Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Romanian Chamber Orchestra, muzica la superlativ - Moştenitorii României Muzicale, 2019


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, care a avut loc la 3 noiembrie 2019, la Sala Mihail Jora a Societăţii Române de Radiodifuziune, în cadrul proiectului Moştenitorii României Muzicale - organizat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera - a cuprins în program Divertismentul pentru orchestră de coarde, Sz. 113, B.B. 118 de Béla Bartók, MikroDivertisment de Dan Variu şi Serenada în do major, op. 48 de Piotr Ilici Ceaikovski. Evenimentul muzical a fost transmis în direct de Radio România Muzical.
 
Concertul a adus în faţa publicului un nou înfiinţat ansamblu, de un nivel artistic, de talia Kremeratei Baltica sau al Cameratei Salzburg.
 
Romanian Chamber Orchestra a fost fondată de violonistul Alexandru Tomescu şi violistul Ladislau Cristian Andriş - directorii artistici ai ansamblului. Orchestra de cameră reuneşte tineri muzicieni cu cariere solistice, instrumentişti în mari orchestre ale lumii, din importante orchestre româneşti, precum şi tineri bursieri ai Romanian Chamber Orchestra, participanţi la cursuri de măiestrie al RCO - cu toţii aflaţi sub bagheta maestrul Cristian Măcelaru.
 

Cristian Măcelaru, actualul dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii WDR din Köln - Germania, are o prodigioasă activitate internaţională, la pupitrul unor celebre ansambluri din SUA. şi din Europa. Dirijorul Lawrence Foster îl numea pe Cristian Măcelaru "viitorul Sergiu Celibidache al românilor", referindu-se la cariera şi statura internaţională a lui Cristian Măcelaru, cel care a putut fi aclamat în septembrie 2019, când a dirijat, în cadrul Festivalului George Enescu din Bucureşti, Orchestra Regală «Concertgebouw» din Amsterdam - Olanda.
 
Compunerea Romanian Chamber Orchestra spune mult despre calitatea formaţiei: concertmaestrul Alexandru Tomescu (solist concertist), violoniştii Rafael Butaru (concertmaestrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti şi concermaestrul Orchestrei Operei Naţionale), Radu Dunca (concertmaestrul Operei Naţionale Bucureşti), Radu Ropotan (solist concertist), Andrei Radu (bursier RCO), Maria Marica (bursier RCO), Irina Simon Renes - şef partidă vioara a doua (şefa partidei de vioara a II-a la Mahler Chamber Orchestra şi membră a Orchestrei Festivalului din Lucerna), Vlad Popescu (şef de partidă în ansamblurile Württembergisches Kammerorchester Heilbron, Ensemble Ruhr, Kammerochester Amad şi SFK Symphony Orchestra), Melita Murgea (Orquesta Sinfónica de Barcelona y Nacional de Catalunya), Graţiela Aranyosi (bursier RCO), Cora Petrila (bursier RCO), violiştii Ladislau Cristian Andriş - şef partidă violă (şeful partidelor de violă al Orchestra of Europe şi al Swiss Orchestra), Alexandru Bota (violistul Cvartetului Navarra din Londra, a făcut parte din Orchestra de Cameră a Australiei), Adrian Vasile (membru al Orchestrei Naţionale Radio, şef de partidă al Operei Naţionale Bucureşti şi colaborator al ansamblului CHAARTS din Elveţia), Irina Vizir (bursier RCO), violonceliştii Dragoş Bălan - şef partidă violoncel (şeful partidei de violoncel al Orchestrei Operei din Madrid), Octavian Lup (violoncelist concertist), Radu Sinaci (şef partidă violoncel al Orchestrei de Cameră Radio din Bucureşti, membru al Ansamblului Violoncelissimo şi al Orchestrei Române de Tineret), contrabasiştii Răzvan Popescu - şef partidă contrabas (şeful partidei de contrabas al Filarmonicii din Dresda), Ionuţ Bârlan (colaborări cu Kurpfälzischen Kammerorchester din Mannheim, Württembergischen Kammerorchester din Heilbronn, Mannheimenr Philharmoniker, Magdeburgische Philharmonie, Thüringer Symphoniker şi Kammerphilharmonie Mannheim).
 
Romanian Chamber Orchestra este un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, precum şi al Primăriei Municipiului Arad.
 
Ansamblul a venit să cânte în faţa publicului din Bucureşti, după un turneu care a cuprins municipiile Arad şi Timişoara.
 
Cu zâmbetul pe buze, plini de elan, cei 21 de instrumentişti, în frunte cu dirijorul lor, au pătruns pe scena sălii de concerte a Radiodifuziunii din Capitala României, aducând atmosfera înviorătoare a tinereţii şi erudiţiei. De la primele sunete se putea observa seriozitatea şi dăruirea acestor muzicieni în tot ce interpretau. Cu excepţia violonceliştilor, toţi cântau în picioare, ceea ce le conferea o anume degajare. Au dorit şi au reuşit cu brio să facă muzică adevărată, vie, care să rămână mult timp în sufletul auditoriului.
 
 
Primul opus interpretat, Divertismentul pentru orchestră de coarde de Béla Bartók, este o lucrare compusă între 1 şi 17 august 1939, la Saane - Elveţia, cu puţin timp înainte ca Bartók să emigreze în SUA. Divertismentul a fost dedicat lui Paul Sacher şi a avut premiera  la 11 iunie 1940, cu Orchestra de Cameră din Bâle. Însuşi compozitorul spunea despre lucrarea sa : "Divertismentul descrie o muzică angoasantă, deoarece face să se resimtă angoasa autorului care trebuia să se întoarcă la război." Într-o cu totul altă accepţiune decât în vremea lui Haydn, Boccherini sau Mozart, Divertismentul lui Béla Bartók este construit, cu o tratare neoclasică a texturii, utilizând un limbaj tonal şi modal. Ca o reminiscenţă a Barocului, adeseori un mic grup de solişti opune întregului ansamblu o scriitură substanţial modificată (amintind de concertino şi tutti din concerto grosso-ul Baroc). Sunt utilizate şi tehnici polifonice (apare chiar o fugă la trei voci). Divertismentul este "un fel de extensie în spaţiu a muzicii cvartetelor, a culorilor timbrale camerale oferite de cvintetul coardelor."[1]
 
În prima parte, Allegro non troppo, recunoşteam cu uşurinţă ritmurile şi intervalele melodice specifice horelor româneşti. Desele schimbări de măsură (9/8, 6/8, 5/8, 8/8), precum şi accentele şi formulele sincopate, sugerau întorsăturile jocului popular tineresc. Cristian Măcelaru inducea interpreţilor o caldă bucurie, avea pe chip fericirea pe care o simte orice român când aude o muzică, având rădăcini ancestrale. Cât de frumos suna duetul de viori la interval de terţă, precum o corolă cu petale bicolore!
 
 
Şaisprezecimi unite câte două, în mers ascendent, creau valuri cu unde înalte, totul pornind de la piano, în crescendo, treptat până la mezzoforte, apoi la forte şi în fine la fortissimo. Dialogurile curgeau îngemănate sonor şi totuşi cu voci personalizate. Urmăream cum fiecare instrumentist se topea în omogenitatea partidei sale. Respectând cu stricteţe indicaţiile dinamice, în momentele de solo se ocolea cu bună ştiinţă - şi în spiritul muzicii lui Bartók - strălucirea; se evita ideea: "-Acum eu sunt important, ascultaţi-mă voi toţi!" Spectrul sonor era unul intimist, imitând tuşeul velurului, în piano. Imitaţiile traversau spaţiul, amintind de un canon ludic. Apoi, fluxul muzical se replia pe un singur făgaş în lanţuri de sincope.
 
 
În Repriza formei de sonată, auzeam cum, peste pulsaţia de optimi în staccato, se înălţa o melopee suavă. Canonul se dezvolta pe acele asimetrii ritmice, răspândindu-se precum o cerneală turnată într-o carafă cu apă neîncepută. Scurte conflicte se simţeau în zare (salturi intervalice mari în registrele extreme ale instrumentelor, de o amplă intensitate sonoră). După nori apărea şi soarele, aducând veselie pe o melodie ornată cu mordente.
 
 
Partea a doua, Molto Adagio, un lied tripartit, s-a desfăşurat într-o atmosferă sumbră şi cu multe schimbări subtile de tempo. Conţinutul de elemente cromatice, chiar în debutul mişcării, contrasta puternic cu celelalte părţi ale Divertismentului. O muzică nocturnă, impregnată cu mult tragism. Tonalitatea este extinsă până la limitele atonalismului. Cele trei teme apăreau adesea în stretto, conducând la disonanţe aspre. Sonoritatea corzilor cu surdină avea o înnegurare greu de exprimat în cuvinte (conştiinţa condiţiei umane de fiinţă muritoare). Pe alocuri, culorile sonore erau obţinute printr-o măiastră emisie generată de trăsătura sul tasto.

Muzicienii scoteau astfel în evidenţă dedicarea conferită de Bartók lucrării sale: pentru orchestră de coarde. Îmi imaginam, după concert, cum ar fi sunat acest Divertisment dacă lucrarea ar fi fost cântată exclusiv de către instrumente de suflat (omonime ca ambitus); s-ar fi ajuns la un fel de negativ timbral, asemenea unui efect fotografic colorate straniu printr-o aplicaţie digitală gen photoshop? Aşa însă, apăreau brusc strigăte ale viorilor în acut, auzeam şi un oftat de jale. Splendid a sunat canonul dintre viola solo şi violoncelul solo, la interval de octavă.
 
Trilurile în crescendo erau însoţite de un accelerando însufleţitor. Zona culminantă avea într-adevăr o tensiune incredibilă pentru un ansamblu format din doar 21 de instrumentişti. Intensitatea sonoră era dublată de o voinţă puternică de interpretare, de ritmul pulsatoriu al violoncelului. Cristian Măcelaru, extrem de concentrat, modela fluxul muzical prin gesturi simple, foarte precise şi clare. Se simţea o perfectă comunicare între orchestră şi dirijor. Mişcarea se încheie lin, cu un mers descendent în unison, în optimi articulate legato, pe modul frigic totul pe o pedală a violei, acordul major eliptic de cvintă, amintind de o cadenţă picardiană, în stil Baroc. A urmat partea a treia a Divertismentului, un rondo în Allegro assai, foarte agitat, dansant, modal, mai puţin disonant decât părţile anterioare. Teme din muzica populară românească se puteau recunoaşte cu uşurinţă, iar unele 'strofe' se încheiau cu un glissando, executat cu gust. Mişcarea abunda în imitaţii atât în plan solistic, cât şi în cel de ansamblu complet. Momentele de unison parcă înseninau atmosfera tumultoasă. Excelent a fost redată fuga la trei voci, încheiată cu o cadenţă a viorii solo. Concertmaestrul Alexandru Tomescu, inspirat, cânta cu spontaneitate fioriturile capricioase. Apoi, solo-ul de violoncel, cu ritmurile sale asimetrice suna radios. Rapiditatea desfăşurării muzicii era ameţitoare, trioletele de optimi curgeau precum un râu ajuns într-un defileu îngust. Virtuozitate transcendentală în acel Vivacissimo. Cât de graţios a sunat Valsul cu acele elemente umoristice, de sunete catapultate prin glissando ascedent! Perfect sincronizate ritmic au fost şi sunetele picurate în pizzicato. Zumzete de insecte zburătoare se auzeau de la corzile grave.
 
 
Divertismentul s-a încheiat în stilul cvartetelor lui Bartók.
 
A doua lucrare cântată în primă audiţie absolută de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru a fost MikroDivertisment de Dan Variu [2]. Dirijorul Cristian Măcelaru a selectat lucrarea lui Dan Variu din alte 11 compoziţii, în urma unui concurs. După cum declara însuşi compozitorul Dan Variu, în interviul pentru Radio România Muzical: "Primele schiţe ale acestei lucrări s-au conturat în perioada studenţiei mele. În acel moment studiam personalitatea lui Bela Bartok, prin lucrări precum, Cele 6 cvartete, Muzică pentru coarde, percuţie şi celestă, Mandarinul miraculos, Concertul pentru orchestră şi bineînţeles lucrările din care s-a construit intertextual titlul piesei mele, anume Microcosmos şi Divertismento". Lucrarea este de clară inspiraţie bartókian - folclorică, ce îşi propune un înalt grad de accesibilitate, chiar dacă, în cadrul ei există anumite aspecte muzicale mai complexe, precum cromatizarea intensă, disonanţe puternice, imitaţii şi augmentări, politonalitate, asimetrii ritmice" [3].
 
În interpretarea Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru MkroDivertismentul lui Dan Variu a sunat convingător, temele folclorice viguroase aducând o prospeţime încântătoare. Melodica, ritmica şi armonia lucrării mă duceau cu gândul la Dansurile româneşti pentru vioară şi pian de Béla Bartók. Publicul de la sala Mihail Jora a Radiodifuziunii i-a aclamat minute în şir pe interpreţi.
 
 
În a doua parte a concertului am ascultat celebra Serenadă în do major, op. 48 de Piotr Ilici Ceaikovski. Lucrarea a fost compusă în 1880, fiind dedicată violonistului şi compozitorului Carl Albrecht. Ea a fost cântată prima oară în 3 decembrie 1880 la Conservatorul din Moscova, însă premiera publică a avut loc la Sankt Petersburg. La 30 octombrie 1881. Serenada cuprinde patru părţi: 1. Pezzo in forma di sonatina: Andante non troppo - Allegro moderato; 2. Valse: Moderato - Tempo di valse; 3. Élégie: Larghetto elegiac; Finale (Tema russo); 4. Andante - Allegro con spirito. Ca gen, opusul ceaikovskian se situează între suită şi simfonie.
 
Ascultând prima parte a Serenadei, în interpretarea Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, sesizam cum după o introducere cu puternice elemente marcato, se derula o formă de sonatină, având ca model muzica lui Mozart. Tinerii muzicieni cântau cu acurateţe, elan şi o sonoritate spumoasă. Partea a doua, celebrul Vals a avut eleganţă, gingăşie şi spaţialitate sonoră.

 
Partea a treia a Serenadei, Elegia, este strâns legată de tradiţia vocală. Uneori se percepeau influenţe ale muzicii religioase. Elemente de tragism apăreau în discursul muzical. Finalul Serenadei, a adus o temă folclorică rusă: Sub mărul verde. Întreaga parte, în formă de sonată dezvolta această idee muzicală.  De asemenea, Ceaikovski a făcut apel şi la o altă temă dintr-un cântec popular rus: Ce aţi zice de o pajişte, o pajişte! În sfârşitul Serenadei a fost reiterată tema Introducerii din prima parte.
 
Coregraful ruso-american George Balanchine (1904-1983) a realizat Pe muzica Serenadei lui Ceaikovski un balet renumit.
 
 
Membrii ansamblului au impresionat publicul prin virtuozitate şi frumuseţea sonorităţii lor.

Romanian Chamber Orchestra a oferit ca bis Melodie elegiacă op. 34, compusă de Edvard Grieg. O muzică superbă, cântată cu multă tandreţe şi patos romantic.
 
 
Interpreţilor acestui ansamblu de mare ţinută artistică i-au fost oferite minunate buchete de flori, alături de aplauzele şi ovaţiile îndelungi.

 
O formaţie de mare viitor, căreia îi urăm mult succes, pe mirificul drum al artei sunetelor.
 
NOTE
*Fotografiile au fost realizate de Ioana Hameeda / Societatea Română de Radiodifuziune.
[1] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti, 1995, pag. 259.
[2] Dan Variu a compus opera Poveste Românească, scrisă pentru Centenarul Unirii. De asemenea a compus lucrările: Grande Entree & Passacaglia, Interior with a gentleman playing a lute and a lady singing (2013), Mediewalzer, Cruce sfântă, Pune Doamne pază gurii mele (pentru mănăstirea Chiajna), La bulciugu mirelui, Ia sculaţi voi mari boieri,
[3] Maria Isabella Nica: Audio Interviu cu compozitorul Dan Variu, postat la 31 oct. 2019
http://www.romania-muzical.ro/articol/audio-interviu-cu-compozitorul-dan-variu/2452111/15/2




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2019


0 comentarii

Spacer Spacer