Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lecţii pentru mine însumi - Elvira la Interferenţe, 2018


noiembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
14 februarie-21 septembrie 1940. Paris. Conservatorul Naţional de Artă Dramatică. Un actor, regizor şi profesor faimos, Louis Jouvet, ţine şapte lecţii de teatru. Vorbele sale sunt notate de un stenodactilograf. Un sfert de secol mai târziu, un editor preia notiţele şi le transformă într-o carte publicată de editura Gallimard: Molière et la Comédie classique-Extraits des cours de Louis Jouvet au Conservatoire (1939-1940).

1986. Brigitte Jaques publică piesa de teatru Elvire Jouvet 40. În acelaşi an, textul este jucat la Strasbourg şi Paris. În piesă, Jouvet ţine şapte lecţii de teatru spre folosul a trei studenţi, o fată şi doi băieţi. De-a lungul lecţiilor, este repetată scena a 6-a din actul al 4-lea din Don Juan de Molière. Monologul de pe urmă al donei Elvira, femeia cândva îndrăgostită de Don Juan, care apoi îl huleşte, pentru a ajunge, la final, să încerce să îl salveze arătându-i calea căinţei.

2016. Marele actor italian Toni Servillo (La grande bellezza) montează, la, probabil, cel mai faimos teatru italian de artă, Piccolo Teatro di Milano, spectacolul Elvira. Subtitlu: Elvire Jouvet 40. De Brigitte Jaques. Pornind de la cartea citată în primul paragraf.

La doi ani de la premiera italiană, după un amplu turneu prin Peninsulă şi prin lume, înaintea unei noi stagiuni la Piccolo, care va începe pe 29 noiembrie 2018 şi va dura până pe 22 decembrie 2018 (cu reprezentanţii zilnice, mai puţin în serile de luni), Elvira a ajuns, pe 27 noiembrie 2018, la Cluj, în sala Mare a Teatrului Naţional "Lucian Blaga", în cadrul Interferenţelor 2018.


*
"Ţi-a plăcut? Ai văzut vreo evoluţie în felul în care studenta a interpretat-o pe Elvira? Nu ţi s-a părut că a fost la fel de la început până la sfârşit? Că a spus la fel monologul de la prima până la cea de-a şaptea lecţie?"

Da, mi-a plăcut. Mult. Foarte mult. Da, am avut aceeaşi senzaţie. Mai precis, mi s-a părut că între Elvira de la început şi cea de la sfârşit nu sunt diferenţe majore. Dar, mi s-a mai părut că, undeva la mijloc, să fi fost la lecţia a 4-a, sau poate la a 5-a, studenta Claudia (Petra Valentini) reuşeşte să o apropie pe Elvira ei de Elvira despre îi vorbeşte, şi îi tot vorbeşte, şi îi tot vorbeşte, şi îi tot vorbeşte profesorul Jouvet.

Toni Servillo incarnează ultra-convingător şi atât de emoţionant, intelectualul absorbit de ideile, de obsesiile, de viziunile sale, omul confiscat de pasiunea pentru gând, pentru raţionament, pentru găsirea adevărului printr-un proces continuu de interogaţie şi auto-interogaţie.

Departe de a şti de la bun început răspunsurile, revenind mereu la cartea cu coperte mototolite în care se află textul lui Molière, profesorul (el însuşi măcinat de incertitudini, dar şi posesor al unicii certitudini de a nu se afla pe limanul dorit) livrează tone de indicaţii studentei sale, cerând, uneori, şi părerea celorlalţi doi studenţi (prezenţe mai degrabă decorative în spectacol).

Vorbele sale, de a căror abundenţă şi pronunţat caracter teoretico-abstract este el însuşi conştient, riscă să nu ajungă la destinatara lor. În ciuda acestui pericol, Jouvet / Servillo nu-şi poate reprima pornirea didactică, pradă unei dorinţe teribile de a ridica încontinuu nivelul interpretării, de a produce, alături de eleva lui, cea mai adevărată şi mai tulburătoare dintre toate Elvirele care s-au jucat vreodată, pe scena vreunui teatru sau pe aceea a vreunei opere.

Vorbind adesea direct publicului, plimbându-se printre primele rânduri ale sălii, Servillo depăşeşte cu mult cadrul unor lecţii de teatru spre folosul studenţilor, transformând spectacolul mai degrabă într-o mărturisire a ideilor şi credinţelor despre teatru ale lui Jouvet (e de aşteptat că şi ale sale).

Sunt chiar momente, nu puţine, când subiectul lungilor sale monoloage-eseu pare a înceta să mai fie teatrul, ci este însăşi viaţa, felul în care nu doar actorii, ci, în general, oamenii ajung să îşi ultra-raţionalizeze existenţa, să îşi calculeze fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare pas, blocând, prin exces de control, adevărul propriilor sentimente, pornirile ne-comandate & ne-verificate de unitatea centrală, acele chemări misterioase a căror necesitate o simţim uneori, fără a le pricepe rostul, înţelesul, finalitatea.

Încercând să zguduie comoditatea în care îşi vede studenta-actriţă adânc instalată, taxând rezolvarea pe bază de tehnică a unei scene îmbibate de emoţie, pedagogul Servillo-Jouvet ne avertizează, de fapt, pe noi, cei o mie de oameni din bătrâna sală clujeană ticsită, asupra pericolului de a rata, prin frică de neprevăzut şi recurs la plasa de siguranţă, marile momente ale propriilor noastre vieţi, acele puncte de maximum care au capacitatea de a da un rost, de a indica un sens.


*
Jouvet îi cere Claudiei să facă abstracţie de biografia ei, de propriile sale date personale şi să încerce, cu orice preţ, să privească viaţa din perspectiva Elvirei. Jouvet eşuează pentru că datele personale ale Claudiei includ detaliul originii evreieşti şi pentru că, din radioul pornit la răstimpuri, se aud nu doar muzici vechi, ci şi discursul unui anumit domn, care, la 1940, domina parte din Europa pe bază de delir antisemit.

Claudia câştigă concursul studenţesc pentru care se pregătea, dar slaba calitate a versiunii de pe urmă a monologului ei ne arată că regizorul Toni Servillo asumă eşecul pedagogic al personajului jucat de actorul Toni Servillo. Desprinderea de propria biografie e imposibilă atunci când moartea pândeşte la fiecare pas.

Eşecul pedagogic din acel moment istoric nu anulează, însă, valabilitatea încercării lui Jouvet / Servillo de a ne face conştienţi de importanţa extremă a căutării adevărului din noi înşine, de necesitatea escaladării continue a propriilor ziduri de auto-apărare, de măreţia idealului de a ne transforma, fie şi pentru o scenă de câteva clipe, în fiinţe raţionale, pe deplin fidele propriilor sentimente.

Scopul final, pe scenă sau în viaţă, rămâne găsirea autenticităţii, a acelui moment sublim când, luminat de spotul unui reflector, într-un teatru, ori de o rază de soare, într-un moment oarecare al zilei, putem zări un om în toată splendoarea adevărului său. Acest om pot fi chiar eu.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Slumdog Woyzeck - Woyzeck la Interferenţe, 2018, Mihai Brezeanu
 Esenţe pe bază de Macbeth la Interferenţe, 2018, Mihai Brezeanu
 Un Macbeth reducţionist la Interferenţe, 2018, Adrian Ţion
 Un individ inclasabil, care ne calcă pe stereotipuri - Cezary idzie na wojnę / Cezary Goes to War la Interferenţe, 2018, Mihai Brezeanu
 Hey jew! - Note despre A velencei kalmár / Neguţătorul din Veneţia la Interferenţe, 2018, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer