarea de a se integra într-un grup social, la petrecere, şi de a se simţi bine în pielea ei. La sugestia mătuşii sale, tanti Sveta, o individă rizibilă, de un prost-gust remarcabil, dar bine intenţionată, Maşka îşi schimbă ţinuta şi coafura, devine mai feminină şi mai îndrăzneaţă, dar schimbarea exterioară nu se sincronizează cu cea interioară, iar discrepanţa devine în cele din urmă vizibilă.
Tânăra îşi găseşte refugiu într-un univers imaginar, în care super-eroul ei personal, Starman, îi serveşte ca mentor, o încurajează şi îi dă, la propriu, lecţii de zbor, într-un decor care aboleşte condiţionările sociale şi limitele de orice fel. Treptat, însă, apelul la imaginar păleşte, iar realitatea va invada irevocabil existenţa Maşkăi, care va cocheta o vreme cu dorinţa de a deveni manechin.
Când, în cele din urmă, mama ei îi va reproşa, făcând referire la emisiunile care prezintă destinele extraordinare ale unor oameni cu dizabilităţi, că până şi infirmii au o poziţie superioară Maşkăi, tânăra va rămâne marcată şi va lua, în final, o decizie care îi va schimba viaţa în mod iremediabil.
Montarea beneficiază de mult umor, ironie, vervă şi momente de respiro, care oscilează cu cele dramatice. Alternanţa de song-uri (sunt audiate şi interpretate mai multe variante ale mega hit-ului anilor '90 What Is Love de Haddaway), momente de dans, coregrafia scenelor de zbor alături de Starman şi ritmul alert fac din Mamă, mi-am pierdut mâna! un spectacol agreabil care, pe alocuri, în momentele în care s-a făcut uz de ceaţă, ecouri, efecte sonore cu rezonanţe subacvatice, a dus cu gândul la universul lui Radu Afrim. Jocul actoricesc este savuros, cu nerv, iar scena de grup în care Maşka ia parte la o masă în familie alături de rudele ei excentrice este memorabilă şi plină de haz. Este semnificativ felul în care Aida Avieriţei, interpreta rolului principal, îşi schimbă jocul actoricesc în momentul în care Maşka se emancipează la nivel exterior, atenuând gesticulaţia aprinsă, interjecţiile şi maniera exagerată de a vorbi, care reclamă atenţie, şi apelând la un mod de exprimare fizic şi verbal mai ponderat.
Singura inadecvare care mi s-a părut pronunţată a fost contrastul dintre evoluţia propriu-zisă a Maşkăi, cu toate evenimentele acumulate care au contribuit la conturarea unor noi motivaţii, şi finalul propriu-zis, al cărui caracter radical nu e justificat de traseul existenţial al personajului. Drama Maşkăi este vizibilă, dar nu este ieşită din comun şi, aş îndrăzni să spun, nu are dimensiunile unei traume incurabile, iar măsura luată de aceasta pentru a obţine atenţie, compasiune şi sprijin - şi poate chiar iubire, cuvânt care apare în spectacol în repetate rânduri, cu caractere strălucitoare mari - intră în discordanţă cu acţiunile ei de până atunci. Iar felul destul de light cu care a fost tratat subiectul până în acel punct dau momentului culminant un aer de irealitate, sugerând că evenimentul nu s-a produs cu adevărat, ci e doar o posibilitate speculată sau o proiecţie disperată a Maşkăi. Făcând abstracţie de acest fapt, spectacolul este bine condus regizoral, punctat de scene intense, cu un umor de calitate şi pune în valoare o parte a potenţialului (în mod cert, substanţial) tinerei trupe de actori a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.
Din distribuţie fac parte actorii: Aida Avieriţei, Emanuel Becheru, Dragoş Ionescu, Cristina Mihăilescu, Cătălina Bălălău, Corina Grigoraş, Sabina Brânduşe, Cătălina Ieşanu, Loredana Grigoriu, Tudor Tăbăcaru, Gina Gulai, Dan Grigoraş şi Florin Hriţcu.
Traducerea îi aparţine Ralucăi Rădulescu, regia este semnată de Alexandru Mâzgăreanu, decorul este realizat de Romulus Boicu, costumele sunt concepute de Alexandra Mâzgăreanu, acrobaţiile sunt coregrafiate de Marian Peter, iar muzica originală este compusă de Alexandru Suciu. Fotografiile au fost realizate de Adi Bulboacă.