octombrie 2018
Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2018
Ce nu face omul religios pentru un strop de credinţă în plus? Şi cum profită turismul religios de această naivitate a omului de rând, transformat într-un vânător de relicve, mătănii şi alte suveniruri, care să materializeze într-o oarecare măsură transcendenţa lui Dumnezeu? Nicio "industrie" nu pare să fie mai profitabilă ca aceea a turismului religios, unde corupţia, meschinăria şi interesele materiale ale feţelor bisericeşti pălesc în faţa adevăratului scop pe care instituţia Bisericii (indiferent de religie) ar trebui să o aibă - şi anume credinţa.


Holy Air / Aer Sfânt, o comedie israeliană bine regizată de Shady Srour - premiat cu Premiul FIPRESCI la Jerusalem Film Festival - creionează imaginea eterogenă a Ţării Sfinte, în care sub auspiciul conflictelor religioase, politice şi militare, comunitatea musulmane şi cea creştină încearcă să convieţuiască. Dincolo de fundamentalismul religios care domină această regiune şi dincolo de interesele pe care fiecare grup religios le are, lungmetrajul lui Shady Srour scoate în evidenţă, cu un umor cinic talentul neguţătoresc al evreului, capabil să facă bani şi din aer.

Nevoit să se gândească serios la viitorul familiei sale, care urmează să crească cu un nou membru, Adam (Shady Srour), personajul principal, are tot felul de idei neobişnuite de business, menite să îi ofere un confort material, lui, Lamiei (soţia sa) şi copilului care este pe drum. Cum nicio idee nu s-a dovedit a fi viabilă, până acum, Adam încearcă să profite de vizita Papei în Ţara Sfântă şi să pornească o nouă afacere: vânzarea de Aer Sfânt.

Însă spre deosebire de stereotipul şarlatanului, care vinde doar nişte sticle goale, sub denumirea de sticle cu Aer Sfânt, Shady Srour ne aduce în faţa ochilor, imaginea unui om care chiar depune un efort considerabil pentru a colecta acest aer sfânt, şi care zi de zi escaladează culmile muntelui Sfânt din zonă, pentru a aduna acest aer transcendental care oferă iubire, viitor, fraternitate, spiritualitate - totul pentru doar 1 euro/sticluţă. Umorul cinic şi ironizarea turismului religios sunt redate prin intermediul spiritului antreprenorial mult prea onest al lui Adam, care capitulează în cele din urmă în faţa sistemului religios mult prea corupt.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus