În ciuda faptului că moartea reprezintă un subiect dureros, Andreas Morfonios ne-o prezintă ca pe o călătorie plăcută, ca pe o aventură, de unde şi încărcătura metaforică a titlului filmului Tzamaïka / Jamaica - destinaţia finală, imaginară, a lui Timos, răpus de cancer. Sobrietatea şi mecanismul de conştientizare a morţii, care transformă natura umană într-o "fiinţă întru moarte", tocmai din cauza angoasei care ştirbeşte libertatea de a trăi, este deconstruită într-o manieră ludică şi reconfortantă, în film.
Să-ţi trăieşti viaţa în permanenţă, ca pe o joacă de copil, fără să te laşi marcat de grijile zilei de mâine, fără să laşi angoasele cotidiene să te copleşească şi, cel mai important, să priveşti moartea ca pe o trecere firească, constituie mesajul subliminal pe care filmul îl transmite, într-un mod lejer şi amuzant. Dincolo de aceste aspecte, încărcătura emoţională joacă un rol cheie în surpriza unei comedii, axată preponderent pe iubirea frăţească, deseori insuficient sau precar exprimată, din cauza unor prejudecăţi sau gesturi / evenimente interpretate greşit, la un moment dat. Optimismul din film, injectat pe alocuri cu un iz comercial şi consumerist, îşi face prezenţa în majoritatea cadrelor, tocmai pentru a spori ironia proiectată de către regizor asupra dihotomiei viaţă-moarte, cu care omul contemporan se află într-un conflict tacit, în neputinţa sa de a găsi între cele două un echilibru convenabil din punct de vedere empiric.