S-ar putea să pară că e mai uşor de privit datorită subiectului abordat şi enunţului, parţial adevărat, că avem sub ochi o reconstituire istorică. Personajele au trăit în realitate, muzica şi costumele folosite în film sînt, cum s-ar zice, adecvate epocii pe care o zugrăvesc. Numai că la Yorgos Lanthimos trebuie să răzuieşti primul strat, ba uneori şi pe al doilea, ca să ajungi la subtilitatea esenţei.
Sîntem la curtea reginei Anne a Marii Britanii, la începutul secolului 18. Ţara e în război cu Franţa, curtenii însă continuă să îşi vadă de serate dansante, de curse bizare cu raţe, se distrează aruncînd cu portocale într-un fel de bufon grotesc. Sigur că da, taberele politice îşi urmăresc interesele şi nu lipsesc comploturile şi intrigile pentru impunerea unor interese de moment. Însă acestea pălesc în faţa adevăratei mize a filmului: în The Favourite nu bărbaţii fac istoria. Ei cel mult încearcă să se folosească de poziţia lor şi le dau cîte un ghiont femeilor. Sau sînt luaţi de soţi, dacă interesul o cere. Lupta se dă de fapt în tabăra doamnelor de la curte. În fond, şi ele se pricep de minune la vînătoare, nu doar bărbaţii ştiu să ţină arma în mînă.
Sănătatea fizică şi mentală a reginei Anne (Olivia Colman) scîrţiie; suferă de gută, are probleme digestive, vrea să se sinucidă. Treburile regatului o epuizează şi caută alinare în compania bunei sale prietene şi confidente Sarah Churchill, ducesă de Marlborough (Rachel Weisz). Ea este cea care conduce din umbră Marea Britanie, încercînd să o convingă pe regină sau chiar să îi impună deciziile care trebuie luate pe plan politic. În acest climat cvasi-ambiguu, cvasi-stabil, îşi face apariţia verişoara lui Sarah, Abigail Hill (Emma Stone). E de familie bună, dar tatăl ei a pierdut averea şi vine să ceară de lucru. Mai întîi e pusă laolaltă cu servitoarele, însă pîndeşte oportunitatea de a se face utilă. Cîştigă mai întîi încrederea ducesei, apoi pe cea a reginei. Frumuseţea acestui trio de personaje este că la o primă vedere pare un triunghi amoros. Queen Anne - Lady Sarah, devenit Queen Anne - Lady Abigail. Numai că e mai mult de atît. Nevoia de afecţiune, pasiunea, dorinţa de putere, gelozia, răzbunarea se împletesc într-un ghem ameţitor. Nici unul dintre cele trei personaje feminine nu e doar bun sau doar rău. Anne, Sarah şi Abigail sînt deopotrivă inocente şi malefice, demne de milă şi de dispreţ. O magmă complexă le clocoteşte în trup şi în minte, iar asta le dă forţă, le face puternice şi de temut.
Greu de spus care dintre cele trei actriţe e cea mai bună, pentru că toate sînt foarte bune. Epuizată, fragilă, furioasă sau autoritară, Olivia Colman mi s-a părut desăvîrşită. Nu cred să mai vedem curînd pe ecrane vreo regină care să rostească la fel de convingătoare ca ea verbul care începe cu litera f. Diabolică, frumoasă, răzbunătoare sau rănită în orgoliul propriu, Rachel Weisz e un vulcan ce erupe sub ochii noştri. Ai vrea să guşti o bucată din noua noastră cameristă înainte de a pleca? îl întreabă ironic pe un nobil, dispunînd amuzată de Abigail (pe cînd biata ingenuă blondă avea, încă, privirea în pămînt). Pe Emma Stone am admirat-o pentru felul magistral în care duce pe toată lumea de nas. Inclusiv pe spectatori.
Schimbările de situaţie şi ritmul alert al intrigii se urmăresc cu sufletul la gură în The Favourite. Costumele sînt fastuoase, iar imaginea contribuie şi ea la crearea unei atmosfere ce iese din tiparele clasice. Coridoare lungi şi întunecoase, încăperi înalte şi ornamentate bogat te fac parcă să tînjeşti după lumina naturală şi să respiri mai uşurat la cadrele în aer liber. Numai că acolo uneori directorul de imagine se joacă utilizînd cadre panoramice în care marginile sînt rotunjite pentru a reda impresia de nefiresc, de exagerare. La fel face şi editorul de sunet: coloana sonoră e un amestec inteligent de ritmuri baroce cu mixaje contemporane. Lejeritatea unor compoziţii diafane de Bach, Vivaldi sau Händel este întreruptă în anumite scene ale filmului de un fel de scrîşnet metalic, un bruiaj ce amplifică tensiunea şi creşte disconfortul celui care urmăreşte acţiunea. Pe acelaşi palier al elementelor voit deranjante cu care îşi presară Lanthimos povestea se află prezenţa recurentă a noroiului, episoadele în care fiecare din cele trei personaje feminine vomează sau cuştile cu iepuri pe care regina Anne le ţine în dormitor. 17 la număr, cîte un iepure pentru fiecare copil care i-a murit. Aceştia mişună macabru prin toate cotloanele cînd li se deschid cuştile, iar alegoria animalieră e completată de faptul că la curte se mănîncă homari şi carne de cerb, referinţe la precedentele filme ale lui Yorgos Lanthimos.
Regizorul rămîne la temele care îl obsedează, chiar dacă acum le ascunde sub taftale şi catifele grele. Iubire, trădare, lacrimi şi răzbunare sînt în The Favourite ingredientele unei superbe radiografii a minţii umane. Lupta pentru putere dintre Sarah şi Abigail se dă pe tărîmul alunecos al pasiunii, iar arsenalul pus în joc conţine nu doar otrăvuri şi maşinaţiuni curteneşti, ci atinge cele mai intime resorturi ale acţiunilor celor două femei. Ce ai fi dispus să faci pentru a obţine ce îţi doreşti? pare să fie mesajul subliminal al filmului. Dragostea are limite, spune lady Churcill în primul schimb de replici dintre ea şi regină. Despre dragoste să fie vorba în The Favourite?
Institutul American de Film a inclus The Favourite în topul celor mai bune 10 filme din 2018. E favorit şi la Oscarurile 2019, cu 10 nominalizări. A cîştigat deja două Globuri de Aur, unul pentru scenariu, celălalt revenindu-i Oliviei Colman. E un candidat serios şi la premiile BAFTA, ce se decernează în 10 februarie 2019 (conduce în clasamentul nominalizărilor, la 12 categorii). Rulează în cinematografele din România din 22 februarie 2019.