noiembrie 2018
Moromeţii 2
De cînd salcîmul a fost tăiat "ca să se mire proştii", nucul a crescut în voie. Casa e la fel cum o ştiam, dar a rămas aproape goală. Fetele s-au măritat şi s-au mutat la casele lor, Achim şi Paraschiv au plecat la oraş, Nilă a pierit pe front. Peste sat a trecut războiul şi griji necunoscute se abat peste oameni.

Lumea pe care o ştia Ilie Moromete s-a dus. O alta stă să vină. Ţăranul mîndru şi deştept, care părea aproape întotdeauna sigur de convingerile lui, acum e îngrijorat de un viitor incert. Ce urmează? Cum va fi? Va fi bine? Sînt întrebări care îl macină şi adesea le rosteşte cu voce tare.

Situaţia e aşa de tulbure că nu ştii cine are dreptate, cine poate prevesti şi garanta un trai mai bun pentru ţărani. Înainte trebuia plătită fonciirea, acum comuniştii îţi dau buzna nepoftiţi în bătătură ca să dai cota la stat şi de eşti în colhoz şi de nu. Politica nu se mai face în poiana lui Iocan, ci în birouri, în spatele uşilor închise, sau în adunări publice cu oameni împărţiţi în tabere şi veniţi să îşi strige punctul de vedere în faţa primăriei.


Moromete stă deoparte şi se întreabă unde vor duce toate astea. Ce zice regele despre situaţia din ţară? Dar liberalii şi ţărăniştii ce fac? Noroc cu prietenul Cocoşilă cu care stă şi acum la taclale pe prispă. Şi noroc cu ţuica, ea dezleagă limba mai uşor, indiferent de vremuri.

Lumea lui Moromete se destramă: se instalează o orînduire în care ţăranul cinstit îşi vede grîul luat cu japca după ce a muncit pentru el. Nici pămîntul, nici familia nu mai sînt ce-au fost odată. Catrina e mai mereu încruntată şi ţîfnoasă şi pînă la urmă pleacă de acasă blestemînd. Niculae visează să propovăduiască dreptatea socială şi zice că nu îl interesează politica. A făcut doar trei clase, dar e mai mereu cu ochii în cărţi. Citeşte la umbra nucului sau la lumina opaiţului aproape tot ce îi cade în mînă, de la Fraţii Karamazov la scrieri de Lenin. E singura dată cînd Ilie Moromete are o certitudine cu privire la viitor şi i-o spune cu amărăciune mezinului: "Ce vrea Lenin ăsta nu se poate. Sau se poate, dar nu iese bine!"


După mai bine de 30 de ani de la lansarea filmului Moromeţii, multă lume anticipa că o continuare nu prea avea cum să iasă bine. Cred că regizorul Stere Gulea a avut de la bun început un strop de noroc: deşi şubredă, a găsit încă în picioare casa din Talpa unde a filmat prima parte. De la primele cadre din Moromeţii 2, cu curtea şi pridvorul, puntea peste timp este deja aruncată. De aici încolo, frumuseţea este cu adevărat în ochii celui care priveşte.


De ce ar trebui să vedeţi cu ochii voştri Moromeţii 2 şi să nu vă faceţi păreri din auzite? Ca să înţelegeţi cum reuşeşte din nou, deşi gîrbovit şi parcă înfrînt de istorie, să fenteze Moromete statul la numărătoarea pogoanelor. Şi de ce spune Stere Gulea că a fost întrebat dacă a filmat scena mitingului regalist de la Bucureşti înainte sau după 10 august 2018. (Fireşte că a filmat-o înainte. Şi este una dintre cele mai impresionante scene din tot filmul.) Însă pentru că episodul respectiv documentează perioada 1945-1946, relatată în Moromeţii 2, să nu vă miraţi prea tare dacă timpurile acelea au coincis ca model de mistificare a realităţii cam cu ce întîmplă cîteodată şi în zilele noastre.


Apoi, dacă însuşi Dumitru Popescu, "Dumnezeul" cenzurii în regimul comunist, a lăsat să treacă în 1987 prima parte din Moromeţii şi a devenit un film cult cu care au crescut atîtea generaţii, în 2018, nimeni nu ne mai opreşte să vedem partea a doua. Iosif Paştina, tînărul talentat de numai 20 de ani ce a debutat în rolul lui Niculae, a văzut prima parte a filmului la şcoală, la ora de română. Ce-o fi fost în sufletul lui cînd a fost coleg de platou cu toată galeria de actori imenşi din distribuţia celei de-a doua părţi? Să îi înşir pe toţi chiar nu are rost, fiindcă lista e uşor de găsit pe internet şi e mai importantă bucuria de a-i vedea pe toţi laolaltă pe ecran; îi pomenesc doar pe cîţiva dintre ei, căci mi-era dor de Florin Zamfirescu sau de Răzvan Vasilescu. Îmi scot pălăria în faţa Danei Dogaru, o Catrină plină de nerv în îndîrjirea ei, şi a lui Gheorghe Visu, care izbuteşte interpretarea cea mai plină de tensiune din întregul film. Cît despre complexitatea jocului reuşit de Horaţiu Mălăele în rolul principal, e păgubos să cădem în păcatul comparaţiilor. Marin Preda a plăsmuit un singur Moromete, e drept; dar şansa cinematografiei româneşti este că a născut doi. Iar diamantele strălucesc diferit în funcţie de felul în care cade lumina pe ele.


Şi dacă e ceva ce cade perfect în filmul ăsta, aceea e, fără tăgadă, lumina. Lăudat fie numele lui Vivi Drăgan Vasile, a creat în Moromeţii 2 o imagine atît de frumoasă, că nu s-au inventat încă superlativele pentru ea.

Regia: Stere Gulea Cu: Iosif Paştina, Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Andi Vasluianu, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu

1 comentariu

  • Felicitări!
    Adrian Sandu, 23.11.2018, 21:36

    Admirabil scris!
    În acest reuşit articol este sintetizată esența a tot ce am citit mai interesant şi plin de sensibilitate, despre filmul "Moromeții 2". Un comentariu bine gîndit şi scris cu sufletul, din inimă, pentru care cuvintele de apreciere sînt prea sărace pentru a putea exprima profunzimea gîndurilor autoarei, pe care am înțeles-o atît de bine...
    Gînduri frumoase, despre o a treia capodoperă (sînt absolut convins, deşi nu am văzut încă filmul!..), după însuşi romanul emblematic (frescă a unei epoci trecute, cu parfumul interbelicului regal), al marelui Marin Preda şi primul film, omonim (deja clasic), al talentatului regizor Stere Gulea, a cărui privire atentă asupra detaliilor surprinde cu luciditate "cheia" operei şi transferă cu subtilitate imaginii, farmecul povestirii...
    Felicitări!
    (ADS 2018)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus