Să sperăm că ediţia din 2021 să fie şi ea cel puţin la fel de bogată în nominalizări, dat fiind faptul că filmările pentru filmele aflate deja în producţie au fost grav afectate de pandemie şi de restricţiile aferente acesteia.
Revenind la premiile din 2020, se desprinde din start consacrarea unei tendinţe de "internaţionalizare" a producţiei cinematografice. Multe echipe nominalizate au fost mixte, cu participare din mai multe ţări, ceea ce a produs o marcantă dimensiune cosmopolită.
Conlucrarea şi concurenţa internaţională şi-au pus amprenta atît în alegerea subiectelor, cît şi în tratarea lor. De exemplu, Queen Marie of Romania / Maria, Regina României, deşi a tratat în cheie propagandist-naţionalistă sfîrşitul Primului Război Mondial, a făcut-o totuşi beneficiind de know-how britanic (experienţa regizorului Alexis Sweet Cahill şi de jocul actoricesc al Roxanei Lupu, ambele exersate în producţiile britanice de documentare).
Chiar o categorie entry-level, precum cea de scurtmetraj documentar, a fost cîştigată de o studentă de origine albaneză, Enxhi Rista, care a învăţat în România şi al cărei film a fost co-produs de către UNATC şi Universitatea din Babelsberg. Care, pe deasupra, nici măcar nu prezintă o familie tradiţională de români, ci o fericită familie (în pofida dificultăţilor şi sărăciei) de romi.
Rămînînd la secţiunea documentare, biografia Ninei Cassian, Distanţa dintre mine şi mine, a necesitat şi ea deplasări pentru interviuri dincolo de Atlantic.
Turnura reprezentată de La Gomera lui Corneliu Porumboiu a fost răsplătită generos de votanţi, filmul luînd aproape toate premiile "grele". În opoziţie marcantă cu unul din filmele anterioare ale lui Porumboiu, anume Poliţist, adjectiv - creat după toate canoanele Noului Cinema Românesc -, La Gomera se vrea un thriller alert, o reinventare cinematografică a filmului poliţist după cerinţele unui entertaining formulaic în alte părţi, dar destul de nou pe la noi. Detractorii ar putea acuza dorinţa de sincronizare tardivă la schemele filmului de acţiune, ce se afirmă puternic într-o cinematografie obsedată de filmele de autor. Oricum ar fi, La Gomera este un film ambiţios, care beneficiază de aportul consistent al multor artişti talentaţi, atît români, cît şi străini. Echipa pentru cel mai bun sunet, de exemplu, a fost formată exclusiv din profesionişti care nu sunt din România.
Dacă e să îl comparăm cu favoritul anului 2019, Moromeţii 2 (ce a avut un subiect nu doar neaoş românesc, ci şi rural), La Gomera exprimă clar dorinţa de reinventare a cinema-ului românesc, de deplasare hotărîtă în direcţia depăşirii minimalismului (adesea cu note mizerabiliste) şi integrării într-o stilistică mai glamour.
Cu alte cuvinte, se observă depăşirea clară a formulelor estetice ale Noului Cinema Românesc, care au fost, dimpotrivă, menţinute în Heidi al lui Cătălin Mitulescu. Deşi un competitor important şi cu merite artistice clare, Heidi nu a punctat decît un modest Premiu pentru Tînără Speranţă - Cătălina Mihai, fapt ce demonstrează încă o dată sfîrşitul unei ere estetice.
Un paragraf separat merită dedicat celui mai îndrăzneţ şi inovator film aflat în competiţie, Touch Me Not / Nu mă atinge-mă al Adinei Pintilie (Premiul pentru debut). Meritele artistice şi provocările conceptuale ale acestui documentar aparte, care explorează relaţia extrem de complicată a minţii şi identităţii personale cu propriile corpuri şi, mai ales, cu cea mai "trupească" pornire, cea sexuală, vor reprezenta un subiect de discuţie pentru cinefili mult timp după ce La Gomera îşi va fi consumat laurii.
Aşadar, Gala Premiilor Gopo 2020 nu a fost doar o declaraţie optimistă într-un peisaj neguros. Momentul a consfinţit şi tendinţa îmbucurătoare a unei industrii puternice, capabilă nu doar să se reinventeze după NCR, dar să facă asta într-o respiraţie din ce în ce mai cosmopolită.