Pentru ca, azi, Sibiul să freamăte, efectiv, la vibraţiile acestei manifestări de amploare şi prestigiu cultural mondial: Şapte spaţii unde au loc proiecţiile celor 128 de filme de scurt, mediu şi lungmetraj, 50 dintre ele având premiera aici, pe malurile Cibinului. Un catalog impresionant prin calitatea grafică şi a documentării, afişe atractive, dar de bun gust, bannere care împânzesc oraşul. Juriile (câte unul pentru fiecare secţiune) sunt pe măsura acestor coordonate: Ally Derks (Olanda), Haruka Hama (Japonia), Cristi Puiu, Liviu Tipuriţă, Alexandru Solomon, Cristian Tudor Popescu, Adina Popescu, Vintilă Mihăilescu (România) Dina Iordanova (Bulgaria) Simon Kilmurry şi Michael Stewart (Marea Britanie), Marin Martschewski (Germania), Ruben Vermeersch (Belgia).
Foarte bine sistematizat, Festivalul este structurat pe cinci competiţii distincte: Internaţională, Central şi Est-Europeană, Românească, Scurt-metraje şi Studenţească. La fel de interesante (dacă nu chiar şi mai şi) sunt secţiunile tematice: "Mamma mia - maternitatea, azi"; "Atenţie! Părinţi la volan"; "Extrema dreaptă lângă noi"; "Vieţile noastre online"; "Eu şi originea / religia mea"; "Supravieţuitor în propria patrie"; "Destine încercate"; "Înspre lumea adulţilor"; "Unde e acasă?"; "Contra curentului". Întrucât singura lipsă pe care am constatat-o până acum din partea organizării este cea a ubicuităţii, îmi propun să mă concentrez cu precădere asupra filmelor româneşti şi a celor din spaţiul est-european. Ştiu (adică nu ştiu) ce pierd, vorba unuia, devenit personaj într-un film celebru al lui Alecu Solomon.
Ceea ce mi se pare mai mut decât îmbucurătoare este prezenţa şi participarea publicului la aceste evenimente. Festivalul a adunat energii şi aşteptări, iar acum îşi răsplăteşte admiratorii (de toate vârstele) printr-o diversitate extrem de interesantă, răsfăţându-i cu noutăţi şi lucruri inedite. Această "vivisecţie a realităţii", aşa cum a numit-o Dumitru Budala, provoacă la cunoaştere şi auto-cunoaştere, la comparaţii şi asociaţii, la pătrunderea onestă, nemachiată a fenomenelor care ne înconjoară şi ne determină existenţa. În acest sens, o remarcă în plus pentru filmele educative şi documentare despre originea vieţii, astrologie, genetică şi cibernetică, proiectate în secţiunea "Astra Junior", la care vin, zilnic, sute de copii şi adolescenţi.
Filmul care a "deschis balul" se numeşte Drumul Regilor şi îl are ca autor aproape total pe acelaşi mare pasionat de cinema documentar care este Dumitru Budala. În calitate de localnic, scenarist, operator, regizor (parcă şi părinte sau bunic, dacă genericul nu cumva şuguieşte...) el readuce pe ecran trecutul fabulos al drumului pe care lumea îl cunoaşte azi drept Transalpina şi îl leagă de ministeriatul unei oarecare Elena Udrea.În realitate, aşa cum ne încântă cinematografic autorul, este o cale de acces între Ardeal şi Muntenia, folosită de localnici din timpuri imemoriale, dar construit efectiv în anii '30, inaugurat fiind de Regele Carol II. Filmări cu drona (dar şi cu mult suflet), imagini de arhivă, peisaje reale şi legende frumoase, chiar dacă greu de crezut, recompun nişte istorii fabuloase. La atâta devotament şi trăire sentimentală, te laşi purtat de entuziasmul autorului şi te faci că nu mai observi unele (mici) incompatibilităţi la nivel stilistic, oricât de justificate ar putea părea ele sub unele aspecte de ordin personal. Pe scurt: un film frumos, remarcabil sub aspectul restituirii şi al implicării afective, care se simte bine în deschiderea festivalului şi îi adaugă cuvenita culoare locală, dar şi valoare.
Family Shots / Inoculări este un film german de lungmetraj, dezbătând doct, didactic şi abil-convingător problema vaccinării copiilor mici. Pe o reţetă nu total nouă, dar mereu de succes, demersul regizorului David Sieveking se preface a urmări viaţa unui tânăr cuplu, cu problemele lui diverse, de natură afectivă, matrimonială, locativă, profesională. Peste toate, apariţia copiilor ridică problema imunizării prin vaccinare. Şi aici se "înfige" autorul, devenit şi actor, alături de o parteneră-actriţă, atât de devotată cauzei, încât îşi aduce în film pe toţi cei trei copii personali. Fireşte că, trecând prin sită argumentele contra, dar investigând incitant şi chiar agreabil, cu suspans, cele mai elocvente aspecte ştiinţifice ale problemei dezbătute, concluzia nu putea fi alta decât aceea a acceptării tratamentului preventiv pe care îl reprezintă imunizarea prin vaccin. Corectitudinea politică plasează această comandă socială pe un palier valabil. Cei aproape 100 de spectatori care şi-au cumpărat bilete şi au urmărit filmul în sala cochetă a Teatrului Gong, până după 10 seara, nu au arătat deloc plictiseală sau alte reţineri, părând convinşi de valabilitatea tezei inoculate.