Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 14 ianuarie 2019, dirijat de Jin Wang, a fost dedicat aniversării a 150 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi România. Programul serii muzicale a cuprins Preludiu şi Fugă (Toccata), op. 17 a de Constantin Silvestri, Concertul pentru vioară şi orchestră «Butterfly Lovers» (Fluturii îndrăgostiţi), de compozitorii He Zhanhao şi Chen Gang, solist Gabriel Croitoru şi Suita «Tablouri dintr-o expoziţie» de Modest Musorgski, în aranjamentul orchestral al lui Maurice Ravel.
Înainte de începerea concertului simfonic, pe scena Ateneului Român, după intonarea imnurilor celor două ţări, au ţinut alocuţiuni: Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze, domnul TU Jiang, ministru consilier şi Directorul general al Filarmonicii George Enescu, domnul Andrei Dimitriu.
În debutul concertului simfonic de la sala Ateneului Român, numerosul public a ascultat Preludiu şi Fugă (Toccata), op. 17 a nr. 2 de Constantin Silvestri. Lucrarea a fost terminată în anul 1956 şi are o orchestraţie amplă, în care compozitorul a făcut apel la timbrul unor instrumente precum: pian, harpă, celestă şi percuţie, alături de compartimentele tradiţionale ale ansamblului. Se puteau recunoaşte în forma variaţională a Preludiului câteva melodii populare bihorene, utilizate ca material tematic. Fuga aducea în prim plan sentimentul de voioşie şi vivacitate. Coloritul acestei părţi, de data aceasta cu scriitură bachiană, era dominat de strălucire. La 50 de ani de la moartea compozitorului, unii cercetători [1] reuşesc să descifreze în această partitură un substrat mistic pitagoreic. De pildă, simbolul tetraktys apare în succesiunea metrică a primelor patru măsuri ale Preludiului (Pesante), unde măsurile se înşiră astfel 4/4, 3/4, 2/4 şi 1/4. Iar această secvenţă se poate recunoaşte de 19 ori pe parcursul părţii. Această fugă pe 5 voci este inspirată după Arta Fugii a lui Johann Sebastian Bach, însă limbajul şi timbralitatea au o mare originalitate.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Jin Wang am admirat reliefarea fluxului muzical, cu elementele sale ritmice, evidenţiate cu promptitudine prin accente expresive asimetrice (influenţă Stravinski) şi întrepătrunderea sonorităţilor instrumentelor. Masivitatea era conferită de blocurile armonice, în mers paralel, sugerând uneori durerea fizică, prin disonanţele exacerbate ale discursului muzical.
A urmat o cu totul altfel de muzică, aparţinând unei culturi îndepărtate, expresie a unui rafinament acaparator: Concertul pentru vioară şi orchestră «Butterfly Lovers» (Fluturii îndrăgostiţi), de compozitorii He Zhanhao şi Chen Gang, solist Gabriel Croitoru. Lucrarea a fost compusă în 1959. Concertul cuprinde multe citate folclorice, unele foarte vechi, ir înveşmântarea are toate atributele muzicii europene occidentale. Melosul pentatonic este accesibil, partitura solistică pretinde virtuozitate, iar dialogurile dintre instrumente sunt pline de viaţă. Premiera concertului a avut loc la Shanghai, în 1959, cu Yu Lina ca solist (în vârstă de 18 ani). Lucrarea conţine şapte părţi care se cântă fără pauză între ele.
Concertul are la bază o poveste din timpul dinastiei Tang (618-907). "O tânără, Zhu Yingtai, dintr-o familie înstărită vrea să se înscrie la o şcoală, iar pentru a reuşi, se deghizează, cu acordul părinţilor, în băiat. Pe drumul spre Hangzhou îl cunoaşte pe Liang Shanbo, un tânăr erudit, cu care se va împrieteni pe perioada celor trei ani de studii. În secret, Zhu îl iubeşte pe Liang şi hotărăşte să se mărite cu acesta. Ea îl duce pe Liang într-o vizită în satul ei natal, cu pretextul de a i-o prezenta pe sora ei, cu care s-ar putea căsători. Zhu îşi dezvăluie adevărata identitate, iar băiatul se îndrăgosteşte la rândul său. Fata era însă promisă de părinţi altui bărbat, aşa că iubirea celor doi eroi primeşte o lovitură fatală. La scurt timp, Liang se îmbolnăveşte şi moare de inimă rea. În ziua nunţii, Zhu trece cu alaiul pe lângă mormântul lui Liang pentru a-i aduce un ultim omagiu. Ea se roagă ca mormântul să se deschidă, iar cu un zgomot imens pământul se desface în faţa ei. Zhu se aruncă în mormânt, în timp ce acesta se închide la loc. Atunci, doi fluturi ies din adânc şi se înalţă spre cer."[2].
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Jin Wang această muzică părea ireală, de o gingăşie aparte. Atmosfera introducerii era creată de sunetele harpei ce intona intervale de cvintă, în mers calm, descendent. Un decor istoric, apărea prin sunetele melodioase ale flautului, urmate de cele ale oboiului. Astfel, vioara solistă debuta firesc, cu o melopee amintind parcă de copilăria personajului principal, Zhu, precum şi de un peisaj de pe Râul Galben. Violoncelul solo, cu sunetele sale grave, de o mare dulceaţă, simboliza prin ideea muzicală etalată, întâlnirea cu Liang. Înfiriparea iubirii dintre cei doi este minunat realizată de o unificare a registrelor celor două instrumente, vioară-violoncel, chiar dacă timbrul lor rămâne mereu unul clar diferenţiat. Măiestria lui Gabriel Croitoru în a înveşmânta sunetul viorii, în a-i releva spectrul cel mai expresiv de armonice, apropiat de vocea umană. Vibrato-ul său continuu, amplu şi rotund, diferenţiat după unduirile firului melodic al discursului, poezia prezentă exact în momentele de maximă duioşie a naraţiunii, realizată cu mijloace violonistice perfect adecvate, o trăsătură unsă a arcuşului său pe strune şi o agogică dozată cu eleganţă orientală, toate impresionează ascultătorul, îl fac să se bucure de o lume, făcută auzibilă, prin vibraţii sonore elevate.
În unele momente părea că asistăm la o veritabilă încleştare de forţe, între vioara solistă şi orchestră, evocând protestul lui Liang în faţa tatălui lui Zhu. Arpegii tumultoase, pasaje pline de meandre, agilitate extremă a degetelor pe tastiera viorii, contrastau cu temele lirice ample. Formule cu ritmuri obsedante şi accente surprinzătoare, tremollo-ul instrumentelor cu coarde, toate creau o atmosferă emoţionantă. Momentul sinuciderii lui Zhu era sugerat de sunetul acut, scurt, retezat.
La cererea publicului, Gabriel Croitoru a cântat la bis Largo din Sonata a III-a pentru vioară solo, în do major de Johann Sebastian Bach.
În a doua parte a serii muzicale de la sala Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Jin Wang a oferit auditoriului Suita «Tablouri dintr-o expoziţie» de Modest Musorgski, în aranjamentul orchestral al lui Maurice Ravel.
Parcă zăreai în faţa ochilor cele 10 tablouri ale lui Victor Hartmann, pictate sonor prin tuşe, când puternice, cu accente crude, când schiţate timid spre a surprinde caractere portretizate. Refrenul variat al Promenadei marca schimbările atitudinale în faţa celor văzute în expoziţie. Vizitatorul surprinde câteva momente Gnomul, un personaj grotesc, pe care Ravel l-a orchestrat în spiritul muzicii lui Musorgski, atât de plastic, cu ajutorul timbrului corzilor grave şi prin tânguirile instrumentelor de suflat. Dirijorul Jin Wang a reuşit să insufle prin forţa sa de persuasiune exact starea de spirit adecvată.
Am remarcat intervenţiile tubei în tabloul Byldo, în care un imens car polonez tras de boi se pierde în zare. Cât de zglobiu a sunat Baletul puişorilor ieşiţi din găoace! Instrumentele de suflat de lemn se întreceau să redea mişcările micilor făpturi. Fiecare tablou aducea un contrast fie de tempo şi de atmosferă, fie de culori. Târgul din Limoges, plin de veselie, apoi Catacombele întunecate, amintind de moarte. Imaginile sonore create în Baba Yaga aminteau de basmele şi poveştile spuse la gura sobei, în lungile seri ale iernii. În fine, publicul s-a entuziasmat de tabloul Marea poartă a Kievului, unde auzeam clopotele, cu sunetul lor amplu, profund şi măreţ, care generau o atmosferă solemnă.
Aplauzele publicului nu mai conteneau, iar artiştii de pe scenă au fost aclamaţi minute în şir.
Iată că muzica poate genera iubire între oameni. Plecând din sala Ateneului, îmi veneau în minte nişte versuri eminesciene: "Astfel de noapte bogată, / Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?"
NOTE
[1] Gian Luigi Zampieri - dirijor italian. facebook.com/gianluigizampieri/
[2] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu, ianuarie 2019, pag. 6.