Am luat contact prima dată cu modul de a face cultură al norvegienilor în urmă cu doi ani, când NRK Symphony Orchestra venea la Bucureşti pentru două concerte în festival şi făcea ca o orchestră de aproximativ 60 de persoane să sune ca o orchestră simfonică mare şi să impresioneze prin acurateţea stilistică şi forţa emoţională pe care le transmitea. Dar mi-a rămas în memorie şi seriozitatea tuturor, de la artişti la manageri, şi determinarea pe care o aveau în a demonstra că Norvegia este hotărâtă să se impună ca o forţă culturală de primă mână.
Am ascultat recent un concert al Filarmonicii din Oslo, dirijată de Viktor Petrenko şi avându-l ca solist pe Simon Trpčeski. Perfect adaptată nevoilor publicului, seara cuprindea o singură parte, Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 de Brahms, precedat de o prezentare plină de spirit a dirijorului, care introducea publicul în lumea şi povestea muzicii pe care urma să o asculte. O astfel de prezentare ar părea greu de imaginat spectatorilor foarte "culţi" de la Londra, Paris sau Viena, dar este frecventă în Statele Unite şi cred că ar fi extrem de binevenită pentru publicul de la noi, ca şi ideea originală pentru mine ca, uneori, concertele simfonice să aibă o singură parte. Acelaşi concert se relua în formulă completă în seara următoare, cuprinzând şi lucrări simfonice, pentru acei spectatori care doreau să deguste mai mult din bucuriile muzicii clasice. Iată o ieşire din şablon provenită cu siguranţă din experienţă, dar care demonstrează că a trece peste tabu-uri poate fi bine venit şi în acest domeniu.
Aflându-mă în siajul succeselor Orchestrei Române de Tineret din ultima vreme m-am întrebat cum funcţionează acest sistem în Norvegia. The Norwegian National Youth Orchestra cuprinde cei mai buni studenţi muzicieni cu vârste între 18 şi 27 de ani. Organizată sub forma unei fundaţii, aceasta susţine concerte, turnee şi cursuri, scopul ei fiind acela de a oferi ocazia tinerilor muzicieni talentaţi de a se dezvolta în mod deosebit în interpretarea de orchestră, iar, pe de altă parte de a-i ajuta pe interpreţii înzestraţi să fie recunoscuţi în mediile muzicale şi de marele public.
Dar căutând mai în detaliu, descopeream că această orchestră naţională de tineret are în spate mai multe orchestre de tineret regionale, le-am putea spune. Mai multe orchestre profesioniste, de la celebra Bergen Philharmonic, până la mult mai tânăra şi mai puţin cunoscuta Arctic Philharmonic din Tromso au în grijă orchestre de tineret sau formule mai mici sau mai mari de muzicieni elevi sau studenţi, constituiţi în diverse formule de orchestră de cameră sau simfonice, ori cântând chiar împreună cu profesionişti, în concerte eveniment.
Iar această formulă de a integra tinerii artişti şi profesioniştii nu doar în repetiţii ci şi în proba de foc a contactului cu publicul, pe care nu am întâlnit-o niciodată la noi, am descoperit-o într-o serie de spectacole cu Spărgătorul de nuci de Ceaikovski susţinute de Arctic Philharmonic din Tromso, pe scena Kulturhuset, producţia respectivă aducând pe scenă elevi ai Dance Academy din Tromso din toate generaţiile, de la copii de şcoală primară, până la generaţia de adolescenţi şi continuând cu liceenii, cu toţi având în centru un grup de tineri profesionişti care funcţionau ca o sursă de inspiraţie pentru micuţii debutanţi. Din punct de vedere muzical era vorba despre o producţie aproape integrală cu Spărgătorul de nuci, producţia fiind îmbogăţită cu scene de ansamblu care le ofereau tuturor posibilitatea de a se exprima scenic pe ofertanta partitură a feeriei ceaikovskiene.
Aşa cum noi ştim prea puţine despre cultura şi muzica norvegiană, în afara numelui lui Edvard Grieg, la fel se întâmplă cu muzica şi muzicienii români în Norvegia, care reprezintă practic o necunoscută totală.
Scopul granturilor norvegiene (mai precis a granturilor SEE oferite de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) despre care vorbeam la începutul acestui scurt survol asupra unui fragment de viaţă culturală norvegiană este tocmai acela de a creşte audienţa la nivel internaţional cu privire la valorile care contează şi care construiesc viitorul unei naţii: cultura şi educaţia, sau punctul comun al celor două - tinerii care produc şi care receptează cultură.
Să fie oare modelul norvegian cel pe care să ni-l putem propune? Ceea ce ştim cu siguranţă este că în preajma celui de-al doilea război mondial, nivelul celor două culturi nu era foarte îndepărtat, în timp ce la acest moment putem privi ca la un ideal ceea ce se întâmplă în Norvegia.
Dar, până la urmă, şi acest "wishful thinking" şi micile evoluţii pe care le reprezintă accesarea granturilor norvegiene sunt paşi într-o direcţie pe care ar trebui să o urmărim mai hotărât, renunţând la ideea că la noi aşa ceva nu se poate.