Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zile pline. Săli pline. Filme valoroase - Astra Film Festival, 2018


octombrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La un astfel de festival (ca la orice manifestare de o asemenea complexitate), te încercă, totuşi, un sentiment de frustrare: nu ai cum să vezi tot ce te-ar interesa, din oferta generoasă şi valoroasă. Chiar organizând cu dichis ordinea preferinţelor, alergând cu spor şi fără pauză de la o proiecţie la alta, şi tot nu apuc să văd mai mult de jumătate din ceea ce m-ar trage inima. Eu... ca eu. Dar când înţeleg că acest non-privilegiu se răsfrânge, în proporţie de 100%, şi asupra board-ului, şi a sutelor de voluntari ce roiesc în complicatul angrenaj festivalier... consider că e nedrept; e chiar păcat. De aceea, poate că ar trebui luată în calcul posibilitatea ca aceste filme minunate să mai "reziste" pe un portal al Festivalului şi după închiderea acestuia. Nu mult, dar măcar cât să răspundă interesului legitim al celor mai devotaţi admiratori şi slujitori ai săi.

Una dintre secţiunile tematice foarte interesant concepute se numeşte Butterfly Effect. Aici sunt incluse documentare (în genere de scurtmetraj) în care delicateţea demersului cinematografic surprinde fineţea determinărilor cauzale care generează anumite situaţii, reacţii... mă rog, forme mai puţin obişnuite de manifestare. Sub acest generic am savurat un documentar croat care se intitulează, cu dichis, They Just Come and Go / Toţi sunt trecători - privirea tandră, dar nu lipsită de umor a regizorului Boris Poljak, se concentrează asupra câtorva anonimi care se "loisir"-izează în legea lor, fără mult pretenţii (nici de confort, nici de reprezentare), pe malul unul lac liniştit. Fără grabă, dar şi fără reţineri, camera urmăreşte, de la o (in)discretă distanţă, comportamentele liber(tin)e ale cuplurilor tinere, majoritatea lor găsind în adâncimea liniştită a apei un discret sălaş sentimental... ba chiar mai mult decât atât. Contrapunctul se relevă, cu aceeaşi implicare de la depărtare, prin avatarele celor de vârsta a treia, atraşi de limpezimea binefăcător-curativă a aceleiaşi ape. Un fel de (cum scrie pe un pretenţios monument funerar de la Bellu): "Şi eu am fost ca tine. Şi tu vei fi ca mine". Ale vieţii valuri...


Because of Salt / Sarea noastră cea de toate zilele vine din Spania şi ne aduce sub ochi o comunitate simpatică, de oameni vârstnici şi fermecător, care trăiesc izolat, dar senin, în câteva căsuţe rătăcite, rămase de pe vremea când acolo, în arealul lor, se exploata industrial sare. Zăcământul a trecut; afacerea s-a închis; au mai rămas doar câteva căsuţe, adăpostind ultimele suflete, senin-împăcate cu izolarea şi cu perspectiva,.... ca să-i zicem aşa. Imagini parcă "furate", cu înţelegere, cu drag, cu duioşie, de un regizor (Cardozo Basteiro) ce arată mai curând a student, şi a cărui bunică, ne-a mărturisit el, este născută la Bucureşti.


Sub acelaşi generic se plasează producţia canadiano-românească If Objects Could Speak / Dacă obiectele ar putea vorbi, realizată în Montreal-Quebec de către Toma Peiu şi Luiza Pârvu. Cu tandreţe, umor, şi inspiraţie, cei doi îşi bagă nasul cinematografic prin câteva mici magazine de stradă (antichităţi, gadget-uri diverse, utilitare), scormonind cu răbdare şi înţelegere printre obiecte şi poveştile lor nespuse, printre mândria sau, dimpotrivă, năduful frustrat al micilor negustori care, chiar dacă se văicăresc, nu cedează, atârnându-şi propria existenţă de gustul hachiţos, imprevizibil, al turiştilor sau altor amatori de chilipiruri.

O surpriză plăcută a reprezentat-o, pentru mine, filmul Alexandrei Gulea Valea Jiului - Notes. În doar 13 minute, regizoarea propune (şi reuşeşte, dureros de convingător!) o reflecţie sobră, dar de o tristeţe devastatoare, asupra dramelor infantile lăsate în urmă de părinţii goniţi de sărăcie, să muncească în străinătate. Dezorientare, dor, durere, disperare... toate lăsate în grija unor copii nu doar părăsiţi, ci chiar sacrificaţi în lupta mizerabilă cu o existenţă întunecată... până la întunericul deplin şi definitiv. Remarc sobrietatea şi precizia, tinerei regizoare, suplinind fericit lipsa unui patetism periculos şi (cum vedem în atâtea cazuri stoarse prin mediatizare) contra-productiv la nivelul receptării. Un film dur, dar ponderat şi, de aceea, cu atât mai emoţionant. Fata asta, cred eu, chiar demonstrează în mod fericit că poţi să te afirmi prin calităţile tale, dacă eşti şi talentată, nu doar tare-n-tată. Şi (iertată-mi fie amintirea) când ştiu cum şi cât şi-a dorit, acum peste 30 de ani, temutul tovarăş Dulea un film just despre minerii din Valea Jiului...


Un alt metraj mediu care mi-a plăcut mult îl constituie debutul tinerei regizoare Andreea Ştiuliuc. Ea ne aduce pe ecran, cu o certă sensibilitate, dublată de o foarte bună stăpânire a mijloacelor de exprimare filmică, povestea tragică a lui Imre Kinszki, un mare (şi prea puţin cunoscut) fotograf, evreu ungur, dispărut prematur şi stupid, într-un lagăr de concentrare, chiar la sfârşitul războiului: My Father, Imre / Tatăl meu, Imre. Cu multă căldură, dar fără farafastâcuri stilistice, Ştiuliuc face un tot unitar, armonios din fotografiile alb-negru rămase de pe urma artistului dispărut prematur sub vremuri, şi imaginile actuale ale Budapestei. Relatările fiicei sale, ajunsă la vârsta unei senectuţi lucide şi înţelepte, sunt la fel de ponderate, dar cu atât mai, terifiante, completând povestea tragică a epocii evocate. Filmul curge molcom, fără grabă, asemenea Dunării ce se duce, lent, majestuos şi implacabil pe sub arcurile superbelor poduri budapestane. Dacă va avea aceeaşi inspiraţie şi noroc în alegerea subiectelor, cred că Andreea Ştiuliuc poate deveni o documentaristă valoroasă, de talia Adei Pistiner.


În secţiunea Mamma mia! Maternitatea azi, un film copleşitor în complexitatea şi profunzimea lui, Solving My Mother / Mama mea, o ecuaţie vine din Ţările Baltice (Letonia şi Lituania), făcut dumnezeieşte de către Ieva Ozolina. Dacă n-ar fi autenticitatea ce răzbate, izbitor, din fiecare cadru "furat" cu ochiul acaparator al camerei... dacă n-aş fi fost convins de privirile concentrate, de vorbele nestăpânite şi neorânduite, de gesturile tremurate, sincopate, imprevizibile ale personajelor, m-aş fi putut gândi la un mare film de ficţiune care mimează (pentru credibilitate) documentarul. Aşa cum se mai întâmplă în poveştile gen "based on a true story".Dar nu! Incredibil, inexplicabil pentru mine, povestea îngrozitoare a unor relaţii de familie iniţial viciate, apoi alterate iremediabil, ura nestăpânită dintre copii, nepoţi şi părinţi este acolo; reală şi îngrozitor de adevărată; ea trăieşte, regenerându-se din fiecare vorbă, gest sau privire.... chiar dacă unele dintre acestea au ca scop iniţial, declarat ca atare, înţelegerea, concilierea. Nici vorbă! Fondul resentimentar uman este atât de infestat, de nărăvit şi de nestăvilit, încât ajunge aproape instant la punctul critic al incriminărilor în cascadă şi al urii nestăvilite, devastatoare. Nu ştiu unde a găsit, nici cum le-a convins să colaboreze şi cum va fi lucrat Ozolina cu personajele sale, dar ce a ieşit din munca ei... jos pălăria! Această lecţie terifiantă de neomenie patologică ar trebui, poate, prin difuzare, să imunizeze virtualii imitatori.






 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


Alte articole

 Peste 70.000 de participanţi la Astra Film Festival, 2018 - un nou record, Comunicat de presă
 Deciziile juriului - Astra Film Festival, Sibiu 2018, Bogdan Burileanu
 Premiile Astra Film Festival 2018: Filmul american I Am Another You câştigă Cel mai bun Film Internaţional, Comunicat de presă
 Peisaj Cinecit(t)adin - Astra Film Festival, 2018, Bogdan Burileanu
 Te fac un eastern? - Astra Film Festival, 2018, Bogdan Burileanu
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer