ianuarie 2019
03 ianuarie 2019, ora 04.00
 
Autocarele sosesc la Aeroportul Henry Coandă şi peisajul terminalului de "plecări" se animă cu siluetele inconfundabile ale cutiilor de instrumente, bună parte dintre ele deja "pavoazate" cu sticker-e care amintesc - în pofida tinereţii posesorilor - de un impresionant palmares internaţional. În postura de conducător sau mai bine spus de creator de grup, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu alături de cei doi recuziteri se află deja la poarta de check-in cu lăzile mari de instrumente.
 
Privind feţele muzicienilor, recunosc o distribuţie de elită, alături de o parte dintre cei mai activi şi valoroşi membri ai Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, aflându-se şi cei care au făcut gloria primelor generaţii de tineri cărora Orchestra Română de Tineret le datorează primele succese artistice pe plan internaţional.
 
Sunt de peste tot. Din toate colţurile României şi vor reprezenta cultura română în cadrul unui turneu de şapte concerte în Statele Unite ale Americii, până pe 16 ianuarie 2019. Primele concerte vor fi  în Florida la Palm Beach, Miami şi Fort Myers, pentru ca apoi să continue la Detroit şi New Jersey, punctul culminant fiind la Lincoln Center din New York, unde invitat special va fi marele trompetist Wynton Marsalis. Dirijor va fi Cristian Măcelaru, iar solist va fi Andrei Ioniţă, cu excepţia concertelor de la New York, care îl vor avea ca protagonist pe celebrul trompetist Wynton Marsalis. Dar deocamdată e febra plecării, un drum lung, pînă la Miami pentru început.
 
Începe îmbarcarea, sunt primii strigaţi "cei cu instrumente muzicale" şi începem astfel aventura americană. Dacă nu prima de o asemenea anvergură, oricum prima după mai bine de 40 de ani.
 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus